EXCLUSIV Pedeapsă exemplară pentru un bărbat care suna, la întâmplare, minore din toată țara, le hărțuia sexual și le șantaja: 4 ani și 10 luni de închisoare cu executare. Într-o lună, a sunat și trimis mesaje de 1.833 de ori unei fetițe de 10 ani
Într-o speță în care practica instanțelor este de a aplica pedepse cu suspendare, Judecătoria Timișoara a decis să îl condamne pe un inculpat la o pedeapsă drastică, cu executare. Fără a fi recidivist, constănțeanul Constantin Stredie a fost condamnat la 4 ani și 10 luni de închisoare, în regim de detenție, după ce completul de judecată l-a găsit vinovat de faptul că, sunând la întâmplare, a intrat în contact cu mai multe minore din țară, le-a hărțuit sexual, cerându-le, de exemplu, fotografii nud sau să mimeze că fac sex. Ulterior, victimele erau șantajate. Stredie a depus apel împotriva sentinței de la judecătorie, o decizie definitivă putând fi pronunțată în această lună. De remarcat la acest caz este și perioada scurtă de anchetă și de derulare a procesului pe fond: în total, doar șapte luni.
Pe data de 19 aprilie 2024, Judecătoria Timișoara l-a condamnat pe Constantin Stredie (49 de ani), un bărbat dintr-o comună din județul Constanța, la 4 ani și 10 de închisoare cu executare. Pedeapsa reprezintă contopirea a 13 pedepse mai mici, pentru o infracțiune de hărțuire, șase infracțiuni de hărțuire în formă agravată comise asupra unor minore și şase infracțiuni de șantaj în formă continuată, la care s-a adăugat un spor de 38 de luni.
În decizie, judecătorul a confirmat acuzațiile din rechizitoriu, respectiv faptul că, în perioada aproximativă noiembrie 2021 – 9 octombrie 2023, ”în mod repetat și fără un interes legitim a trimis de pe diferite numere de telefon, mesaje cu caracter sexual explicit care prin frecvență și conținut au creat o stare de temere” unor fetițe în vârstă de 13 ani, 10 ani, începând cu vârsta de 14 ani și până la 16 ani, începând cu vârsta de 17 ani până la vârsta de 18 ani, 14 ani și 13 ani.
De asemenea, tot prin mesaje, Stredie a șantajat șase dintre fetițe ”în scopul de a accepta să continue să vorbească cu acesta sau să-i transmită numere de telefon ale unor prietene, în caz contrar, acesta urmând a distribui conversațiile purtate și numerele de telefon ale minorelor către terțe persoane spre a le hărțui și pe acestea, producându-le astfel o stare de temere având în vedere posibilitatea compromiterii publice raportat la vârsta acestora.”
Din rechizitoriu au reieșit câteva cifre incredibile: o fetiță a fost contactată de infractor, între 5 septembrie și 9 octombrie 2023, prin apeluri sau mesaje, de 225 de ori. ”Frecvența mesajelor i-a cauzat o stare de frică, a deranjat-o și i-a cauzat o stare de disconfort, întrucât o suna și în timpul orelor de curs, dar și după-amiaza, însă nu în timpul nopții”, se scrie în sentință.
Unei alte victime, în vârstă de 12 ani, Stredie i-a pretins să întrețină relații sexuale la telefon, i-a trimis mesaje cu conotații sexuale și i-a cerut să răspundă la apeluri video în care să geamă, să răspundă la întrebările puse de autor și să-i audă respirația.
Între 11 septembrie 2023 și 9 octombrie 2023, o fetiță de 10 ani a fost sunată sau a primit mesaje de la Stredie de 1.833 de ori de pe multiple cartele de telefon!
Ancheta a pornit în septembrie 2023, după plângerea depusă de mama uneia dintre fetițe. Bărbatul a fost arestat o lună mai târziu, anchetatorii aflând că achiziționa cartele pre-pay și suna de pe acestea pe numere formate la întâmplare.
La audierile din fața instanței, Stredie a recunoscut în integralitate acuzațiile. Din informațiile ajunse pe masa completului de judecată a reieșit că acesta este căsătorit, lucra în cadrul unei societăți comerciale din Constanța și nu prezenta antecedente penale.
”Pe de altă parte, nu poate fi ignorată importanta valorilor sociale afectate prin săvârșirea faptelor penale, fiind creată o starea de pericol pentru libertatea psihică a celor șapte persoane vătămate, dintre care șase minore și în prezent. De asemenea, intervalul lung de timp în care inculpatul a comis faptele (mai multe luni) denotă o continuitate și perseverență infracțională, periculozitatea acestuia rezultând și din faptul că acesta își alegea în mod aleatoriu victimele”, a scris judecătorul în decizie.
Pe lângă pedeapsa închisorii, completul a decis ca Stredie să achite daune morale totale de 85.000 de lei și i s-a interzis să comunice cu persoanele vătămate și să se apropie de locuințele acestora, de unitățile de învățământ și/sau de locurile de muncă pe care acestea le frecventează, în cazul celor care au devenit adulte și s-au angajat, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Stredie a depus apel, primul termen al procesului fiind programat pe 11 iunie, la Curtea de Apel Timișoara.
Din jurisprudența cazurilor de hărțuire ajunse la instanțe în ultimii ani, reporterul G4Media.ro a tras două concluzii principale: de foarte multe ori anchetele procurorilor și polițiștilor au durat foarte mult, iar practica judecătorilor este de a aplica pedepse cu suspendare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank