G4Media.ro

EXCLUSIV: SRI devine autoritatea națională în domeniul interceptării comunicațiilor / Centrul Naţional…

Sursa Foto: Pixabay.com

EXCLUSIV: SRI devine autoritatea națională în domeniul interceptării comunicațiilor / Centrul Naţional pentru Interceptarea Comunicaţiilor va funcționa în cadrul SRI – proiect de lege

Serviciul Român de Informații devine autoritate națională inclusiv în domeniul interceptării comunicațiilor, astfel că viitorul Centru Național pentru Interceptarea Comunicațiilor va funcționa în cadrul SRI, se arată în proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, aflat în dezbaterea coaliției și consultat de G4Media.ro. Unele voci din societatea civilă și politice au solicitat înființarea unei agenții independente de interceptare a comunicațiilor.

Ce prevede proiectul de lege:

  • Art. 5 – Serviciul este autoritate naţională în următoarele domenii:
    d) interceptarea comunicaţiilor, sens în care realizează punerea în aplicare a actelor de autorizare privind restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, emise potrivit legii;
  • Art 7 h) asigură avizarea şi acreditarea operaţiunilor de producţie, comercializare, import ori export a aparaturii de interceptare şi înregistrare a comunicaţiilor/ comunicărilor, potrivit competenţelor.
  • Art. 8  c) Centrul Naţional pentru Interceptarea Comunicaţiilor – cu rol în obţinerea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor în domeniul securităţii naţionale;

Coaliția de guvernare dezbate proiectele legilor securității naționale, un pachet mai amplu de legi care privesc funcționarea și organizarea serviciilor de informații, a armatei, ministerului de Interne și CSAT. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat pe 27 mai că proiectele sunt analizate în cadrul fiecărui partid din coaliție, iar într-o săptămână vor intra în dezbaterea Guvernului, pentru a fi trimise la Parlament.

Context

Și în prezent interceptarea informațiilor se realizează tot de către Serviciul Român de Informații, însă o serie de decizii CCR au pus sub semnul întrebării capacitatea Serviciului de a mai realiza interceptări.

Astfel, a fost agitație maximă în sistemul de justiție și în cadrul serviciilor de informații după ce Curtea Constituțională a dat publicității, în luna aprilie, motivarea deciziei din februarie 2022, prin care a fost declarată neconstituțională legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 6/ 2016.

Această OUG, care le dădea ofițerilor de informații dreptul de a efectua acte de cercetare penală, fusese deja declarată neconstituțională (o sintagma din oug) încă de acum șase ani, însă problema nou apărută este că și legea care ar fi trebuit să îndrepte ordonanța a fost, la rândul ei, declarată neconstituțională.

Mai mult, din motivarea CCR s-ar putea înțelege că însuși Centrul Național de Interceptarea a Comunicațiilor din cadrul SRI funcționează cu încălcarea Constituției, deoarece a fost înființat prin hotărâre CSAT, și nu prin lege adoptată de Parlament. CCR subliniază în decizia din februarie 2022 că problema n-a fost reglementată, deși a fost semnalată încă de acum șase ani, la precedenta decizie a Curții.

Pe de altă parte, unii magistrați consultați de G4Media.ro susțin că CCR nu are dreptul potrivit legii, să analizeze hotărâri CSAT, doar legi sau ordonanțe de urgență.

Ministrul Justiției a susținut, într-un răspuns pentru G4Media.ro, că decizia CCR din februarie 2022 vizează doar anumite paragrafe din lege, în timp ce altele, care ar permite continuarea activității CNIC, au fost declarate constituționale.

  • Citește și:

EXCLUSIV: SRI va avea dreptul să opereze în străinătate, iar SIE pe teritoriul României, potrivit proiectelor de legi ale securității

EXCLUSIV: Civilii și firmele vor fi obligați să sprijine agenții SRI la cerere în derularea operațiunilor serviciului de informații

EXCLUSIV Procurorii pot intra în sediile SRI pentru a efectua anchetă doar cu aprobarea președintelui CSAT, care este șeful statului / Ofițerii SRI pot fi audiați, percheziționați sau reținuți doar de procurori anume desemnați  – proiect de lege

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Daca te iei dupa media „interceptării” = „panica”.
    Sunt multe secrete de aparat, bani nejustificabili, valize pline

    • Veatză lungă, sănătate – ascultaților noștri: prin Grecia Serbia Costă Rica Madagascar Dubai și alte locuri pe unde o duc greu săracii, iar ascultătorilor, și lor: multă sănătate ureCi fine pensii grase veatză tihnită la iei și la nepotzy „ca să fie bine”.

    • Pe vremea lu Ceasca tot Secu era cu interceptarile, tot fara control civil. The new world order is actually older than you think.

    • ce urmeaza ioihan? sa ne dai pe mana lui piutin!
      pleaca ioihan in rusia cu cuoalitia ta de capuse cu tot,plus aur. pleaca din calea Romaniei. pleaca ioihan, fricosule, tradatorule!

  2. Bravo baieti, BRAVO SRI, top 5 cel mai bun serviciu de informatii la nivel global.
    Multumim ca existati 👏👏

    • Pct. de trecere ale frontierelor și de control de la Otopeni sa traiasca.
      Avem aeroport privat in România?

    • Dar vai, justitia paralele pentru ca protocoale, interceptari SRI, procurori, etc…cat scandal a facut pesedeul pe vremuri pe subiectul asta si cat de normal si firesc li se pare acum…

    • indeed, cand au dat la ccr cu colaborarea DNA / SRI pe motiv ca „protocoale” neconstitutionale toti ati sarit la gatul SRI … acum ca se (re)transforma in fosta securitate, in slujba usele, va place

  3. ‘domeniul interceptării comunicațiilor’???

    acum dupa NSA (snowden) si altii vrea si SRI sa ne spioneze pe Facebook, whatsapp
    ei o faceau deja de mult dar acum vor sa o faca si legal si la scara mare.

    deci atentie ce spuneti pe conturile voastre de Facebook/ pe whatsapp ca astia asculta si inregistreaza tot

    • Poate e invers, cei care nu au uațap si fesbuc sunt ascultați în „tacerea” lor

    • N-am feisbuc, n-am whatsapp.Altceva?

    • vorbesti la mobil, Dane? sau comunici prin intermediul porumbeilor calatori?

  4. N-au decât să asculte pentru siguranța națională, dar să nu se bage in cercetarea penală.

    • ba tocmai pentru ca s-au bagat in cercetarea penala a fost pus pe butuci … acum e reprogramat sa lucreze pentru plavanii din fruntea statului, nicidecum pentru siguranta nationala, ca n-au ei treaba cu ce se mananca aia, daca n-ar fii americanii am fii de mult oblast rusesc

  5. Securiștii n-or murit, numa oțâră s-or hodinit, ca să parafrazăm balada”Crăișorului munților Avram Iancu”

  6. Ciuma rosie urmasa securității nu mai zbiara împotriva privilegiilor acordate SRI acum că se află ei la guvernare? Votanții pesedezi care cască gura la latrinele securiștilor chiar au pus botul la propaganda lor cum că ei se împotrivesc serviciilor haha

  7. sunt un gigel p.r.o.s.t. cu creierul alterat, as vrea să lucrez la stat dar la cat de i.d.i.o.t. sunt nici acolo nu mă primește

    • insista, mai nou toate coardele si toti lingaii au prins post caldut, ce mai conteaza inca o coarda?

  8. Macar atat sa faca! Ca la cat de buni sunt la altele mai adevarate, serviciul poate fi si desfiintat.

  9. pai ce sa zic.romanashii nu vor mai avea ce manca.bani telefoane adio iar sri nu va mai avea pe cine asculta.paduchii fug dupa mort