G4Media.ro

EXCLUSIV Toți parlamentarii care primesc în acest moment pensii speciale au avut…

EXCLUSIV Toți parlamentarii care primesc în acest moment pensii speciale au avut mandate complete. Cele 99 de pensii acordate pentru mandate de doar 28 de luni sunt din legislatura 1990 – 1992

Niciun parlamentar nu primește în acest moment pensie specială pentru mandat incomplet, se arată în răspunsurile oficiale transmise de Senat și Camera Deputaților la solicitările G4Media.ro. Potrivit acestora, indemnizațiile pentru limita de vârstă (pensiile speciale) plătite unor foști parlamentari pentru doar 28 de luni de mandat (doi ani și patru luni) se referă la legislatura 1990 – 1992.

Precizările vin în contextul în care PNL a susținut că demisiile unor parlamentari înainte de finalizarea mandatului, cum este cazul senatorilor și deputaților USR și al președintelui PSD Marcel Ciolacu, nu înseamnă că ei nu vor primi pensii speciale. 

Primul Parlament post-decembrist, ales pe 20 mai 1990, a fost singurul cu un mandat limitat de doar puțin peste doi ani (28 de luni). Toate celelalte șapte legislaturi (1992 – 1996, 1996 – 2000, 2000 – 2004, 2004 – 2008, 2008 – 2012, 2012 – 2016 și 2016 – 2020) au fost alese pentru mandate de câte patru ani.

Astfel, potrivit răspunsului transmis de Senat, în situația de a primi pensie specială doar pentru cele 28 de luni de mandat ale legislaturii 1990 – 1992 se află 18 foști senatori. Ei primesc și cea mai mică indemnizație pentru limită de vârstă, în cuantum de 2.131 de lei pe lună.

La polul opus, cea mai mare pensie specială plătită unui fost senator este de 14.930 de lei pentru trei mandate complete de câte patru ani.

Și Camera deputaților a transmis un răspuns identic:

  • ”nu există foşti deputaţi care nu au avut cel puţin un mandat complet şi care să beneficieze de indemnizaţia de limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată”.

Potrivit Camerei, ”există foşti deputaţi care au exercitat mandatul în legislatura 1990-1992 şi care beneficiază de indemnizaţia de limită de vârstă, suma cuvenită fiind calculată pentru cele 28 de luni de mandat complet”.

În această situație, de a primi pensie specială pentru cele 28 de luni de mandat ale legislaturii 1990 – 1992 se află 81 de foști deputați.

Așadar, 99 de foști parlamentari primesc pensii speciale pentru mandat de doi ani și patru luni, exercitat legislatura care a început pe 20 mai 1990 și s-a încheiat pe 16 octombrie 1992.

Citește integral răspunsurile transmise Parlament:

Senatorii și deputații USR au anunțat marți că urmează să demisioneze în bloc din Parlament, începând cu ultima zi a actualei legislaturi, liderul Dan Barna susținând că această demisie reprezintă garanția că nu vor beneficia de pensia specială prevăzută de lege (detalii aici).

Un gest similar a anunțat că va face și președintele Camerei Deputaților, social-democratul Marcel Ciolacu. El a demisionat din Parlament și la finalul legislaturii precedente, tot cu scopul declarat de a nu beneficia de pensia specială (detalii aici).

În schimb, liberalii au susținut că există doar trei situații în care un parlamentar nu primește pensie specială, iar demisia înainte de finalizarea mandatului nu se numără printre ele.

”Legea spune în ce fel se poate renunța la pensia specială, sunt doar trei situații: condamnare penală, renunțarea prin cerere scrisă venită din partea parlamentarului și abrogarea legii. PNL susține abrogarea în integralitate”, a spus liderul deputaților liberali, Florin Roman.

PNL a solicitat dezbaterea de urgență a celor două inițiative de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, dar președintele PSD Marcel Ciolacu a condiționat convocarea parlamentului. El le-a transmis celor de la PNL și USR să nu mai boicoteze Senatul, astfel încât să poată fi votată inițiativa PSD cu dublarea alocațiilor pentru copii (detalii aici).

Citește și: 

Totul despre pensiile speciale ale parlamentarilor: Au fost introduse la inițiativa PSD în 2015, USR încearcă de trei ani să le elimine. PNL s-a alăturat demersului anul acesta, dar ambele proiecte au fost blocate de PSD

Marcel Ciolacu, care a denunțat pensiile speciale, a fost inițiator al pensiilor speciale ale parlamentarilor în 2015

Sute de foști senatori și deputați primesc pensii speciale cuprinse între 2.000 și 12.000 de lei pe lună / După 35 de ani de muncă, un român ia jumătate din cât primește un fost parlamentar pentru 4 ani de mandat

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

26 comentarii

  1. USR=PNL=PSD=PCR

  2. Sa-i plateasca PSD -ul sunt majoritar ,tot ce au muncit a facut pentru partidul si oamenii lor,sau miruit sau botezat. asa ca PSD SA-DONEZE DIN PENSIILE SISALARIILE LOR SA LE DEA.Noi traim din umilinta lor dupa 40-50 de ani de servici.

  3. Încă o sulă n cour luată de zdrentzele liberale

  4. E acum sper ca v-ati lamurit ce e cu PNL si Iohannis si SRI in special care ii ajuta-Putin Puppets! Asta au invatat asta stiu disinformation of KGB si acum FSB! Ce putere au rusii cu chinezii si fosta securitate aici, au bulibasit si pacalit cei mai buni jurnalisti de pe meleagul nostru, mai stiu eu unu pe hotnews la fel! Sper ca nu ati lasat garda jos dupa ce v-a platit PNL promotion electorala!

  5. 2131 de lei lunar pentru 28 de luni de mandat, in care probabil ca au muncit 2 zile pe saptamana? Nu e rau.

  6. Vezi mai orban ca minciuna are picioare scurte. Si basescu ti-a tinut trena, v-ati facut de ras amandoi. Felicitari G4 media pt demersul facut la parlament. Acum sa-i vedem pe „patriotii” de la pnl, psd, pmp si ceilalti cum isi dau toti demisiile.

    • Păi degeaba isi dau demisia …ar trebuii sa isi dea doar cei ce sunt la primul mandat…majoritatea de la PSD SI PNL au deja un mandat .complet ..trebuie doar găsiți cei din PSD SI PNL care nu au un mandat complet doar atunci functioneaza

  7. Si cine garanteaza ca un parlamentar care isi da demisia acum peste ceva timp nu isi va castiga dreptul inapoi in instanta, pentru ca pana la urma legea este interpretata de judecatori si nu de conduceriile Camerelor. Nu ar fi fost mai corect ca parlamentarii care vor sa renunte la pensie sa-si duca mandatul pana la capat si sa renunte in scris?

    • Frate, au renunțat la pensia speciale conform legislației actuale.

      Acum tu ce mai vrei de la cei de la USR? Să își imagineze și despre legislația viitoare și să acționeze de pe acum?

      Vezi mai bine că mai sunt inca 150 de parlamentari de la alte partide în aceiași situație. Fa presiuni asupra lor sa își de-a și ei demisia!

      Dacă nu ii convingi, poate le dai totuși un vot celor care au făcut un pas concret și au renunțat în bloc la pensia speciala

  8. Wow, strategia lui Florin Roman si a peneleului era că USR ul minte si că o să aibă pensie specială chiar si cu mandat incomplet. Că depinde doar de cererea făcută, nu de mandat complet/incomplet.
    E plin feisbucul de demonstrații mincinoase de-ale penelistilor pe tema asta. Ca si pagina imbarligatorului uselist de Roman.

  9. Asa dl. Citre, felicitari! 👏 Nota 9:50!

    Pentru 10 trebuia sa indicati si baza legala, cu precizie de articol si litera. 😈 Eu, unu’, nu m-as increde 100% pe ce declara Camera Deputatilor sau Senatul.

  10. Deci Mircea Marian tot simbrias la PDL/PNL a ramas

  11. Mai intrebati o data despre cei realesi si despre cerere!

  12. La vita e bella. Sa le dea si romanilor care nu baga furca-n ei pensii pe masura … ‘Mandat’ complet, ‘muncesti’ 4 ani, stai cu p***-n sus toata viata. Ce viata …

  13. Czc te doare? Prostia sau psd

    • Cei de la USR nu pot nici macar cere pensie speciala pentru ca nu au mandat complet.Basescu nu a cerut pensia speciala dar o putea obtine daca dorea.

  14. Corect ar fi ca parlamentarul care nu dorește să încaseze pensia specială să se sinucidă.

  15. au trecut 31ani si justitia inexistenta in aceasta marunta tarisoara nu a fost in stare nici sa faca procesul comunismului,nici procesul macelului din decembrie 89,nici al mineriadelor fsn nici sa ne scape de comunusti.justitia e oarba rau.
    politicieni de dou lei,nici unul n a fost in stare sa faca dreptate,prosti facuti gramada.
    la falsa victorie a revolutiei din 89 au terminat 1000romani,e bine sau trebuia mai multi dar comunustii si securistii n au putut mai multi?