EXCLUSIV Profesoară la Universitatea Armatei Române, val de postări conspiraționiste anti-Zelenski pe Facebook / Universitatea: Postările ”nu au legătură cu activitatea și atribuțiile profesionale” / Cum a încercat un coleg al profesoarei să intimideze G4Media.ro
Un cadru didactic de la ”Universitatea Națională de Apărare Carol I” a postat pe Facebook un val de comentarii anti-Zelenski și numerose teorii conspiraționiste care au generat sute de like-uri și distribuiri. Universitatea Carol I este o instituție de învățământ subordonată Ministerului Apărării Naționale (MApN) unde se pregătesc viitorii ofițeri ai Armatei Române.
Într-una dintre postări, conferențiarul universitar Alba Iulia Catrinel Popescu dă vina pentru război pe președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, și lansează o teorie conspiraționistă: ”De ce a eliberat (Zelenski n.r.) puscariasii cu experienta militara si i-a inarmat? Unde se afla si ce fac puscariasii aia? Unde se afla armele alea? Prin niste state UE care trebuie destabilizate de rusi, cumva?”
- Într-un răspuns pentru G4Media, Universitatea Națională de Apărare (UNAP) a transmis că ”Personalul militar și civil din MApN răspunde individual pentru comportamentul și postările personale în mediul online”. Separat de răspunsul oficial, Alexandru Cristian, un coleg al profesoarei de la Universitatea ”Carol I” a sunat-o pe soția redactorului șef al G4Media.ro, cu mesaje de intimidare, încercând să oprească publicarea materialului. Contactat de G4Media.ro, Cristian a admis că a sunat la soția redactorului șef, dar a negat că ar fi amenințat-o. Touși, nu a reușit să explice ce anume intenționa cu acest telefon.
- În 2020, după ce G4Media a semnalat că un alt cadru didactic din universitate și-a făcut un selfie alături de un tablou al mareșalului Ion Antonescu – considerat, în mod oficial, drept criminal de război de către Statul Român – Ministerul Apărării a avut o reacție identică.
- Pe de altă parte, după izbucnirea conflictului din Ucraina, atât MApN, cât și alte instituții publice au lansat platforme anti-dezinformare sau au închis site-uri – unele, în mod eronat – acuzate că transmiteau propaganda rusească.
Într-o postare din 5 martie 2022 de pe unul dintre conturile sale de Facebook, Alba Iulia Catrinel Popescu a pus pe seama președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, o parte din responsabilitatea izbucnirii războiului, sugerând chiar că acesta ar acționa conform intereselor Rusiei. Ea a scris, printre altele (am păstrat ortografia autoarei, sublinierile prin bold aparțin G4Media):
”Cu toata compasiunea pentru populatia amarata a Ucrainei, cred ca domnul Zelenski NU are nici un drept sa critice NATO! NATO nu are nici un fel de angajament fata de Ucraina! Punct! Iar popoarele acestor state NU VOR SA INTRE IN RAZBOI NUCLEAR CU RUSIA PENTRU UCRAINA! Punct!
In alta ordine de idei, consider ca acest domn a favorizat RUSIA prin urmatoarele fapte:
1. Orice lider care isi iubeste tara si intelege legitatile geopolitice si, mai ales, intelege contextul militar, NU isi expune populatia unor suferinte inutile! Pentru ca tot ce se intampla acum reprezinta o suferinta inutila! Ucraina nu apartine nici unei aliante militare si nu are o armata capabila sa ii tina piept lui Putin! Cu toti mercenarii adusi din toata lumea! Prin urmare, orice lider lucid ar fi facut ceea ce ambasadorul Ucrainei la Londra a incercat sa faca, dar a fost redus la tacere de acest domn Zelenski: ADICA ISI DECLARA IMEDIAT NEUTRALITATEA, OPREA ATACURILE ASUPRA SEPARATISTILOR DIN DONETK, RECUNOSTEA ACORDURILE DE LA MINSK SI INCHEIA CRIZA. Zelenski NU a facut-o.
2. A tergiversat negocierile de pace, pe motiv de eroism personal, aflandu-se intr-o campanie personala de imagine cum nu am mai vazut! Tergiversarea negocierilor a insemnat TERGIVERSAREA UNUI ACORD DE ARMISTITIU. Pentru ca, un lider lucid, care isi iubeste poporul, cauta sa opreasca OFENSIVA! REFUZUL DIALOGULUI din primele zile a permis RUSIEI sa isi atinga obiectivele strategice! Uitati-va pe harta si urmariti cat au avansat rusii si unde! (…)
4. Stia cu siguranta ce inseamna, din punct de vedere strategic, INSULA SERPILOR! Stia ca va fi atacata! Este un punct strategic in „buza” bazei NATO de la M. K. De ce nu a discutat cu Romania o formula de condominium prin care Insula ar fi trecut sub protectie NATO? Cui a servit lasarea de izbeliste a unui obiectiv de importanta strategica a Insulei Serpilor? RUSIEI! RUSIEI I-A SERVIT!
In tot acest timp, in care rusii s-au facut ca ataca dar nu ataca dar totusi ataca Kievul, LOVITURA PRINCIPALA S-A DAT IN SUD! IN PREZENT, RUSIA A STABILIT CORIDORUL CRIMEEA – DONETK, A OCUPAT KHERSONUL SI URCA PE ALINIAMENTUL NIPRULUI SI A INCEPUT OFENSIVA SPRE NISTRU.
Va intreb, CE URMARESTE DOMNUL ZELENSKI, de nu CERE RUSIEI UN ACORD URGENT DE ARMISTITIU CU SPECIFICARI CLARE IN PRIVINTA CRIMEII SI A CELOR DOUA TERITORII SEPARATISTE – ADICA UN NOU ACORD MINSK? ADICA NU II BAGA IN CORZI PE PUTIN? Pentru ca o astfel de cerere este echivalenta cu o cedare partiala din partea Ucrainei si un refuz din partea rusului nu mai poate fi justificat de nimic. Ce urmareste, de fapt, acest domn Zelenski? Sa atraga in valtoare si MOLDOVA? ADICA ROMANIA? ADICA NATO?
Si, inca ceva. De ce a eliberat puscariasii cu experienta militara si i-a inarmat? Unde se afla si ce fac puscariasii aia? Unde se afla armele alea? Prin niste state UE care trebuie destabilizate de rusi, cumva?
(…)
MODUL IN CARE A FOST GESTIONAT PANA ACUM ACEST CONFLICT A SERVIT INTERESELOR RUSIEI SI ATAT! ATAT SI NIMIC ALTCEVA! (…)”
Alte postări controversate
De asemenea, Popescu a distribuit, pe aceeași pagină de Facebook, fake-news-uri din presă, uneori exprimându-și clar opinia, așa cum a fost cazul unei știri în care se pretindea că un batalion ”nazist” ucrainean a suferit o grea înfrângere în timpul conflictului. ”sa inteleg ca exista nazisti buni, daca sunt ucraineni, si nazisti rai, daca sunt germani?????”, a fost comentariul Albei Popescu care a însoțit distribuirea textului de pe site-ul ziarului România Liberă.
Sursa invocată de ziar pentru știre este ”Rețeaua Voltaire” care îl are ca președinte pe Thierry Meyssan, un jurnalist francez faimos pentru lansarea de teorii conspiraționiste.
Printre altele, Meyssan a scris o carte în care a susținut că atacurile de pe 11 septembrie 2001 au fost organizate de o facțiune din Armata americană cu scopul de a impune un regim autoritar în SUA. El a fost declarat persona non grata de către Departamentul de Stat american.
Pe 3 martie, Popescu a distribuit un alt text, publicat de site-ul stiripesurse.ro, în care se anunța: ”Breaking Ucraina urmează să atace Rusia.” Comentariul acesteia: ”Nu știu sa mai existe în istoria războaielor contraofensive anunțate din timp! Dacă s-a mai întâmplat, va rog sa îmi spuneți.” De fapt, în conținutul textului era citat un oficial ucrainean care afirma că armata țării sale pregătește o contraofensivă la Donețk, oraș care nu aparține Rusiei.
Într-o reacție la un comentariu postat după un alt text pe care îl distribuise în rețea, Alba Popescu a dat dreptate unei persoane care afirma că atacul asupra centralei nucleare de la Cernobâl ar fi fost o ”regie” prin care Zelenski a încercat atragerea în conflict a NATO și UE:
Ministerul Apărării Naționale nu a răspuns la o solicitare G4Media pe marginea acestui subiect, iar Universitatea Națională de Apărare a transmis următorul punct de vedere:
- „Personalul militar și civil din MApN răspunde individual pentru comportamentul și postările personale în mediul online, acesta find considerat spațiu public. Opiniile personale postate în conturile individuale ale personalului din cadrul MApN, deschise în nume propriu pe rețelele sociale, nu reprezintă punctul de vedere al instituției militare.”
Instituția a adăugat, prin purtătorul de cuvânt, maior Cristina Barna, că ”Referitor la postările doamnei CS II Alba Iulia Popescu de pe contul personal de Facebook, vă informez că acestea nu au legătură cu activitatea și atribuțiile profesionale stabilite în cadrul Colegiului Național de Apărare din Universitatea Națională de Apărare «Carol I», fiind o postare personală.” De precizat că, în urmă cu câțiva ani, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că rețeaua Facebook reprezintă spațiu public.
”A existat un punct de vedere al meu (trimis la UNAP după solicitarea G4Media n.r.) în care am spus că eu, în spațiul acesta virtual, nu mi-am afirmat niciodată statutul de angajat al Universității”, a declarat Alba Iulia Catrinel Popescu pentru G4Media. Ea a adăugat că ne va trimite, pe mail, acest punct de vedere în care a răspuns punctual la fiecare postare/distribuire din cele de mai sus, dar nu a mai făcut-o. Pagina de facebook abundă însă de poze din care rezultă clar statutul de profesor la Universitate, cum este și poza utilizată în deschiderea acestui articol, precum și poza de mai jos.
În vârstă de 53 de ani, Popescu este conferențiar universitar la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”, Colegiul Național de Apărare, o structură cu rang de facultate. La acest colegiu, ea predă ”Geopolitică și geostrategie” și ”Studii strategice și de securitate”.
Conform CV-ului depus în 2021, la momentul când candida pentru avansarea la gradul de conferențiar, Popescu a terminat Facultatea de Medicină în 1995, iar între 2008 și 2016 a obținut trei diplome de master, una la Facultatea de Informaţii din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, instituție subordonată Serviciului Român de Informații.
Între 2001 și 2007 a fost manager la o firmă care distribuia echipament medical în Africa de Vest. Are un doctorat de la UNAP, în domeniul ”Informaţii şi securitate naţională” și, în prezent, lucrează la cel de-al doilea, în domeniul Filologie, în cadrul unui institut al Academiei Române.
Titlul acestuia sună hilar: ”Puterea celui slab: tactici şi strategii de război hibrid împotriva ocupaţiei străine, oglindite în tradiţia folclorică a poporului român”.
Până în urmă cu câțiva ani, a realizat o emisiune la o televiziune închisă de CNA pentru reclame nemarcate și nerespectarea grilei de programe, inclusiv prin promovarea ocultismului.
Este cel de-al doilea caz semnalat de G4Media referitor la un cadru didactic de la această universitate în care Armata are aceeași poziție, conform căreia postările din spațiul virtual sunt ”personale”. Cel anterior se referea la alt conferențiar universitar de la UNAP, Florian Bichir, care a postat pe Facebook un selfie în care apărea un tablou al lui Ion Antonescu, considerat de Statul Român criminal de război după cea de-a doua conflagrație mondială.
Într-o reacție la această situație, Institutul ”Elie Wiesel” susținea că instituțiile statului ar trebui să se autosesizeze în baza prevederilor legale care interzic promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
În timp ce un cadru didactic de la Universitatea Armatei postează sau distribuie netulburat fake-news-uri, Ministerul Apărării Naționale și alte instituții din România, cum ar fi Directoratul Național de Securitate Cibernetică, poartă un război ”acerb” contra dezinformărilor, uneori săvârșind abuzuri.
Astfel, invocând faptul că ar face propagandă rusească, autoritățile au închis brusc site-ul aktual24.ro, deși acesta împărtășea poziția oficială a Statului Român legat de conflict. Ulterior, au căzut victime ale acestei cenzuri
un blog de cărți și un site al unui magazin din Beiuș.
La rândul său, MApN are pe site-ul propriu o secțiune special dedicată combaterii manipulărilor și dezinformărilor: InfoRadar – portalul știrilor corecte. Unul dintre capitolele din această secțiune se numește ”Nato-Russia. Să spunem lucrurilor pe nume”, iar un subcapitol ”Primele cinci mituri ruseşti demontate/demistificate”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
205 comentarii