G4Media.ro

EXCLUSIV Reabilitarea portului Oltenița cu peste 4 milioane de euro din fonduri…

Foto: G4Media

EXCLUSIV Reabilitarea portului Oltenița cu peste 4 milioane de euro din fonduri europene a ajuns pe masa DNA: raport tehnic devastator, cu lucrări fictive sau prost executate

Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu (APDF) SA a sesizat DNA cu privire la lucrările ne-executate sau prost executate din cadrul proiectului de reabilitare a portului Oltenița cu fonduri europene demarat în 2013, potrivit unui răspuns al companiei pentru G4Media.ro.

G4Media a adresat o întrebare companiei de stat după ce a avut acces în exclusivitate la raportul tehnic legat de execuția proiectului finanțat din fonduri europene. Raportul semnala mari probleme la execuția proiectului.

Contractul pentru reabilitarea portului a fost semnat în ianuarie 2013 de APDF Giurgiu cu asocierea de firme COPISA Constructora Pirenaica SA – SC Metaltrade International SRL – SC Mașini Hibrid – SC B.C.P.C. Biroul de Consultanță Proiectare în Construcții SRL. Liderul asocierii a fost compania spaniolă din Barcelona, COPISA Constructora Pirenaica SA.

Acordul a avut o valoare inițială de aproape 16 milioane de lei, dar în urma unor acte adiționale succesive a ajuns la aproape 17 de milioane de lei, fără TVA, adică peste 4 milioane de euro, cu TVA, din fonduri europene. Recepția lucrărilor s-a făcut în septembrie 2016.

Proiectul „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii portuare în portul Olteniţa” a fost finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial Transport (POST) 2007-2013.

În 2021, APDF a solicitat Institutului de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene din București un raport asupra lucrărilor întrucât compania națională trebuia să informeze Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene cu privire la durabilitatea investiției. În plus, APDF Giurgiu a primit sesizări de la Agenția sa din Călărași și punctul de lucru din Oltenița cu privire la ”neconformități și nefuncționalități ale lucrărilor executate în cadrul proiectului”.

Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene din București a făcut o inspecție la fața locului și a constatat lucrări ne-executate sau prost executate, potrivit raportului obținut în exclusivitate de G4Media.

 

Foto: G4Media

Spre exemplu, potrivit raportului IPTANA consultat de G4media, pe platforma cheului estacadă nu au fost făcuți parapeții metalici de protecție. ”Betonul turnat pe platforma cheu prezintă văluriri, adâncituri și diferențe de consistență”, au arătat specialiștii IPTANA.

Foto: G4Media

Prin urmare, Compania națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu SA a blocat garanția de bună execuție și cerut constructorului să repare problemele semnalate în raportul specialiștilor IPTANA.

Foto: G4Media

În plus, APDF GIurgiu a sesizat DNA și susține că se va îndrepta pentru recuperarea prejudiciului împotriva fostei conduceri a companiei și a comisiei care a realizat recepția finală a lucrărilor în 2016.

Vezi aici în integralitate răspunul APDF Giurgiu SA pentru G4media.ro

Ce spune constructorul spaniol

Compania barceloneză COPISA Constructora Pirenaica susține într-un răspuns trimis de un avocat al companiei către G4media.ro că, în 2016, comisia de recepție nu a găsit probleme și că raportul specialiștilor IPTANA s-a făcut fără să li se ceară un punct de vedere.

Constructorul spaniol susține că problemele identificate în 2021 de specialiștii IPTANA țin mai mult de ”modul de utilizare a infrastructurii portuare de către CN ADFP SA, iar nu lucrările de construire propriu-zise”, iar modificările de execuție au fost aprobate de beneficiar. Potrivit COPISA, beneficiarul, adică compania APDF Giurgiu, nu ar fi făcut ulterior lucrări de întreținere a portului Oltenița.

COPISA a avut calitatea de lider al asocierii COPISA Constructora Pirenaica SA – SC Metaltrade International SRL – SC Mașini Hibrid – SC B.C.P.C. Biroul de Consultanță Proiectare în Construcții SRL, asociere care a avut calitatea de antreprenor/executant în cadrul contractul de Lucrări 549/ 25.01.2013 referitor la investiția “Reabilitarea și Modernizarea Infrastructurii Portuare în Portul Oltenița”. Contractul a privit atât activități de proiectare, cât și execuție de lucrări de construire.

Lucrările au fost livrate beneficiarului CN ADFP SA la data de 20.09.2016, potrivit procesului-verbal de recepție,pe care îl găsiți atașat. La momentul recepției lucrării, Comisia de recepție desemnată de către beneficiar nu a identificat neconformități în executarea lucrărilor sau elemente neexecutate. Termenul de garanție asumat contractual de către executant este de 10 ani.

Raportul tehnic despre care faceți referire, întocmit de către IPTANA SA, ne-a fost adus la cunoștință în mod indirect, de către reprezentanții CN ADFP SA, la mult timp după întocmirea acestuia, în luna octombrie 2021. Reprezentanții Copisa nu au fost informați despre efectuarea unei astfel de analize, nu li-a solicitat prezența pe site și nici documente sau puncte de vedere. Din perspectiva contractului Copisa – CN ADFP SA, o astfel de evaluare nu este reglementată. Înțelegerea noastră este că acest raport a fost solicitat în cadrul unei proceduri mai ample de verificare declanșate de Ministerul Transporturilor/Ministerul Fondurilor Europene în legătură cu investițiile derulate de entitățile aflate în subordinea MT.

Oricare ar fi contextul în care s-a solicitat efectuarea acestui raport tehnic, Copisa, în calitate de antreprenor general în proiect, nu își însușește concluziile acestuia și dezavuează în md ferm orice interpretare conform căreia ar exista deficiențe de execuție în acest proiect.

Aparte de maniera vădit netransparentă în care acest raport a fost efectuat – fără informarea și invitarea Executantului, concluziile acestuia sunt viciate de elemente precum:

– ignorarea modificărilor proiectului tehnic de execuție aprobat de beneficiar; raportul tehnic are în vedere anumite detalii de execuție care au suferit modificări, cu aprobarea prealabilă a beneficiarului;

constatările vizează în mod preponderent aspecte ce țin de modul de utilizare a infrastructurii portuare de către CN ADFP SA, iar nu lucrările de construire propriu-zise:

  • depozitări de nisip și alte materiale în incinta portului,
  • lipsa unei intervenții de curățire a vegetației acvatice și a celorlalte reziduuri rezultate din cursul natural al fluviului,
  • lipsa intervențiilor de întreținere la unele echipamente din dotarea portului (cu titlu de exemplu – pompe de apă neutilizate nici măcar potrivit recomandărilor minimale de întreținere ale producătorului, lipsind fișa tehnică a acestora).

Toate aceste obiecțiuni ale Copisa, documentate tehnic, au fost aduse la cunoștința conducerii CN ADFP SA.

Astfel cum am menționat și beneficiarului, Copisa nu este de acord să își asume nicio răspundere juridică pe baza unui astfel de document, întocmit în condiții de clandestinitate și bazat pe constatări incomplete sau nefundamentate.

Copisa este determinată să își asume obligațiile contractuale de garanție, în limitele contractului semnat”, este punctul de vedere al COPISA Constructora Pirenaica, transmis G4media.ro prin intermediul avocatului Cristian Mocanu.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. La puscarie!
    Sa vedem daca se gaseste vreun vinovat!

  2. Hmmmm… Codruța, dragostea mea? Chiar speranța.

  3. Vinovat e cine pune romanul paznic la stana.

  4. Sincer sa fiu, cam au dreptate spaniolii…

  5. ,,……..peste 4 milioane de euro, cu TVA, din fonduri europene.”
    Eu nu vad unde sunt 4 milioane Eu turnari de betoane aici !!.
    Platforma aia mare de beton abandonata (care iese in Dunare – dana) era turnata de pe timpul lui Ceausescu, si se afla chiar la varsarea Argesului in Dunare, si trebuia sa serveasca navelor la intrarea lor pe Arges – Canal Dunare-Bucuresti.
    Adica firma catalana doar a mai turnat (undeva pe acolo) un strat de beton pentru………..4 milioane de Eu ?

  6. Lasati pizdeaua sa fure, nu-i mai hartuiti!

  7. Tipic pentru România .
    Antreprenor străin, executant român .
    Rezultat : lucrări de mântuială cu costuri mici , mici de tot . Construcție nefuncțională , degradată.
    Grosul banilor se împart după pohta inimii . Lor .
    Mențiune : coana Udrea și-a patentat lucrarea , terenul în panta ! Noul sport va fi olimpic . În tica.lo. și . e .