EXCLUSIV Patronul CFR Cluj a fost finanțator al PNL printr-o firmă abonată la contracte din bani publici. Ioan Varga este trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență / O persoană cu același nume a donat și la PSD, dar mai mult
Omul de afaceri Ioan Gheorghe (Nelu) Varga, patronul de facto al echipei de fotbal CFR Cluj, a donat către PNL în 2020, an electoral, suma de 24.000 de lei prin intermediul Formin SA, o societate de proiectări abonată la contracte cu instituții publice. Tot în 2020, o persoană cu exact același nume a împrumutat PSD cu 445.000 de lei. Varga nu a răspuns apelurilor și mesajelor G4Media.
PNL a transmis către Monitorul Oficial faptul că unul dintre donatorii partidului în 2020 a fost firma Formin SA Caransebeș. Aceasta a virat banii filialei din Timișoara, pe data de 20 octombrie 2020. Varga a preluat puțin peste 50% din acțiunile societăți în iulie 2015.
Conform site-ului dedicat achizițiilor publice, Formin, care activează în principal în domeniul proiectărilor și construcțiilor, a câștigat, în perioada 2020-2021, în calitate de unic ofertant sau în cadrul unor asocieri, contracte în valoare de circa 19 milioane de lei atribuite de Primăria Timișoara, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Agenția Națională pentru Locuințe și Societatea Națională a Apelor Române.
Asociat la Formin mai este Vasile Sebastian Albulescu, om de afaceri care, prin intermediul societății Revicond Canaltech din comuna Rîciu, județul Mureș, l-a avut ca angajat, în 2018, pe actualul președinte al PNL, Ludovic Orban. Pe de altă parte, presa din Cluj a scris că Albulescu a fost coleg de clasă și partener de afaceri cu actualul prim-vicepreședinte al PSD, Sorin Grindeanu.
O persoană cu numele Ioan Gheorghe Varga apare și în situația finanțărilor primite de PSD de anul trecut. Pe 26 noiembrie 2020, acesta a împrumutat PSD – Sediul Central cu 445.000 de lei, termenul scadent fiind 6 martie 2021, după momentul la care partidului i s-au decontat de către Autoritatea Electorală Permanentă sumele cheltuite în campaniile de anul trecut și, astfel, a putut restitui banii.
PSD și Autoritatea Electorală Permanentă au refuzat să spună dacă finanțatorul formațiunii politice este unul și același cu clujeanul, motivul invocat fiind GDPR. Vasile Dâncu, lider PSD și apropiat al lui Varga, ambii fiind din Cluj-Napoca, nu a răspuns apelurilor G4Media.
Despre o legătură neașteptată între CFR Cluj, club patronat din umbră de Varga, și echipa de fotbal din Turnu Măgurele, controlată de șoferul și de fiul președintelui de atunci al PSD, Liviu Dragnea, a scris pressone în martie 2018. Echipa clujeană trimisese un portar la Turnu Măgurele în ciuda faptului că acesta refuzase acest lucru.
”N-are legătură cu Dragnea, cu Nedragnea. La Măgurele a fost dorit și gata. Ce era, să stea să se uite la alții cum apără?”, a declarat atunci Bogdan Mara, din partea clubului de sub Feleac.
Ioan Gheorghe Varga (49 de ani) este un discret om de afaceri din Cluj, multiple surse indicându-l ca finanțator și patron al echipei de fotbal CFR, care tocmai a câștigat al patrulea titlu consecutiv.
În ianuarie 2015, el a fost trimis în judecată de DNA sub acuzațiile de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, cumpărare de influență și complicitate la spălare a banilor într-un dosar legat de retrocedarea ilegală a 43.227 de hectare de pădure evaluate la peste 300 de milioane de euro.
Alți inculpați din această anchetă sunt Viorel Hrebenciuc și Tudor Alexandru Chiuariu.
”În contextul demersurilor infracţionale depuse pentru retrocedarea suprafeţei de teren forestier către inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe, în luna noiembrie 2012, inculpaţii Varga Ioan Gheorghe şi Călugăr Daniel Constantin i-au promis inculpatului Chiuariu Tudor suma de 2.500.000 de euro pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva – Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău, cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să să-şi îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a deciziei Tribunalului Covasna”, a precizat DNA într-un comunicat de la momentul trimiterii în judecată a dosarului.
În primă instanță, Varga a fost achitat, dar în apel sentința a fost anulată, iar dosarul a fost retrimis la judecată de la început, următorul termen fiind programat pe 4 iunie, la Curtea de Apel Brașov.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu