G4Media.ro

EXCLUSIV: Piața bunurilor de lux din România va încheia anul cu o…

Sursa foto: Federico Caputo / Panthermedia / Profimedia

EXCLUSIV: Piața bunurilor de lux din România va încheia anul cu o valoare de 11,4 miliarde de lei, în creștere cu 9% comparativ cu anul trecut / Avans accelerat al unui segment care pune accent pe experiențe memorabile, mai degrabă decât pe bunuri

Vânzările de bunuri de lux în România vor crește, la valoarea curentă, cu 9% în 2024, urmând să ajungă la nivelul de 11,4 miliarde de lei (peste 2,30 miliarde de euro), potrivit raportului „Luxury Goods in Romania”, realizat de compania de cercetare a pieței Euromonitor International. G4Media a primit informațiile cheie din cercetare.

Potrivit analiștilor firmei, domeniul se comportă bine, „în ciuda situației economice dificile din țară”, deoarece consumatorii bogați sunt dispuși să investească în experiențe, piese atemporale și bunuri premium.

În 2024, segmentul cu cea mai rapidă creștere din cadrul pieței este luxul experiențial, impulsionat exclusiv de hotelurile de lux, care urmează să înregistreze o creștere de 18%, până la 485 de milioane de lei.

Luxul experiențial se referă la un segment al industriei de lux care pune accentul pe experiențe memorabile și personalizate, mai degrabă decât pe produse materiale sau bunuri tangibile. În loc de obiecte scumpe, cum ar fi bijuteriile sau îmbrăcămintea de designer, luxul experiențial se concentrează pe oferirea de servicii și experiențe unice, exclusiviste, care creează amintiri durabile.

„Pe lângă faptul că sunt susținute de turism, clientela de afaceri este esențială pentru hotelurile de lux, cu o revenire la întâlnirile și conferințele în persoană, care favorizează și mai mult vânzările”, arată raportul.

În cercetare, Euromonitor a inclus vânzările din următoarele domenii: lux experiențial, hoteluri de lux, vinuri fine/șampanie, mașini premium și de lux, lux personal, îmbrăcăminte și încălțăminte de designer, ochelari de lux, bijuterii de lux, articole din piele de lux, electronice portabile de lux, ceasuri de lux, instrumente de scris și papetărie de lux, frumusețe și îngrijire personală super premium.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.