G4Media.ro

Rareș Bogdan, prima declarație în calitate de cap de listă al PNL…

Rareș Bogdan, prima declarație în calitate de cap de listă al PNL la europarlamentare: Am decis să intru în arenă. Pericolul pentru România este mult prea mare. Nu voi amesteca însă politica cu presa

Jurnalistul Rareș Bogdan a declarat pentru G4Media.ro că s-a decis, joi, să candideze pe listele PNL la europarlamentare pe prima poziție. ”Am decis să intru în arenă. Pericolul pentru România este mult prea mare. Intru în PNL, candidez la europarlamentare cap de listă. Vreau să-i conving pe toți liberalii din țară și din diasporă, pe toți cei care cred în dreapta unită, pe toți cei care cred în președintele Iohannis că Partidul Național Liberal se va bate pentru prima dată în istoria sa post decembristă pentru a fi numărul 1 în seara zilei de 26  mai”.

Întrebat dacă va prelua președinția PNL București, Bogdan a spus că nu și că intră în partid ca simplu membru. ”Le voi demonstra în următoarele 65 de zile dacă merit sau nu să aibă încredere în mine pentru mai mult decât un simplu membru de partid”. Bogdan a spus că va discuta cu Cozmin Gușă și conducerea Realitatea, probabil duminică voi fi încă pe post.

”Nu voi amesteca însă politica cu presa. Am făcut tot ce mi-a stat în putință din societatea civilă și din presă pentru a bloca acapararea României de către PSD și ALDE. Voi face acum tot ce-mi stă în putință pentru a-i reprezenta cu cinste pe români și pentru a crea un front comun și total anti-PSD. Cred într-o unitate a opoziției imediat după europarlamentare”,

Pe 27 februarie, Rareș Bogdan a declarat pentru G4Media.ro că a primit o ofertă de la PNL pentru a deschide lista candidaților la europarlamentare, dar a specificat că va lua o decizie după 21 martie, lucru pe care l-a transmis și liberalilor.

”PNL mi-a făcut ofertă pentru a deschide lista. Decizia o voi lua după 21 martie, ceea ce le-am transmis și liberalilor”, a declarat Rareș Bogdan pentru G4Media.ro.

„Nu parasesc presa. Daca voi ajunge la o intelegere cu PNL, nu voi face altceva decat sa mai urc o tribuna, de pe baricada pe care sunt acum. Nu abandonez baricada, nu abandonez cauza pentru care am luptat. Daca voi fi europarlamentar, voi avea program la Bruxelles de luni, pana miercuri. Si, in aceste conditii, voi discuta cu conducerea postului Realitatea TV si cu PNL ca joi si vineri sa fac emisiuni ca invitat permanent, co-moderator, si un duplex marti seara, Bucuresti-Bruxelles, cu mine timp de 4 ore in platoul de la Bruxelles. Fara minimum trei seri pe Realitatea TV nu plec”, a explicat Rareș Bogdan pentru realitatea.net.

Data limită de depunere a listei este 28 martie, însă aceasta mai trebuie validate printr-o hotărâre a Biroului Permanent și validate în Convenția Națională.

G4Media.ro a scris încă din 17 februarie că PNL amână discutarea listei candidaților la europarlamentare cu două săptămâni, cea mai mare problemă fiind identificarea numelui care să deschidă lista. Lista trebuia luată în discuție la ședința din 18 februarie, însă liberalii au fost anunțați că discuția se amână.

”Ca urmare a faptului ca o mare parte din candidati nu pot fi prezenti pentru sustinerea candidaturilor la alegerile europarlamentare, la reuniunile BEx si BPN de luni, 18 februarie 2019 acest punct nu va figura pe ordinea de zi. Vom reprograma audierea candidatilor la o data pe care o vom comunica in timp util”, se arată în mesajul transmis membrilor biroului politic al PNL vineri seara.

Pentru candidatul care va deschide lista au fost vehiculate până acum mai multe nume: Crin Antonescu, omul de afaceri Dragoș Anastasiu, realizatorul de la Realitatea TV, Rareș Bogdan. Antonescu n-ar fi acceptat de Ludovic Orban, iar Anastasiu și Bogdan nu doresc sa candideze, potrivit surselor G4Media.ro. Bogdan ar fi fost intens curtat de liberali în ultima perioadă.

În rest, lista PNL pentru europarlamentare va fi alcătuită din nume precum: Mircea Hava, primarul municipiului Alba IuliaSiegfried Mureșan, actual europarlamentar, ales în 2014 pe lista PMP, Dan Motreanu, Vasile Blaga, Gheorghe Falcă, primarul Aradului, Daniel Buda, Adina Vălean și Marian Jean Marinescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

39 comentarii

  1. Bravo, Rares Bogdan! Ma bucur sincer ca ai acceptat sa intri si in arena politica, mi se pare o stire excelenta, de-altfel, de departe cea mai buna stire de azi! Mult succes, iar emisiuni trebuie sa faci in continuare, ideea de duplex Bruxelles-Bucuresti este foarte buna, ca sa avem in tara informatie saptamanala despre UE si ce se intampla acolo. Sa se mai destepte si romanii, sa vada exact ce fac europarlamentarii, mai ales scarbele psd-alde, pe care-i voteaza de 30 de ani.

    • @Gabriela Constantinescu:
      Nu-i asa ca glumesti cand il lauzi pe RB ?
      Asta abia ce a declarat ca o sa vrea si functie politica in PNL ! Apoi, haida de, daca voia sa se sacrifice anunta si candida pt parlamentarele nationale ! Aici ar fi fost nevoie de lupta ! La Bruxelles ce va face ca sa ajute la debarcarea PSD-ului si a lui Dragnea ?
      Nici macar nu a dat de inteles ca dupa ce va fi locomotiva PNL se va retrage in favoarea primului candidat aflat imediat sub linia admisilor !
      PS. Emisiuni explozive la Realitatea ? Va mai realiza poate dupa 4 ani !
      PPS. Si iata cum, cu ajutorul inteligentului de Orban, REALITATEA TV a devenit 100% un post nesuparator pt Dragnea ! :)))))

    • Susu, nu stiu de unde ai inteles tu ca vrea si functie in partid. Parlamentarele nationale au loc peste o groaza de timp, abia in noiembrie 2020. Pana atunci, daca psd-alde are cine stie ce scor la europarlamentare, mai stim noi ce NENOROCIRI fac in tara asta? Tu nu vezi ca in fiecare zi se tin numai si numai de rele, nu este zi de la Dumnezeu sa nu avem o noua dovada a nemerniciei lor, bunaoara ieri, ccr de kkt declara constitutionala sectia stalinista. Un scor modest al psd-alde la europarlamentare i-ar mai frana dracului nitel, si-atunci tocmai de-asta partidele din opozitie : PNL, USR-PLUS, PMP, trebuie sa scoata scoruri cat mai bune. Rares Bogdan pe lista PNL ar aduce un plus de forta listei PNL. Si ca europarlamentar poate face emisiuni, si sigur va face, putin probabil ca gusa sa zica nu.
      Pana la europarlamentarele din 26 mai nu vad de ce n-ar face emisiuni in continuare.

    • PNL, un partid de elite, sa nu gaseasca in interior o locomotiva diesel-electrica cu magazia plina de carbuni, care sa duca partidul cat mai sus?!

      Sa trebuiasca sa aduca pe cineva din exterior, care n-a lipit in viata lui un afis, nu a fost prezent in partid nicio zi cand era nevoie de munca … pare nedrept pentru membrii vechi ai partidului, care asteptau si ei sansa sa ajunga pe lista .

      Blaga trebuia sa deschida lista, urmata de Vălean (pentru egalitatea de gen, daca nu pentru altceva). Cred ca amandoi se simt nedreptatiti, iata – sunt pe locul 4 si 5, cand de fapt intrunesc 100% toate criteriile partidului (ca altfel n-ar fi fost deloc pe lista!).

      II cam râde curcile pe PNL, doamna profesoara … 😆 Nu e cazul sa inchidem ochii si sa ne facem ca nu vedem toate maimutele cațărate pe lista, doar pentru ca sunt din opozitie.

      Hai sa o punem altfel, daca tot sunteti fan Rares Bogdan: Ce cauta Rares Bogdan printre maimutele de Blaga si Valean, cum credeti ca i se pare compania?!

      PS: Inteleg ca, in cazul lu’ Crin Antonescu, nu i s-a acceptat cererea de reintregire a familiei si a fost exclus de pe liste … Niste oameni rai, ca si el intrunea conditiile partidului. 🙁

    • Sanitare, sunt convinsa ca nu se simte grozav alaturi de valean si blaga, insa antonescu nu s-a retras decat in varianta ca nevasta-sa sa fie pe lista. Blaga are bazin electoral, la fel si primarii. Aveau nevoie de un cap de lista, si discutia a fost antamata de acum ceva luni, nu de-acum 2 saptamani. Fiecare partid isi face o strategie, USR-PLUS merg pe liste comune, si cap de lista Ciolos, ca nu aveau un altul mai cunoscut, pro romania lui ponta a cooptat-o pe Corina Cretu, si defileaza cu ea cap de lista. Ce tot comentati stupid pe-aici, ca aia si ailalta, daca o voiati pe Fecioara Maria, nu exista in politica asa ceva. Cel putin nu sunt pe lista oameni nefrecventabili, ca sa fie clar. Din lista asta, cel putin 3 vor refuza.

    • Daca Blaga nu e nefrecventabil … atunci, cum zice francezu’, „anything goes” la PNL.

      Asta e tot ce a gasit mai bun PNL-ul printre membri – Blaga! Atunci ori partidul este un dezastru dpdv cadre (cam ca cei 10.000 de specialisti ai lu’ Milica), ori e o colcaiala de nemernici pe acolo…

      Argumentul ca Blaga are bazinul lui electoral e slabanog rau, pentru ca asa, l-ar putea pune si pe Ion Iliescu pe liste, ca si ala are un bazin electoral important (doar ca nu se vorbeste rusa la Bruxelles…).

    • @Gabriela:
      Pt ca s-a inscris in partid si nu are voie dpdv legal !
      Eu sunt si mai sever cu el decat a fost @Area pe alt forum : Era previzibil traseul lui RB cata vreme el a fost un sustinator al USL, simpatiza cu Kakarau dar ii placea de alura europeana a lui Ponta.
      Adu-ti te rog aminte ca pana sa ii fie blocata candidatura de PDG al RTV (propus de Antonescu) de catre Ponta si pesedisti Raresel era un suporter al ambilor capi ai USL. Delimitarea sa de PSD si Ponta s-a produs in momentul in care a stiut ca nu va fi niciodata la conducerea Televiziunii romane !

    • Scenariul este urmatorul:

      dupa ce se vor termina de numarat „voturile” si BEC-ul va declara ca alegerile / rexultatele sunt corecte,

      R.B. va declara ca are o problema de sanatate (il strange una din cravate) si se intoarce la (i)Realitatea.

      De ce ? Rolul dau este doar sa mobilizeze masele de # kondensatori.

      In parlamentul ue(SS) ce sa faca ?!

      La TV cine va face emisiuni cu rating „fenomenal” ?!

      „[…| un procent covârșitor, de

      72.75 % din respondenți au spus că

      n-ar mai fi urmărit Realitatea TV

      dacă Rareș Bogdan demisiona,

      iar restul de 27.25 %
      ar fi rămas în continuare să urmărească postul TV. ”

      https://m.stiridiaspora.ro/audien-a-realitatea-fara-rares-bogdan-rezultat_7705.html

    • MULT,MULT SUCCES!!!SI DOAMNE AJUTA ACEST BLAND ,PREABLAND POPOR ROMAN,SI ATAT DE NEFERICIT……SUCCES,RARES BOGDAN SI SPUNE IN PARLAMENTUL EUROPEAN CE NEMERNICI NE AU CONDUS SI NE CONDUC,ACEEASI,DE 26 DE ANI…JUMATATE DIN PARLAMENT SUNT PENALI!!!!SUCCES DOAMNEI KOVESI SA I DEMASTE PE HOTII CARE AU JEFUIT ROMANIA SI POPORUL ROMAN….

  2. Ce gluma! Tipul asta vrea publicitate cum vrea porcul sa se rostogoleasca in noroi!

  3. Nu poti face presa …. de partid.Dupa deziluzia DIGI 24 cu propaganda perfida sub pretextul ‘echidistantei”, acum si Realitatea TV devine incredibil.

    • G4media sunt imparţiali. Hotnews încă dă din picior. Există şi Euractiv, Recorder, Rise Project.

      Hai că nu e toată presa slugă la PSD, cum e Digi acum.

  4. Trai, neneacă, la „Brucsel” pe banii mei….
    A ajuns și acest cretin mare politician, bleah, bleah, bleah!

  5. M-ai surprins… neplacut ce-i drept! PNL?? Pe bune?? Cere-i opinia domnului senator Vergil Chitac. Exact asta i-am spus si dumnealui:
    PNL se va folosi de imaginea ta! Atat! Cand vei realiza ca te-i prins in navod , vei iesi, vei deveni independent, exact cum a facut dumnealui, pregateste-te de pe acum de atacurile si reprosurile PNL cere iti vor fi adresate , ca ei nu iarta pe nimeni!
    Proasta alegere ai facut! AI FOST ok!

  6. Felicitări Rareș Boudan! Ai dreptate, acum pericolul e mult mai mare în Romania! Pentru noi toți odată cu tine ajuns pe lista candidaților penalei! Nu s -ai dezmințit. Atâta valoare au! Tu și Raluca…și rima cu năluca!

  7. Lovelele mai rares, lovelele te cheama………….Oricum, un loc caldut la brucseles e mai biene, decat
    la postul securistilor Realitatea. Ce zice nevasta ? Lasa ca-i bine ………

    • Da,pana la urma nimeni nu se dezmite,interesul personal primeaza…,iar banii europeni la fel,ce daca mai dam cu tifla de ochii lumii,numai ca PNL,si-a cam „mancat”capitalul politic in vremuri de mult apuse,nu prea mai tine vrajeala.

  8. „În sfârșit are și România un reprezentant de marcă în UE, România a fost salvată, ciuma roșie a fost nimicită, … și alte osanale celui dintâi PNL-ist pe lista europarlamentarelor ”. Locomotiva PNL pleacă în sunet de fanfare spre Bruxelles numai că infrastructura de cale ferată din România este în plin proces de dezintegrare, mersul pe calea ferată a devenit un sport extrem !

    • Are pe naiba, R.B. sa înscris în USL, aripa așa zisa liberală.

    • Un suflu nou in PNL și mai multe voturi sigure in Transilvania.Bravo și curaj pentru opoziția unită. Utilizator Aurel Cormiz

  9. Miauuuuuuu!

    Nu cred ca subiectul merita discutat.
    Pohta ce-am pohtit sau „Cum au pus la cale Gusa si PNL sa scape de o sluga care s-a obraznicit”

  10. Cred ca d p d v strategic alegerea pe care-a facut-o Rares nu-i buna.
    Ce este mai important, PNL sa ajunga primul partid din Romania (si asta nu-i o certitudine) sau sa mai avem o oaza de mass media libera ?
    Vom urmari in continuare Europa Libera ?

  11. Incredibil ,cretinu’ asta ajunge europarlamentar!
    Sper ca scorul pnl la alegeri sa fie undeva la 16%!
    Luati l bă si pe gâdea si bagati l europarlamentar!

  12. Iar postac?
    Atacați?
    Plecati de aici pentru ca ocupați spatiul.

  13. …gata am terminat de vomat. Ce vrăjeală , m-am gandit , consultat cu familia, decizie grea, vai ce ma fac 8000 de euroi pe luna sa frec menta la Bruxelles …

    • Bai astia care credeti ca Rares Bogdan e pe lista pentru banii de europarlamentar, adica nu inteleg, voi nu stiti ca el are salariu dublu de la realitatea TV? Nu se duce pentru bani, in fapt, pierde la salariu.

  14. Adina V nu e sotia lui Crin? Nu cred ca a facut nimic in Parlamentul European, decat sa isi ia salariul. Mai bine o coopteaza pe Monica Macovei, are deja experienta si cred ca a depus cele mai multe acte normative pe justitie in parlamentul european.
    As interzice prin lege ca ziaristi sa candideze pt partide, de ce? Pai in primul rand ei trebuie sa fie neutri, ca si exemplu Gabita primarul capitalei, se certa in emisiunii si spunea numai minciuni…iar acest lucru a urcato in psd. Pai despre ce vorbim? televiziunile de casa…

  15. Si eu cred ca adevarata lupta se da in interior, aici are tara nevoie de luptatori, nu in parlmentul european.
    Dar, daca are aceseta oportunitate, daca PNL nu se descurca altfel si a apelat la el, este si pt RB un castig, dar in cariera de politician.
    Probabil, fie ca realizeaza acum, fie ca nu, o va cam termina cu presa. Cel mult va mai fi invitat sau patron. Daca va mai exista presa.

  16. sper ca dl Rares Bogdan sa renunte la emisiunea Jocuri de Putere.

  17. PNL si-a mai palmuit inca o data electoratul.
    Dupa ultimele alegeri pt primaria Bucuresti, cand PNL a avut in 4 saptamani de campanie 5 candidati, acum a venit randul europarlamentarelor.
    Exact aceeasi situatie lamentabila, ca sa nu zic de-a dreptul jenanta.
    Adica tocmai ce Orban se batea astazi cu pumnul in piept ca PNL a depasit PSD in sondaje, n-au fost in stare sa puna niciun PNL-ist pe primul loc in lista. L-au inscris de urgenta pe RB in PNL si l-au facut repede cap de lista.
    Puteau, macar din respect fata de PNL-istii cu state vechi in partid (ca de ratiune politica nu poate fi vb la Orban) sa-l puna pe RB pe locul 5 sau 6 pt ca oricum PNL are asigurate vreo 8 locuri in PE.
    L-au trantit cap de afis pe unul care are 24h vechime in partid.
    Eu le doresc succes, atat PNL cat si lui RB.
    De votat voi vota USR.

    PS. „Decizia o voi lua după 21 martie, ceea ce le-am transmis și liberalilor”, a declarat Rareș Bogdan potrivit g4media.ro”
    Inca nici nu a intrat in rolul de politician si deja a inceput sa minta. 🙂

  18. Asta înseamnă oameni noi în politică! Felicitări Rareș Bogdan, succes PNL!

  19. Nu-mi convine ca Rares Bogdan devine PNL-ist. L-as fi vazut mai degraba la USR sau PLUS, daca vroia sa para politician proaspat ! Eu nu am de gand sa votez PNL, nu mai am incredere in ei decand cu USL-ul. Atunci mi-a fost oroare de ei, sa se faca frate cu dracul! Dar si ei erau tot draci, ca tot mostenitori ai pcr-ului erau, exact ca PSD…dupa revolutie s-a convenit sa se creeze partide si partidulete, dar tot reteaua pcr era matca de baza, de unde era sa vina PNL-isti? Din mormant?
    Hai sa speram ca s-au mai metamorfozat acum si sunt mai aproape de ce se doreste de la liberali, numai ca faptele multora din cei prezenti in partid, nu se pot sterge si multi au avut probleme cu justitia si/sau justitia a mai inchis ochii la acuzatiile aduse…naravul de profitori ai retelei pcr nu putea dispare dupa atatia ani de comunism…Pacat de Rares, totusi, el are o sansa de a ridica vibratia mesajelor acestui partid si a-l face mai expresiv si mai incurajator pentru multi sustinatori….Succesul lor poate fi succesul tuturor celor care ne dorim pastrarea Romaniei pe traiectoria euroatlantica!!!

    • Dragă, ai puține circumvolutiuni dacă gândești atât de îngust !!!… Ai auzit de Talleyrand ?!…

  20. Nu sunt la prima abatere si jiji becali a fost in pnl doar sa ia voturile fraierilor

  21. MULT,MULT SUCCES!!!SI DOAMNE AJUTA ACEST BLAND ,PREABLAND POPOR ROMAN,SI ATAT DE NEFERICIT……SUCCES,RARES BOGDAN SI SPUNE IN PARLAMENTUL EUROPEAN CE NEMERNICI NE AU CONDUS SI NE CONDUC,ACEEASI,DE 26 DE ANI…JUMATATE DIN PARLAMENT SUNT PENALI!!!!SUCCES DOAMNEI KOVESI SA I DEMASTE PE HOTII CARE AU JEFUIT ROMANIA SI POPORUL ROMAN….

  22. Raluca Turcan are alta palarie.