EXCLUSIV Topul actualizat 2020 al samsarilor de drepturi litigioase. Cine sunt personajele care au primit peste jumătate de miliard de euro despăgubire de la stat
570 de milioane de euro este cifra totală încasată sau care urmează a fi primită până în 2023 de la ANRP de către cesionarii de drepturi litigioase, unii dintre ei oameni de afaceri cunoscuți ca urmare a dosarelor DNA și legăturilor cu lumea politică – potrivit unei liste actualizate furnizate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), la solicitarea G4media.ro.
Nu este vorba de foști proprietari despăgubiți de stat. Solicitarea G4Media.ro a vizat doar persoanele care au cumpărat drepturi litigioase și apoi au încasat zeci de milioane de euro de la stat.
Vezi mai jos un top realizat de G4media.ro, pe baza listei ANRP.
1. Horia Simu Șchiopu este number one din toate timpurile în topul ANRP. El a încasat în 2008 echivalentul în acțiuni a aproape 100 de milioane de euro. Mai exact, 467 de milioane de lei, adică 97 de milioane de euro.
Omul de afaceri a devenit cunoscut după ce a fost arestat și condamnat la 5 ani cu executare în dosarul fostei șefe a DIICOT, Alina Bica, și al fostului șef al Fiscului, Șerban Pop. Vezi aici.
Pop a primit și el 5 ani cu executare pentru că ar fi primit de la Horia Simu 230.000 euro pentru a interveni la șefa DIICOT să îl scape de dosarul Cuprom. Alina Bica a fost achitată, dar a primit 5 ani cu executare în alt dosar și acum este dată în urmărire internațională.
Condamnarea lui Simu Șchiopu și Șerban Pop a fost anulată însă ca urmare a deciziilor CCR privind completurile de 3 și 5 judecători de la ÎCCJ și acum se rejudecă procesul de la zero. Ba mai mult, pe 27 februarie 2020, Înalta Curte a trimis procesul la Curtea de Apel București pentru că Alina Bica nu mai este în dosar și competența nu mai aparține ÎCCJ. În cazul Alinei Bica, DNA nu a mai formulat apel. Vezi aici.
Horia Simu a mai fost trimis în judecată de DNA în alte două dosare penale legate de restituri ANRP. În al doilea dosar este acuzat de DNA că ar fi primit ilegal aproape 70 de milioane de euro pentru un teren de 10 hectare. (Detalii aici)
În al treilea caz a fost acuzat că a cumpărat drepturile litigioase pentru un teren de 25 de ha în zona Brătianu – Anadalchioi din Constanța cu doar 700.000 euro și a obținut 8.750.000 de euro, cu 7.715.000 de euro mai mult decât ar fi costat terenul în realitate, potrivit DNA. Pentru această afacere, Simu Șchiopu ar fi cumpărat-o pe fosta șefă a ANRP, Crinuța Dumitrean, cu 400.000 de euro și pe expertul evaluator, Alin Horațiu Dima, cu doar 5000 de euro. Vezi aici.
Compania de Construcții Căi Ferate – CCCF București S.A., deținută de el, a derulat numeroase contracte cu statul. Horia Simu controlează și compania Cuprom Bucureşti, singura companie producătoare de cupru din România, prin intermediul Eastern European Activity Fund din Olanda, cu 50 %, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
În 2008, printre administratorii societăţii se număra şi Ionuţ Costea, cumnatul fostului preşedinte PSD, Mircea Geoană. În 2011, Horia Simu era menţionat în topul Forbes România cu o avere de 8 milioane de euro.
În 2016, DNA a pus sechestru pe 2 vile din Saint Tropez, sudul Franței, cumpărate de Horia Simu cu 3.559.000 euro, respectiv 3.200.000 de euro. Vezi aici.
Procurorii au pus sechestru și pe ”ceasuri de marcă în valoare totală de 62.290 euro, 205 opere de artă în valoare totală de 1.919.750 euro, 130 de obiecte de cult și pietre semiprețioase în valoare de 2.005.920 euro și 338.460 lire sterline”, aparținând lui Horia Simu.
2. Urmează omul de afaceri din Pitești, Valentin Vișoiu, cu peste 82 de milioane de euro, peste 78 de milioane de euro primite în bani în perioada 2007 – 2011 și alte 4,5 milioane de euro ce urmează să îi primească tot în bani în perioada 2019 – 2023.
Foto: Valentin Vișoiu; sursa: ziaruldeargeș.ro
Patronul firmei Conarg, Valentin Vişoiu a cumpărat cu 2,7 milioane de euro drepturile litigioase asupra unui teren de peste 20 de hectare din sectorul 3 al Capitalei. Apoi, terenul a fost evaluat la peste 377 de milioane de lei, adică peste 78 de milioane de euro.
Deși este unul dintre cei mai mari samsari de drepturi litigioase, Vișoiu nu a fost urmărit penal sau trimis în judecată de DNA în vreunul dintre dosarele ANRP. DNA a anchetat despăgubirile primite de Valentin Vișoiu, partenerul său de afaceri, Florin Șerban Barbu, și Gheorghe Adrian Manole, dar nu i-a inculpat pe cei 3, ci doar pe membrii Comisiei de la ANRP care le-au acordat despăgubirile, printre care și fostul șef ANI, Horia Georgescu sau Theodor-Cătălin Nicolescu, fost secretar de stat în MJ. Vezi aici.
În toamna anului trecut, Înalta Curte l-a achitat prin sentință definitivă pe Horia Georgescu pentru abuz în serviciu și l-a condamnat la 8 ani de detenție pe Nicolescu pentru luare de mită. Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a dosarului privind recuperarea prejudiciului uriaș. Vezi aici.
Vișoiu a fost deferit Justiției însă în dosarul Publitrans al fostului primar PSD al Piteștiului, Tudor Pendiuc. Recent, Vișoiu a fost condamnat în acest caz de Tribunalul București la 7 ani și 8 luni de detenție. Decizia nu este însă definitivă. Vezi detalii aici.
Valentin Vişoiu a ridicat mai multe complexuri rezidenţiale în Bucureşti, potrivit Top Capital 2018. Este unul dintre acţionarii Hotelului Ramada din Piteşti și are o avere estimată la peste 50 de milioane euro.
Într-un interviu acordat EVZ, în 2017, avocatul Rareș Dan, fiul fostului general SRI Dan Gheorghe, a admis că a luat un împrumut de 560.000 de lei de la Valentin Vişoiu.
3. Gheorghe Stelian zis Stelu, cu aproape 73 de milioane de euro primite în acțiuni în perioada 2010-2011.
Foto: Gheorghe Stelian zis Stelu; Sursa: Captura Antena 3
Stelu a fost trimis în judecată în primul dosar DNA legat de ANRP pentru că despăgubirea primită pentru un teren de 130 de hectare ar fi fost ”umflată” cu peste 61 de milioane de euro. Vezi aici.
În iunie 2018, Stelu a primit 6 ani de detenție, omul de afaceri Dorin Cocoș, 3 ani, o lună și 10 zile cu executare pentru trafic de influentă, iar fiul acestuia, Alin Cocoș, a fost achitat. Fosta șefă ANRP, Crinuța Dumitrean a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare, iar Sergiu Diacomatu, tot la 7 ani și 6 luni. Vezi aici.
Cocoș, Adriean Videanu și Alina Bica au fost trimiși în judecată în al doilea dosar ANRP, dar ulterior instanța l-a conexat cu dosarul lui Stelu. În acest dosar, Bica și Videanu au fost achitați. Acum, procesul se află în faza de apel la ÎCCJ și are termen pe 11 mai 2020 (Sursa).
4. Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali. În perioada 2014-2018, el a primit despăgubiri în bani de la ANRP de aproape 62 de milioane de euro.
Foto: Vasile Geambazi; Sursa Foto: G4Media.ro
Geambazi și unchiul lui, Gigi Becali, au cumpărat drepturile litigioase cu doar 1 milion de euro. Acum, sunt urmăriți penal de DNA pentru spălare de bani, iar Geambazi are sechestru pe 39 de milioane euro (Sursa)
5. Omul de afaceri din Craiova, Mihai Rotaru a primit echivalentul a 44 de milioane de euro, între 2008 și 2011. 500.000 de lei în bani, în 2009, restul în acțiuni a Fondul Proprietatea.
Foto: Mihai Rotaru; Sursa: gsp.ro
Rotaru este anchetat de DNA în două dosare penale. Primul, cu fostul deputat PDL Nelu Oltean și fosta șefă a ANRP, Crinuța Dumitrean, a fost trimis în judecată, dar restituit la DNA.
”La data de 27 noiembrie 2009, inculpatul Rotaru Mihai a cumpărat contra sumei de 750.000 euro drepturile litigioase pe care o persoană le deținea asupra unui teren în suprafață de 61.857 mp, situat în municipiul Pitești, județul Argeș. Persoana respectivă a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces în instanță (…) Terenul în cauză a fost supraevaluat cu suma de 98.780.835 lei (de 10 ori față de prețul real)”, arată DNA în comunicatul de presă.
Rotaru este anchetat alături de sora la, Diana Le Bomin, și într-un al doilea dosar ANRP legat de o despăgubire pentru un teren din Bistrița.
Mihai Rotaru este acționar al echipei de fotbal U Craiova CS, poreclită ”Craiolguța”, după numele fostului primar al Craiovei, Olguța Vasilescu.
6. Irina Alexandrina Nisiparu, cu aproape 26 de milioane de euro primiți între 2008 și 2010: 500.000 de lei în bani, în 2009, restul în acțiuni. Ea este soția lui Mihai Rotaru. A cumpărat drepturile litigioase de la moștenitorul Dan Anastasie Cojan.
7. Omul de afaceri Laurențiu Cezar Mocanu zis Crocodilul, cu 21,9 de milioane de euro. El a primit 20 de milioane de euro în acțiuni, între 2008 și 2011. O altă sumă de 1,5 milioane de euro i-a primit în bani între 2014 și 2018, iar restul de peste 750.000 de euro trebuie să îi primească până în 2020. Mocanu este patronul firmei Modec Center din Pitești.
Foto: Laurențiu Cezar Mocanu; sursa: jurnaluldeargeș.ro
8. Cu 21,8 milioane de euro este partenerul de afaceri al lui Crocodilul – surpriză – un preot din Pitești, Cristian Valentin Pușcașu. Citește mai multe despre cupulul de succes Crocodilul – preotul Pușcașu în presa argeșeană.
9. Dan Constantin Grigoriu zis Șefu, cu 21,4 de milioane de euro. O parte din bani, 3 milioane de euro, Grigoriu i-a primit în 2010 în acțiuni, restul în bani, în perioada 2014-2018.
Foto: Dan Constantin Grigoriu; Sursa: captură ProTV
Grigoriu este cuscru cu Gigi Becali. Fiul lui Grigoriu, Mihnea, s-a căsătorit cu Alexandra, fiica lui Becali.
Dan Grigoriu și fostul deputat PSD Sebi Ghiță, fugit în Serbia, au fost judecaţi pentru neplata taxei de drum (celebra taxă Băsescu) pentru carburanți timp de 14 ani, între 2002 și 2016, până când acuzațiile s-au prescris, așa că au scăpat de pușcărie.
Judecătoarea Ana Maria Trancă de la Curtea de Apel Bucureşti i-a obligat pe inculpați la plata prejudiciului de 1,7 milioane de lei, chiar dacă a fost nevoită să constate prescripția. Ghiţă avea de achitat puţin peste 130.000 de lei, restul îi revenea lui Grigoriu şi celorlalţi inculpaţi. Latura civilă a unui proces nu se prescrie, așa cum se întâmplă cu latura penală.
Anul trecut, ANAF a recuperat tot prejudiciul în valoare de 1,7 milioane de lei – plus dobânzi şi penalităţi până la suma totală de 2.128.362 de lei – din dosarul Tracia Asesoft, de la omul de afaceri Dan Grigoriu, care primea despăgubiri de la ANRP. Vezi aici.
10. Omul de afaceri din Cluj, Marius Barbu, cu 19,4 milioane de euro. Acesta a primit în 2010 echivalentul în acțiuni după ce a cumpărat drepturi litigioase cu doar 500.000 de euro pentru un teren din Cluj.
Deține firmele FCC Imobiliare și FCC Venture Fund, un transportator rutier de mărfuri. Administrator la una dintre firmele lui a fost Adrian Popa, fost consilier local la Cluj din partea PNL.
11. Omul de afaceri Florin Șerban Barbu, cu 16,9 milioane de euro. Cea mai parte parte a sumei, aproape 15,8 milioane de euro, le-a primit în acțiuni, în 2008. Restul urmează să le primească până în 2023. Barbu este partener cu Valentin Vișoiu în firma Conarg din Pitești. În noiembrie 2014, Barbu a fost arestat în dosarul lui Vișoiu și Pendiuc, dar ulterior nu a mai fost trimis în judecată.
12. Nicolae și Alecsandra Gheorghe, cu câte 16,3 milioane de euro fiecare primiți în 2010 în acțiuni.
13. Gheorghe Adrian Manole, cu 9,3 milioane de euro. A primit despăgubirea în acțiuni, în 2008. Despăgubirea lui Manole a fost anchetată de DNA (vezi mai sus la punctul 2 privindu-l pe Valentin Vișoiu).
Tot cu 9,3 milioane de euro este pe lista ANRP și Marius Bogdan Militaru. Acesta a primit despăgubirile în 2008 în bani și acțiuni. Potrivit Hotnews, acesta este finul liberalului Cristian Bușoi. Vezi aici detalii.
Aproape 9,3 milioane de euro, în bani, a primit în 2010 și Radu Alexandru Miclescu, prin mandatar Bogdan Drăguț. Miclescu era urmașul boierilor Miclești.
14. Gabriel Gheorghe, cu 8,5 milioane de euro. Cea mai mare parte, 5,3 milioane de euro, a primit-o în acțiuni, între 2008 și 2011. Restul i-a primit sau urmează să îi primească în bani până în 2023.
Alături de oamenii de afaceri Valentin Vișoiu, Florin Șerban Barbu și avocații Octavian Gabriel Banu și Radu Petru Pricop, Gabriel Gheorghe apare în despăgubirea primită de la ANRP pentru moșia Brătienilor. Pricop este ginerele lui Traian Băsescu, e căsătorit cu Ioana, fiica cea mare. Vezi detalii aici.
Gabriel Gheorghe a fost directorul Casei de Brokeraj, Equity Invest, radiată între timp. În 2012, fostul ministru PDL Adrian Videanu, Raul Doicescu, proprietarul firmei de construcţii Bog’Art, soția lui Bebe Ionescu, prieten și partener de afaceri cu Videanu şi Tiberiu Bică-Postelnicu au ieșit din acționariatul firmei Equity Invest. Fiul lui Bebe Ionescu, Sida, a fost căsătorit cu fiica cea mică a lui Traian Băsescu, EBA.
15. Daniel Groza, un alt fin al liberalului Cristian Bușoi, cu 7 milioane de euro. El a primit în 2008 echivalentul în acțiuni.
16. Teodor Vasile Hus și Gabriel Dominic Dandoci, fiecare cu 5,6 milioane de euro. Ei au primit acțiuni în 2008. Dandoci este fiul unui lider al romilor din Câmpia Turzii.
17. Bogdan Drăguț, mandatarul lui lui Radu Miclescu, urmașul boierilor Miclești, cu 5,5 milioane de euro. El a cesionat o parte din drepturile lui litigioase și Giorgianei Ștefan, fiica lui Gheorghe Ștefan zis Pinalti, fost vicepreșdinte PDL și primar în Piatra Neamț, colecționar al mai multor dosare penale și condamnări. Vezi detalii aici.
18. Adrian Andrici, acționar ca și Mihai Rotaru, la U Craiova CS, cu 5,3 milioane de euro. A primit cea mai mare sumă în 2011 în acțiuni, dar mai are de primit bani de la ANRP până în 2021.
19. Alexandra Istrate, cu 4,6 milioane de euro, obținuți în 2010, prin mandatar Mihai Istrate. Acesta a cumpărat drepturi litigioase și a cesionat 25 % către fiica lui Gheorghe Ștefan zis Pinalti.
20. Cu 3 milioane de euro primite despăgubire în acțiuni între 2007-2008 este Ionuț Popescu, fost jurnalist și ministru al Finanțelor în Guvernul Alianței D.A.
Lista este închisă de avocații Gabriel Octavian Banu și Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, care trebuie să primească până în 2023 câte 350.000 de euro fiecare drept despăgubire pentru că au cumpărat procente din drepturile litigioase asupra moșiei Brătienilor.
Foto: Radu Pricop (InquamPhotos / Octav Ganea)
Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
52 comentarii