G4Media.ro

EXCLUSIV România a blocat programul de investiții al Budapestei în Transilvania /…

sursa foto: Pixabay

EXCLUSIV România a blocat programul de investiții al Budapestei în Transilvania / MAE: ”Nu există consimțământul pentru derularea unor astfel de programe în România”

România nu și-a dat acordul la nici un nivel pentru ca Ungaria să deruleze în Transilvania programe de investiții, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, a transmis pentru G4Media biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

Răspunsul a venit după ce Mónika Kozma, șefa Fundației Pro Economica, care supervizează programul de investiții al guvernului maghiar în Transilvania, a declarat în februarie că Ungaria vrea demararea unui astfel de program în nord-vestul României.

”Nu a fost încheiat niciun acord bilateral, la niciun nivel, între România și Ungaria, pentru derularea de către statul ungar de programe de finanțare pe teritoriul României. În absența unui astfel de acord, nu există consimțământul părții române pentru derularea de către partea ungară a unor astfel de programe în România”, au declarat pentru G4Media reprezentanții Ministerului de Externe.

Monika Kozma declarase pentru publicația Kronika că ”este încă nevoie de un acord româno-ungar pentru a lansa programul. Negocierile sunt în curs de desfășurare în acest sens”.

Negocierile privind continuarea programului de dezvoltare economică a Transilvaniei au început odată cu precedentul guvern de la București, care a impus condiții diferite pentru investițiile economice maghiare în Transilvania.

”De atunci, războiul din Ucraina și criza energetică au devenit noi probleme. Finanțarea în continuare a sprijinului economic maghiar a devenit discutabilă, dar vestea bună este că, în ciuda problemelor economice, guvernul ungar a inclus acest program în bugetul de stat din acest an. Prin urmare, partea maghiară ar putea lansa noua licitație, dacă acordul mult așteptat cu România va putea fi finalizat. Vom actualiza datele în orice moment cu ajutorul organizațiilor de fermieri partenere. Dacă primim undă verde, putem lansa licitațiile într-un timp scurt”, a explicat șefa Fundației Pro Economica.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...