G4Media.ro

EXCLUSIV Procurorii DNA au cerut documente de la Romgaz privind tranzacția de…

sursa foto: Romgaz

EXCLUSIV Procurorii DNA au cerut documente de la Romgaz privind tranzacția de un miliard de euro cu ExxonMobil pentru perimetrul Neptun din Marea Neagră

Procurorii DNA au cerut în acest zile documente de la compania cu capital majoritar de stat Romgaz privind tranzacția din 2022 cu compania americană ExxonMobil pentru perimetrul Neptun din Marea Neagră, au declarat pentru G4Media surse oficiale.

Romgaz a cumpărat cu o sumă de circa un miliard de dolari acțiunile emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited – reprezentând 100% din capitalul social al ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, companie care deține 50% din drepturile dobândite și obligațiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă – în condițiile în care, potrivit informaţiilor de pe portalul OMV coroborate cu informaţii de presă, ExxonMobil a investit în jur de 750 de milioane de dolari în activitățile de explorare.

Contractul prin care Romgaz achiziționează participația deținută de compania americană ExxonMobil în perimetrul Neptun din Marea Neagră a fost semnat la începutul lunii mai 2022. Tranzacția în valoare de circa un miliard de euro fusese aprobată de acționarii Romgaz încă din 10 decembrie 2021.

Anterior, ExxonMobil şi OMV Petrom au fost parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.

Romgaz a devenit partenerul OMV Petrom după finalizarea achiziției.

G4Media.ro a transmis încă de la încheierea tranzacției solicitări către ExxonMobil, Ministerul Energiei și Romgaz privind valoarea tranzacției. În răspunsurile primite de la cele trei entități în ianuarie 2022, acestea au arătat că nu pot preciza datele comerciale:

Răspunsul ExxonMobil:

„ExxonMobil has reached alignment with S.N.G.N. Romgaz S.A. on the terms and conditions to transfer the entire share capital of ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited and transfer operatorship to OMV Petrom S.A..

As a matter of practice, we do not comment on the details of commercial agreements.”

Răspunsul Ministerului Energiei:

„Referitor la întrebările dumneavoastră, comunicăm că toate informațiile comerciale referitor la tranzacția amintită se regăsesc la Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA.

Ministerul Energiei, în calitate de Autoritate Publică Tutelară, în conformitate cu prevederile art. 4 din OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Energiei nu poate interveni în activitatea de administrare și conducere a întreprinderii publice.”

Răspunsul Romgaz:

„Informațiile de interes public în contextul procedurii de încheiere a tranzacției de achiziție de către S.N.G.N. Romgaz S.A. a tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deține 50% din drepturile dobândite și obligațiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă, sunt publicate pe pagina web a companiei şi au fost comunicate Pieței de Capital, pentru informarea curentă a acționarilor şi investitorilor.

Orice comunicare a unor informații suplimentare faţă de cele publicate oficial, ar reprezenta o încălcare a Acordului de Confidențialitate încheiat între părțile implicate în încheierea tranzacției menţionate anterior.

Vom continua să informăm piața și investitorii pe măsură ce noi informații vor deveni disponibile, acestea fiind publicate pe pagina web a companiei, în secțiunea Investitori/Noutăți şi Evenimente.

Vă mulțumim pentru înțelegere!”

Vom reveni

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Abia acum?!!!

  2. Dar pentru proiectul de lege prin care Ciolacu înființează o super-agenție (AMEPIP), care va pune sub controlul premierului și al secretarului general absolut toate companii și regiile autonome cu capital de stat: firme controlate de ministere, primării, consilii județene și agenții de dezvoltari intra-comunitară (ADI), când se sesizează, după 5 ani de funcționare?!

  3. Ăia care se laudă că luptă ei în fiecare zi ca să ne bucurăm de libertate și ne sfătuiesc să vorbim frumos despre țărișoara și despre ei nu fac nimic da prevină marele furt prin acel AMEPIP?!
    Atunci, bine, am înțeles!

  4. Daca Romgaz a platit mai mult ca OMV pentru jumatate de ce nu a cumparat si operarea depozitului Neptun Deep ci a cedat-o OMV, care acum blocheaza investitii din pozitia de operator. Dna si cu putin stiu de ce:)