G4Media.ro

EXCLUSIV Traseul ciudat al acțiunii în contencios în cauza generalului Ciucă. Ministerul…

EXCLUSIV Traseul ciudat al acțiunii în contencios în cauza generalului Ciucă. Ministerul Apărării a sesizat Curtea de Apel până când dosarul a ajuns la judecătorul Bîcu/ Acesta trebuia să trimită dosarul la primul complet sesizat, dar nu a făcut-o

Ministerul Apărării a înregistrat la Curtea de Apel două acțiuni având același obiect, una pe data de 11 ianuarie și alta pe data de 14, după cum rezultă din portalul instanței. Cauza a fost judecată de al doilea complet deși, potrivit regulamentului instanțelor, trebuia să ajungă la primul complet sesizat, au explicat juriștii consultați de G4Media.ro. Astfel decizia de suspendare a decretului prin care președintele Klaus Iohannis a prelungit cu un an mandatul generalului Nicolae Ciucă la șefia Statului Major al Armatei a fost pronunțată de judecătorul Vasile Bîcu, considerat un apropiat al Liei Savonea și Alinei Ghica.

Șefa CSM, Lia Savonea, a cerut revocarea șefei Înaltei Curți, Cristina Tarcea, după decizia CCR privind completurile de 5 judecători. Judecătoarea Alina Ghica a anulat o parte din prejudiciul în dosarul Tel Drum și a suspendat completurile de 5 judecători, intrând în complet după ce judecătorul Vasile Bîcu a intrat subit în concediu.

Ministerul Apărării a înregistrat prima acțiune la Curtea de Apel București în data de 11 ianuarie, fiind deschis dosarul 180 prin care se cere suspendarea decretului 1331 din 28 decembrie 2018, prin care președintele Klaus Iohannis a prelungit cu un an mandatului generalului Ciucă la șefia Statului Major al Armatei. Dosarul este repartizat la completul 9, având primul termen pe data de 12 februarie. În mod cu totul neobișnuit, Ministerul Apărării mai înregistrează o acțiune la Curtea de Apel având același obiect pe data de 14 ianuarie, deci la trei zile distanță, fiind deschis dosarul 230.

Dosarul este repartizat de această dată completului 8, adică judecătorului Vasile Bâcu. La primele două termene, pe 28 și pe 29 ianuarie, cauza s-a amânat. Soluția suspendării decretului a fost pronunțată la termenul de joi, 31 ianuarie.

Aceste informații reies de pe portalul Curții de Apel. Vezi prima sesizare aici, a doua sesizare aici.

De regulă, înregistrarea mai multor cauze având același obiect este o metodă utilizată de avocați prin care se încearcă evitarea repartizării aleatorii a dosarelor. Problema este însă că regulamentul de ordine interioare al instantelor adoptat de CSM în 2015 arată clar că în cazul în care există mai multe cereri având același obiect, toate cererile vor fi repartizate primului complet investit.

Articolul 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, arată următoarele:

  • ”(1) Dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanţă s-a depus cel puţin o cerere formulată de aceleaşi părţi, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele iniţiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluţionate încă.”

Altfel spus, acțiunea Ministerului Apărării nu trebuia judecată de al doilea complet, ci de primul. Pe de altă parte, acțiunea Ministerului este îndreptată doar împotriva Administrației Prezidențiale și împotriva președintelui Klaus Iohannis. Juriștii consultați de G4Media.ro susțin însă că judectăorul Bîcu ar fi trebuit să-i pună în vedere reclamantului MApN să îl cheme și pe generalul Ciucă în judecată pentru a-i da posibilitatea să se apere, fiind vorba totuși de o suspendarea unui decret care prevede prelungirea mandatului șefului de stat major al armatei cu un an. Dacă MapN ar fi refuzat, acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă.

Judecătorul care a dispus suspendarea decretului este Vasile Bîcu. Este cunoscut la Curtea de Apel București ca fiind unul din apropiații Liei Savonea și Alinei Ghica. Este judecătorul care, investit să judece dosarul privind anularea hotărârii colegiului de conducere al ICCJ referitoare la constituirea completurilor de 5 judecători și anularea parțială a prejudiciului în dosarul Tel Drum, și-a luat subit două zile de concediu înaintea ședinței de judecată , facilitând astfel ca Alina Ghica să îl înlocuiască în complet.

Context. Președintele Klaus Iohannis a anunțat pe 29 decembrie că a respins în cadrul ședinței CSAT propunerile ministerului apărării și că a prelungit mandatul generalului Nicolae Ciucă. De fapt, propunerea nici măcar n-a ajuns să fie discutată, întrucât șeful statului s-a opus artificiului juridic propus de Guvern pentru ca generalul Dumitru Scarlat (53 de ani) să îndeplinească condițiile legale pentru a putea fi numit la șefia Statului Major al Armatei.

Decretul de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă la șefia Statului Major al Armatei a fost publicat sâmbătă în Monitorul Oficial, după o zi de blocaj la Camera Deputaților, condusă de liderul PSD, Liviu Dragnea.

În data de 9 ianuarie, ministrul Apărării, Gabriel Leş, susţinea că decretul privind prelungirea mandatului lui Nicolae Ciucă „s-a făcut ilegal”, adăugând că „instanţa este cea care va stabili” care este situaţia de drept.

„Am făcut o plângere prealabilă pentru a ataca acel decret, care din punctul nostru de vedere s-a făcut ilegal. Instanţa este cea care va stabili acest lucru. Nu ministrul Apărării doreşte schimbarea şefului Statului Major al Apărării, ci discutăm de o încetare a mandatului după patru ani de zile, cu posibilitatea prelungirii cu până la un an de zile. Experienţa pe care am urmărit-o în MApN, în ultimii 28 de ani – că s-a făcut o singură prelungire în toată această perioadă (…). S-a ajuns la încetarea unui mandat de drept dat de lege şi decizia mea a fost să nu prelungesc acest mandat, pe argumente cât se poate de obiective”, declara Gabriel Leş.

Pe 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a calificat drept un demers „inoportun” şi „riscant” contestarea în contencios a decretului privind prelungirea mandatului generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării.

Sursa Foto: Facebook, Gabriel Leș

Citește și

Cine e judecătorul Vasile Bîcu, cel care a dat jos şeful Armatei în ziua vizitei şefului NATO la Bucureşti: Trimis în judecată pentru corupţie, dar achitat/ Coleg cu senatorul corupt Cătălin Voicu la Bioterra/ Apropiat de şefa CSM Lia Savonea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

27 comentarii

  1. Declaratie Dragnea: „A fost din vina mea”.

  2. Pot sa vomit pe Savonea, Bacu si alti ordinari din Justitie. Asta e o hotarare de genul ‘hai sa i-o tragem lui Iohanis’ fara nici o alta consideratie a implicatiilor pentru Romania ca tzara. Jigodiilr astea ar distruge pe oricine nu e cu ei, chiar de-ar fi sa vina razboiul.

    • Vor , fi cautati si prinsi si in gaura de sarpe .atit SAVONIA ,BACU CONCLUZIE . : SPER CA FORTILE DE DREAPTA SA CISTIGE IAR CEI DE M-AI SUS SI CA EI SUTE , CHEAR ,MIII SA FIE INLATURATI .SA LASI ARMATA , FARA SEF ATAZI ,CIND IN ROMANIA ESTE SEFUL N A T O , ESTE FARA PRECEDENT

    • E mai grav decat atat. In momentul asta Armata Romaniei nu are sef!! Oricine ar vrea sa invadeze tara acum, ar putea s-o faca fluierand!! Iti dai seama ca rusii si ungurii aplauda fericiti! Daca nici asta nu e caz de tradare inalta… nu stiu ce altceva ar putea fi! Dragnea la ocna!!

  3. Asta-i justitie sau prostitutie? Trebuie sa respecte legile si Constitutia. Dece nu s- trimis dosarul la primul complet sezizat? Trebuie facuta plangere penala …

    • Sper sa faca apel, si la infatisare sa prezinte exact aceste probleme, astfel incat sa se declare nula si neavenita aceasta suspendare. Sunt absolut diabolici, iti vine sa versi in mutra lor. Scarbosul asta de judecator bicu si-a luat concediu, de-a venit hop ghica in locul lui, probabil s-a negociat la obiect intre timp, omul a trecut cu arme si bagaje in tabara psd-draknea, si-acuma era sigura decizia lui, asa incat l-au cautat anume pe el cu dosarul! HUO, judecatori imputiti si de vanzare, javrelor fara caracter!

    • Dosar 230/2/2019 la CAB cf. portal.just ro

  4. Nu mai comentez despre simplele coincidente de fapte din aceeasi zi care se intampla la nivelul superior al statului roman, gen demisia premierului Tudose fix in ziua vizitei oficiale a premierului nipon, demiterea ministrului Apararii fix in ziua in care trebuia sa sa pregateasca de plecarea la Washington, decizia CAB cu suspendarea Sefului Statului Major al Armatei fix in ziua vizitei Secretarului General al NATO la Bucuresti, etc. ci vreau sa spun ca ma mira alt fenomen:
    organizarea primirii la BNR a ministrilor de externe din tarile UE pentru a se prostitua la Bucuresti!
    Ce cauta BNR in povestea asta?! Mai ales dupa ultimele scandaluri in care a fost si este vizata direct?!

    • Or fi fiind si unii prin lume care consideră o banca natională ca fiind o institutie importanta, nu doar una pe care sa o subordonezi ca să furi rezervele de stat 😀

    • Marcel, si hai sa-ti mai zic de-o coincidenta, trecand peste faptul ca NU EXISTA coincidente. Cine crezi ca-si depune azi dosar la concursul organizat de CSM, pentru un post de judecator la Inalta Curte de Jutitie si Casatie? Hai, ghici?

    • Nu stiu, zi tu!

  5. Să fim sănătoși… Ei fac fiindcă pot… Ei pot fiindcă ii lăsăm! Așa că,
    URA ȘI LA GARĂ…!!!

  6. Se mărește lista publică a judecătorilor care dau decizii controversate ca sa ma exprim elegant.
    Cand se va restabili încrederea ca magistrații nu dau sentințe comandate de alții?

    • Când românii se vor deştepta şi vor începe să voteze cu partide de oameni cinstiţi, nu trocangii de posturi şi pensii ca Dragnea.

  7. După înlăturarea acestui GIO de la cârma României toți cei care le-au cântat în strună și i-au favorizat pe infractori vor trebui judecați, condamnați și averea confiscată până la al șaptelea neam.

    • Tradare de tara in cel mai inalt grad,niciunul nu trebuie sa scape pentru teroarea in care ne-au tinut de cand au pus mana pe putere!

  8. Abuz in serviciu? Ah stai, in Romania e permis.

  9. Fostul sef SRI ,Costin Georgescu: Decapitarea armatei romane pune in pericol siguranta statala! CINEVA SE BUCURA LA MOSCOVA DE SITUATIA ASTA!Nu stiu daca am reprodus intocmai dar asta este ideea:SRI,SIE, CE PAZESC? Iohannis a impiedicat cat a putut, constitutional,gloata asta de tradatori de la guvernare, dar restul ce fac, sunt legati cu ceva dosare
    ,santajati de kgbistii din psd cu ceva?

  10. URA SI LA VOT,SA LE DAM CU EL PESTE BOT!

  11. asta e statul de drept al Partidului ba. ciocul mic ca v-iL rup danjarmii.
    asta construieste sinistrul justitiei.

  12. dupa cum evolueaza lucrururile, s-ar putea ca partidul sa va ia si averile, casele, banii.
    au experienta. au jefuit si apoi exterminat sute de mii de oameni in anii 50.
    s-ar putea sa va lase in viata, ca au nevoie de sclavi pentru nomenklatura

  13. rodica stanoiu va fi cu siguranta depasita de savonea si asta o va face tare fericita.

    vedeti ma daca v-ati luat de baietii care au dat lovilutia?

  14. care-i problema ? nu au aranjat alde sinistrul sustitiei si statul lui de drepti sa se traga cupletele de judecata pana i-a placut si marelui carciumar de teleorman ?
    asta inseamna sa fi unicul ievaluator.

  15. ‘Tu-va-n gat de bolsevici!