G4Media.ro

EXCLUSIV Reforma pensiilor speciale: Comisia Europeană cere scăderi reale de pensii la…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

EXCLUSIV Reforma pensiilor speciale: Comisia Europeană cere scăderi reale de pensii la magistrați și militari / Proiectul coaliției PSD-PNL are ca rezultat ”economii foarte limitate și nu respectă echitatea”

Comisia Europeană cere autorităților de la București, potrivit unei scrisori consultate de G4Media, să modifice radical actualul proiect de lege privind pensiile speciale (ale militarilor, magistraților, diplomaților etc.). Oficialii de la Bruxelles arată că proiectul ar face doar economii ”foarte limitate” și nu rezolvă principiul echității. Scrisoarea arată că pensiile militare ar trebui diminuate prin scăderea așa-numitei ”rate de înlocuire” (procentul pe care pensia îl reprezintă din valoarea salariului), iar în cazul migistraților e nevoie de creșterea duratei serviciului și un cuantum al pensiei mai mic decât în prezent.

Mai precis, Comisia Europeană sugerează ca în cazul pensiilor militare rata de înlocuire a veniturilor să fie de 45%, iar baza de calcul să fie raportată la veniturile din întreaga carieră. În acest moment, rata de înlocuire este de 65% din ultimele 6 luni. În proiectul de lege, rata de înlocuire e de 65% din veniturile realizate în ultimele 12 luni, fără a fi luate în calcul sporurile nepermanente.

Reamintim că România și-a asumat prin PNRR reformarea pensiilor speciale, care reprezintă acum o cheltuială anuală de circa 0,8% din Produsul Intern Brut (PIB) și sunt o sursă de inechitate socială, dat fiind că nu respectă principiul general al contributivității (cu excepția pensiilor militare, care o respectă parțial). Dacă nu va face reforma pensiilor speciale, România va pierde o tranșă PNRR, valoarea acesteia urmând a fi calculată de Comisia Europeană.

Un proiect de lege privind reformarea pensiilor de serviciu, cunoscute drept pensii speciale, a fost depus la Parlament în decembrie 2022 de către ministrul social-democrat al Muncii, Marius Budăi. Surse guvernamentale au declarat pentru G4Media că Comisia Europeană a transmis săptămâna trecută o corespondență prin care arată că proiectul nu rezolvă problemele sistemice.

Printre beneficiarii de pensii de serviciu se numără influente categorii profesionale: judecători, procurori, militari, polițiști, angajați din serviciile secrete. Însuși premierul Nicolae Ciucă e militar de carieră, general în rezervă, și a anunțat că pensiile militarilor nu trebuie modificate.

Principalele concluzii ale Comisiei Europene, așa cum apar în scrisoarea adresată guvernului Ciucă:

Evaluarea de impact a proiectului de lege arată că proiectul ar avea ca rezultat doar economii foarte limitate și nu ar aborda suficient sustenabilitatea fiscală și, în special, echitatea. În plus, nu îmbunătățește decât în mică măsură caracterul contributiv al sistemului. Evaluarea preliminară este că, în forma sa actuală, proiectul de legislație nu îndeplinește cerințele.

Recomandăm cu tărie să nu se avanseze cu adoptarea noii legislații în Parlament și, în schimb, să se reflecteze cu atenție asupra unor posibile amendamente pentru a integra rezultatele evaluării de impact a Băncii Mondiale (inclusiv opțiunile alternative de reformă).

Unul dintre obiectivele noii legislații este menținerea cheltuielilor publice brute totale cu pensiile (ceea ce include toate sistemele publice de pensii existente) stabile pe termen lung (2022-2070) la 9,4% din PIB, incluzând un mecanism de frânare în cazul în care plafonul de cheltuieli este depășit. Plafonul se aplică cheltuielilor cu pensiile din toate sistemele publice de pensii, inclusiv toate pensiile speciale, inclusiv cele militare.

Pe baza evaluării de impact a Băncii Mondiale, actualul proiect de lege privind pensiile speciale are un impact foarte limitat asupra reducerii cheltuielilor cu pensiile. Cu cât economiile care decurg din revizuirea pensiilor speciale sunt mai mici, cu atât mai puțin spațiu de manevră va avea guvernul pentru a crește gradul de adecvare a pensiilor publice, în contextul jalonului 214.

Proiectul de lege prevede în continuare perioade de cotizare substanțial mai mici decât cele din sistemul general pentru aproape toate categoriile, iar prestațiile de pensie se calculează pe baza veniturilor obținute într-un număr foarte limitat de ani.

  • Pensiile militare:

Proiectul de lege prevede o creștere a perioadei de referință a veniturilor salariale de la 6 la 12 luni consecutive în ultimii 5 ani de serviciu. Acest lucru nu ar avea aproape niciun impact asupra reducerii cheltuielilor cu pensiile.

Două opțiuni analizate de Banca Mondială par mai semnificative: rata de înlocuire a veniturilor de 45 % și baza de calcul raportată la veniturile din întreaga carieră. Adoptarea oricăreia dintre cele două ar aduce pensiile speciale mai aproape de principiul contributivității cerut de anexa CID. Luarea în considerare a veniturilor obținute în întreaga carieră ar trebui să fie opțiunea preferată, deoarece ar spori, de asemenea, echitatea sistemului. Această opțiune ar putea fi adoptată în combinație cu alinierea indexării pensiilor militare la cea din sistemul general, ceea ce ar asigura o rată adecvată a prestațiilor în viitor.

  • Magistrați:

Proiectul de lege prevede limitarea pensiilor la 100% din venitul net pentru noii pensionari și creșterea stagiului de cotizare. Acest lucru ar avea un impact limitat asupra reducerii cheltuielilor cu pensiile.

Deși deciziile Curții Constituționale limitează modificările care pot fi aduse pensiilor judecătorilor/procurorilor, ar trebui avute în vedere o durată mai mare a serviciului, un cuantum al pensiei mai mic și alinierea indexării la sistemul general pentru a alinia pensiile speciale ale magistraților la principiul contributivității și pentru a face sistemul mai echitabil.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

31 comentarii

  1. Sa inteleg ca proiectul prin care se crea noi categorii de speciali, propus si retras nu a fost bun?😅
    Huoooo, Ghinea, huooo USR, partid care nu-i iubeste pe romani si care le taie pensiile.

    • Unde sunt aia de la AUR care se bat pentru „romani”? Aici se dovedește de ce a fost creat acest partid… Partidul sistemului. Sa ne scoată din UE sa nu își piardă smecherii pensiile speciale.

  2. Inteleg ca aceasta combinatie aflata la guvernare pune carul inaintea boilor .Budai si ai lui nu vor sa taie pensiile speciale . Vor sa perpetueze aceasta nedreptate facuta poporului Roman . Acum vor renunta la 3 miliarde de euro ca sa-si mentina privilegiile . Atentie la vot ,dragi Romani !

  3. Hai că poate ne salvează UE de ciocoii cu pensii speciale !
    Oare cei care votează USL-ul o să plângă de mila specialilor ? Cât de spălați pe creier sunt cei care îi votează pe creatorii acestor paraziți privilegiați ?

    • Atata vreme cat le”da” si lor ceva, inchid ochii. Asta e profilul de votant disciplinat.

    • Nu uita ca alesii in Uniunea Europeana sunt probabil intr-o masura considerabila USListi (aka corupti) toate partile Europei

    • Crede-ma ca nu sunt chiar asa multi votanti usl. Problema este neprezentarea la vot sau anularea votului, ii ajuta acest lucru doar pe ei. In 2020 din datele publice, doar PSD avea 500.000 membrii de partid care inseamna si voturi plus un minim inca 2 voturi pe familie de membru, asta rezulta direct 1.5mil de voturi. Ne-au scarbit atat de mult de politica si au indus chesti ca toti sunt la fel incat marea majoritate dintre romani nu mai ies la vot astfel incat sa se voteze ei intre ei. De ce crezi cand prezenta la vot este mai mare atunci vechile partide scad in procente?

  4. Ce popor bolnav votează pe aceia care-și bat joc de el de 30 ani? Intenția de vot pentru alianța PSD-PNL-UDMR-AUR este de 90!!! Si tot votanții se văicăresc! Capul acestor oameni mai funcționează?

  5. Nu aud pe nimeni de la AUR zilele astea sa se bata cu pumnul în piept ca trebuie eliminate pensiile speciale și o reforma la cele militare. În schimb USR datorita cărora trebuie sa se întâmple lucrurile respective sunt atacati sistematic. Cea mai bolnava tara din Europa și cea mai corupta, noi suntem. Din 2024 după ce vor câștiga PSD cu Aur ma pregătesc și eu într un final sa plec din tara, sper definitiv. Las elita în spate.

    • Ești glumeț !
      „Orice membru Aur îi e drag de pensii speciale.” – Viorica Dancilă

    • Asta a fost pofta lui Klaus

    • Sunt in asentiment cu tine. Daca romanii vor alege in continuare PSDAURPNL, atunci e clar si pentru mine ca nu mai e de stat in Ro si imi voi face curaj sa plec.

  6. Mai degraba iesim din UE si NATO decat sa renunte specialii la concediul platit pe viata. Voi ati renunta la asa ceva? E paradis sa nu muncesti de la 45 de ani si sa fii platit regeste , daca ai noroc vreo 40 de ani dupa ce ai muncit maxim 20.

    • Da, va fi o luptă mai crâncenă decât în Ucraina ! UE vs speciali ! Că 80% dintre români au sindromul Stockholm, votează cu cei care îi fură și batjocoresc.

    • Ieși tu din UE și NATO….

  7. Pentru ăia mai neșcoliți… la 18 ani termini liceul…. faci o școală militară de subofițeri – durează 2 ani…. în 97% din țările membre NATO și UE se prevede ca stagiu sub drapel minim 20-25 ani… DECI-ACOLO SE POATE ieși la pensie după împlinirea vârstei de 45 ani… CARE este media pensiei: în general, între 70 și 90% din ultimul salariu…

  8. Budăi, săracu, a crezut că-i șmecher! Acum să-l vedem pe unde scoate iea!

  9. UE si USR vor raul romanasilor, valorilor …

  10. Sa se aleagă PRAFUL și PULBEREA de țara asta!!!
    Țara asta de pensii speciale sa se aleagă PRAFUL și PULBEREA de ea!!!
    Să ieșim din NATO din UE, sa vină rușii și să le plătească ei astora pensii speciale în ruble.
    Sa se aleagă praful, niciodată nu mi-am urât mai multa tara asta de hoți și șmecheri.

    Corupția din ASF, corupția din Parlament suntem terminați, Justiția doarme pe ea, numai avem țara.

    Corupția e o problemă mai MARE că oricând.

    Cică AUR, ce glumă . .
    De ce AUR nu zice nimic de pensii speciale, pt naivii care cred că au soluție la PSDNL, nu exista nici un viitor pt acest Stat Eșuat.

    „Sa fii sărac printre săraci e mai ușor decât să fii sărac printre îmbogățiți din furt și speciale”

    Sa se aleagă PRAFUL!!!!!!!!!!!

    • Te înțeleg, așa văd și eu! Totuși, cum de nu se mai vede corupția noastră dar și mizeria din Justiție în Comisia Europeană?! Din cauza „razboiului de la graniță”, sau din cauză că și-a dat seama că a greșit ridicându-ne MCV și se simte cu musca pe căciulă?!

    • Băi cât moderează ăștia!

  11. PSD are un singur scop, distrugerea României, dar parșiv și încet să nu ne dăm seama.
    PSD e vinovat de înființarea pensiilor speciale, la fel cum acum e vinovat de nedesfiintarea lor.
    PSD vrea distrugerea României și emigrarea tuturor românilor, pur și simplu vedeți fiefurile lor cum arată.

  12. Bravo Comisiei EU.
    Trage la palme ,, guvernului meu” la fiecare document depus de Ciucă și gașca lui. Cred că și-au cam dat seama de mafia care guvernează Românica.
    Speranța noastră se bazează pe scrisorile pe care le trimit ei cu corecturile de bun simț pentru o viață fără furturi, fără speciali, fără guvernanți mafioți!

  13. Frumos termenul ăsta ” zbenguiesc” și foarte potrivit!

  14. se creste treptat doar la femei, in 2 etape pana la 65 de ani, pentru egalitate de gen (sau ceva degenul), si nicidecum cum spune de catre PSDNLUDMR, peste 65 de ani

  15. Sunt perspective de vremuri grele,de instabilitate și la nivelul clasei politice și la cel de ordine publică,justiție ,apărare și siguranță națională.

  16. Nu au nicio rusine! Daca magistratii ar avea profilul moral potrivit pentru o asemenea meserie, nu ar accepta sa fie profitorii acestei situatii nedrepte, care nu este decat o forma grosolana de mita.

  17. Cum se cheamă ceea ce primesc parlamentarii europeni după 2-3 mandate? Cam ce cuantum au și pe ce contributie? Aud? Aaaa, ăia sunt plătiți din bani europeni, adică din punga comună. Câtă cinste,corectitudine și dor de munca in aceasta adunătură plina de paraziți oportuniști care s-au dus acolo tocmai pentru beneficii.