G4Media.ro

EXCLUSIV Socialiștii europeni se delimitează de PSD în chestiunea ambasadei din Israel:…

EXCLUSIV Socialiștii europeni se delimitează de PSD în chestiunea ambasadei din Israel: Facem apel la toate statele membre ale Uniunii Europene să nu urmeze această cale

Într-o declarație transmisă G4Media.ro, socialiștii europeni (S&D) se delimitează de PSD pe subiectul relocării ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. S&D este familia politică europeană din care face Partidul Social Democrat. Socialiștii europeni subliniază faptul că nu vor sprijini nicio acțiune unilaterală contrară poziției Uniunii Europene de a nu recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Declarația integrală transmisă de S&D G4Media.ro:

”Poziția S&D este foarte clară. Nu doar că protestăm împotriva deciziei președintelui Trump, dar facem apel la toate statele membre ale Uniunii Europene să nu urmeze această cale. Am spus același lucru și în decembrie anul trecut.

În plus, noi am sprijinit întotdeauna poziția adoptată de Uniunea Europeană: problema Ierusalimului trebuie să fie parte dintr-un acord de pace final între israelieni și palestinieni. Nu vom sprijini nicio decizie unilaterală cu privire la această chestiune (indiferent că este vorba despre Statele Unite sau oricare dintre statele membre ale Uniunii Europene).

Discuția din România cu privire la relocarea ambasadei la Ierusalim este în desfășurare în acest moment și o urmărim îndeaproape. Din câte știm, o decizie finală nu a fost luată până acum”.

Pe 6 decembrie 2017 grupul socialiștilor din Parlamentul European a luat poziție față de anunțul făcut de președintele american, Donald Trump, privind recunoașterea oficială a Ierusalimului drept capitală a Israelului.

”Grupul S&D protestează vehement împotriva anunțului făcut de președintele Donald Trump în legătură cu recunoașterea oficială a Ierusalimului drept capitală a Israelului și decizia sa de a muta ambasada americană de la Tel Aviv în viitorul apropiat, ascunzându-se în spatele Congresului și fără a oferi nicio nouă speranță pentru palestinieni”, se arată în luarea de poziție a S&D.

Inclusiv europarlamentarul PSD Victor Boștinaru, vicepreședinte al grupului S&D din Parlamentul European, s-a raliat protestului față de mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

”Există un motiv pentru care comunitatea internațională nu a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului: există o singură soluție acceptabilă pentru Ierusalim și ea înseamnă negocieri directe între cele două părți aflate în conflict. Orice decizie unilaterală luată împotriva soluției negociate nu poate decât să submineze procesul de pace și să creeze și mai multă polarizare într-o regiune deja fragilă”, a declarat Boștinaru în decembrie 2017.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat pe 19 aprilie că țara noastră va urma exemplul SUA și își va muta ambasada din Israel la Ierusalim. ”România își mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. A început deja procesul de mutare, a fost aprobat un memorandum. Noi practic ne prefăceam că ambasada era la Tel Aviv, practic toată activitatea era la Ierusalim”, a declarat Dragnea la Antena3.

Foto: Liviu Dragnea și Serghei Stanishev (Inquam Photos / George Călin)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Insista sa se faca de ras… Bravo PSD!

    • Crede-mă că președintele Iohannis și președintele PNL-ului au lăsat niște impresii destul de negative cu „înaltă trădare”.

      Doi la mână, socialiștii/social-democrații europeni sunt rusofili. Cum ar spune americanul, go figure

  2. I-a cumparat Soros si pe astia !

    PS. Iar acum l-a ajutat si Klaus cu o parte din „muntii” de bani stransi de pe urma celor 6 case !

  3. Cum sa-i pese celui mai bogat socialist european, foarte probabil din lumea intreaga, de ce cere restul socialistilor pirliti de prin Vestul Europei? Fireste ca glumesc, Dragnea si socialismul e ca vaca si astrofizica.

    • Dacă tu-ți închipui că socialiștii europeni sunt săraci, ești extrem, dar extrem, de naiv și orb. Dacă vrei, îți dau un exemplu concret: fostul cancelar german prieten cu rușii & Tony Blair.