G4Media.ro

EXCLUSIV O nouă sesizare de plagiat pentru teza de doctorat a lui…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

EXCLUSIV O nouă sesizare de plagiat pentru teza de doctorat a lui Lucian Bode a respectat condițiile de înregistrare și a fost trimisă către CNATDCU. Personalități de prim rang în comisia de analiză

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a anunțat, astăzi, că a trimis către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) o sesizare care conține acuzații de plagiat în teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Anterior, Unitatea Executivă a verificat dacă documentul îndeplinește condițiile de formă din metodologia privind soluționarea unor astfel de sesizări. În documentul trimis la CNATDCU și postat pe site-ul acestei instituții nu este menționat numele persoanei fizice sau juridice care a făcut sesizarea, ci doar data la care a fost depusă: 7 noiembrie 2022.

La CNATDCU, sesizarea va ajunge la Comisia de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică, membrii acesteia urmând să desemneze, cel mai probabil, trei specialiști care să analizeze suspiciunile din document și să întocmească un raport. De precizat că acești specialiști sunt obligați să verifice doar indiciile din sesizare. Teoretic, CNATDCU trebuie să dea un verdict în 45 de zile, dar, de cele mai multe ori, analizele instituției durează mult mai mult, uneori ani.

Printre membrii Comisiei de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică se află câteva personalități ale lumii academice: președintele Adrian Miroiu de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti sau Valentin Naumescu și Sergiu Mișcoiu de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Este nevoie ca activitatea comisiei să nu fie întreruptă de factori externi, așa cum s-a întâmplat în cazul tezei premierului Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat, la începutul acestui an, de jurnalista Emilia Șercan. Premierul a reușit să anuleze în instanță sesizările depuse la CNATDCU, iar Parchetul General a ridicat de la CNATDCU documente esențiale pentru analiză.

La începutul acestei luni, Unitatea Executivă respinsese înregistrarea unei sesizări de plagiat pe care USR o depusese, pe 18 octombrie, pentru teza de doctorat a lui Bode. Conform UEFISCDI, din sesizare lipseau elemente obligatorii pentru ca documentul să poată fi înregistrată administrativ, cum ar fi: datele de identificare ale persoanei fizice (adresă, CNP, mail) sau juridice și ale tezei (autor, titlu, instituția care a eliberat titlul de doctor).

Un alt motiv de respingere a fost faptul că nu au fost identificate copiile documentelor consultate în baza cărora s-a întocmit sesizarea, precum și a motivării argumentate, cu exemple concrete privind nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională ori cu privire la existența plagiatului. Contactat în această seară de G4Media.ro, europarlamentarul USR Cristian Ghinea, cel care avusese inițiativa sesizării respinse, a declarat că nu este el cel care a depus-o pe cea admisă acum de Unitatea Executivă.

Tot la începutul acestei luni, Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, instituția unde Bode și-a susținut teza cu titlul ”Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual” a anunțat că, în baza unei verificări parțiale a lucrării, a descoperit faptul că aproape 3% este plagiată. Comisia nu a recomandat retragerea titlului de doctor. Bode a declarat că va corecta erorile din lucrare. În cadrul analizei Comisiei pe care o conduce profesorul Adrian Miroiu, Comisiei de Etică de la Babeș-Bolyai i se va cere un punct de vedere asupra tezei, dar, conform metodologiei, acesta este consultativ.

Erată: În versiunea inițială a articolului era menționat faptul că, potrivit site-ului oficial al instituției, printre cei 13 membri ai Comisiei de Științe politice, studii de securitate, științe militare se află doi profesori de origine română care predau în străinătate – Radu Cimpoeș de la Kingston University, London și Aurelian Crăiuțu de la Indiana University Bloomington. Cei doi nu mai fac parte însă din comisie, după cum a confirmat pentru G4Media presșdinte Comisiei, Adrian Miroiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Sunteți ziariști, faceți o analiza comparativa a numărului de licentiati cu cel al deținătorilor de doctorate în perioade diferite, sa zicem, anii 80-90,comparat cu 90 2000,2000-2010 și tot asa. Sa vedeți cât s au deșteptat romanii după revoluție!

    • După ’90 a crescut semnificativ și numărul de licențiați și numărul de doctori. Ceea ce e un lucru f. bun! S-au dat și mulți bani de la UE pentru bursele doctorale.
      Marea problemă este că unii profesori universitari, coordonatori de doctorat, nu și-ai făcut treaba și au permis unor lucrări f. slabe să fie acceptate pentru obținerea titlurilor! Acolo trebuie căutați vinovații, dar văd că toată lumea ocolește problema gravă a conducătorilor științifici!

  2. Asta este, se pune lupa si pe Böde acuma. Deși sincer va zic: lucrarea lui este probabil doar o medie (evaluată pe criterii de inovare, plagiat) a calității tezelor de doctorat made in Romania. 🤣🤣

  3. A furat sau… nu a furat. Aceasta-i întrebarea…
    Tic tac. Tic tac…

  4. Să vezi tristețe pe USR după ce iar o dau în bară! Vă mai amintiți minciunile spuse despre ăla de la sănătate? USR minte cum respiră!

  5. Felicitari USR, analfabeti ajunsi peste noapte doctori sa plateasca furtul. Urat sa furi la batrânețe, nepoții hoților nu au nici o vină!

    • „Felicitari USR”- ca nu au fost in stare sa completeze un formular?
      „nepoții hoților nu au nici o vină!” Banuiesc ca vorbesti de voiculescu de la usr nu?
      Avem mai multi doctori decat absolventi. era un articol pe contri butors referitor la asta. sa cititi
      „lacuna-e.ionesco” e chiar de actualitate pe la doctorii nostrii.

  6. Cei de la UBB ați arătat integritate ZERO (cu această verificare). Apoi prin stilul lingușitor și lăudaros al lui David, era de așteptat acel rezultat al verificarii tezei lui Bode.

  7. Încă o dată, poate cenzorul de azi acceptă: Bode nu-i capabil să formuleze liber o frază, la două-trei secunde se uită-n foaie. La ce i-o fi trebuit doctorat absolventului de mecanică la fabrica de diplome „Universitatea” Oradea, nu s-a gîndit că incultura iese la iveală? Cîtă lipsă de precauție!
    Nici nu mai e vorba de teză, copiată-necopiată, e despre personaj.

  8. Nu pot decât să râd când văd lista cu „personalități ale lumii academice”:

    Adrian Miroiu – 1057 citări pe Google Scholar – și omul pare de pensie!
    Valentin Naumescu – 158 citări,
    Sergiu Mișcoiu – 847 citări.

    Dacă căutăm domeniul de Political Science pe GS, atunci găsim f. mulți cercetători care au zeci de mii de citări, unii chiar peste o sută de mii!
    Deci, dacă ăștia care au câteva sute de citări sunt personalități, atunci ăia care au o sută de mii, ce sunt?!
    România pare plină de „personalități academice”, dar suntem tot în coada clasamentelor internaționale! Ceva nu bate!
    :))))))

    • Și zici că Adrian Miroiu nu-i competent să analizeze mîzgăleala lui terchea-berchea semi-analfabet? Păi uită-te numai pe Wikipedia la profilul său!

    • Poate nu știi cum funcționează Wikipedia! Oricine poate să scrie pe Wikipedia!
      Dar nu oricine poate inventa/scrie ceva competent pe care alții să-l folosească și să-l citeze!

      Dacă n-ar fi existat Google Scholar, poate am fi crezut poveștile astea cu „marile personalități ale lumii academice”. Dar ghinion … acum putem verifica orice „personalitate”!

    • Dar, totuși, va trebui să așteptați pînă alde Bode, Tîlvăr, Ciucă ejusdem farinae vor controla totul în țara asta. Poate veți reuși, iar cei care vor și pot vor părăsi o asemenea țară și atunci veți rămîne numai între voi! Să vă pupați unul pe altul în dos.

    • Eu nu-l susțin pe Bode. Nu știu de unde ai dedus asta!
      M-am uitat și după Bode pe GS … și bate vântu!
      Dar principalii vinovați la acest dezastru nu sunt doctoranzii, ci conducătorii științifici .. „personalitățile” alea! Oricât de multe lucrări (de licență, master sau doctorat) sunt anulate, tot nu înseamnă nimic până nu sunt verificate și trase la răspundere „personalitățile academice” care conduc asemenea lucrări!

  9. Deja devin penibili asta cu vânătoarea de doctorate și lucrări științifice. Parca ar fi plătiți de cineva 😀 Oh wait..