G4Media.ro

EXCLUSIV Unul dintre cei mai bogați bugetari și-a cumpărat un apartament în…

Foto: Cotidianul

EXCLUSIV Unul dintre cei mai bogați bugetari și-a cumpărat un apartament în Emiratele Arabe Unite. Ion Sterian, directorul Transgaz, are 4 milioane de lei în conturi. Nu a lucrat niciodată în mediul privat

Ion Sterian, directorul general al companiei cu capital majoritar de stat Transgaz, și-a cumpărat în 2022 un apartament de 99 metri pătrați în Emiratele Arabe Unite, potrivit declarației sale de avere. Sterian este unul dintre cei mai longevivi șefi de companii de stat și a fost implicat în mai multe scandaluri.

Sterian a vizitat Emiratele Arabe în mai multe rânduri, ultima oară în ianuarie 2023, când a avut și discuții cu compania locală de gaze.

Tot în 2022, Sterian și-a mai cumpărat și un apartament de 88 mp în București.

El mai are o casă de locuit în București de 198 mp, cumpărată în 2020, și o casă de vacanță în Breaza, moștenită. Șeful Transgaz mai are și trei terenuri agricole în Brăila, cumpărate în perioada 2000 – 2007.

Ion Sterian are în conturi 2,1 milioane lei, 333.129 dolari (circa 1,4 milioane lei), 100.000 euro (circa 0,5 milioane lei) și 36.939 dirrhami (moneda din Emirate, circa 44.000 de lei), potrivit declarației sale de avere.

Sterian și-a secretizat veniturile primite în 2022 de la Transgaz, dar G4Media a scris că în 2021 el a încasat de la Transgaz suma netă de 1,6 milioane de lei. Remunerația directorului general Ion Sterian a fost formată dintr-o remunerație fixă, în valoare de 364.478 lei net, și o remunerație variabilă, în valoare de 1.286.101 lei net.

De remarcat că Transgaz, la care guvernul – prin Secretariatul General – este acționar cu 58,5%, deține monopolul transportului de gaze, al construcției și întreținerii sistemului intern de transport al gazelor naturale. Compania are o marjă limitată de decizie economică, dat fiind că tarifele pentru transportul gazelor sunt stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), potrivit legislației în vigoare.

Ion Sterian a fost angajat exclusiv la instituții și companii controlate de stat în toată cariera sa profesională. Astfel, potrivit CV-ului public, el a lucrat la Transgaz în diferite poziții de conducere din 2013. Anterior a fost director executiv al direcției tehnice la Patrimoniul de stat (RAAPPS), subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării și Turismului (2010), director coordonator la RAAPPS, director la direcția de patrimoniu a Primăriei Sector 1 – Direcția de protecția copilului (2009), director RAAPPS (2006-2009), director executiv la direcția tehnică a Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Brăila (2005-2006), director de zonă la compania cu capital de stat Petrotrans Ploiești (1992-2004), șef de zonă Peco Ploiești (1985 – 1992) și adjunct șef de secție la schela de extracție Brăila (1983 – 1985).

Profitul obținut de Transgaz în 2021 a fost de circa 167 milioane lei (circa 34 milioane de euro).

Context. Șeful Transgaz a fost în centrul unei controverse legate de studii. HotNews.ro a descoperit în 2019 că acesta a trecut studii false în CV, susținând că are o diplomă de inginer la Facultatea de Petrol și Gaze, deși diploma sa este de subinginer. Sterian a recunoscut ”eroarea” într-un comunicat și a anunțat că a absolvit în 2002 (la 43 de ani) Facultatea de Inginerie Economică, Management și Dezvoltare Rurală la Universitatea de Agronomie și Medicină Veterinară București – o specializare fără nici o legătură cu obiectul de activitate al Transgaz.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Vă rugăm, nu ne mai enervați!

  2. Nici n-ar avea ce sa caute acolo (mediul privat)! O fi el cel mai bogat bugetar, dar nu „pe competente in domeniu” a ajuns la bogatie, e un „samsar al sistemului” ce „troneaza” pe resursele naturale ale tarii, atat. Nu e singurul din pacate, iar noi…inghitim mai mult sau mai putin, in sec si acceptam.

    • Dumneavoastră,doamna, puteți să înghițiți orice doriți dar un apartament de 99mp la Dubai nu mi se pare o știre. Știrea este că are venituri muuuult mai mari decât ministrul care l-a numit…. E mai ieftin ca la București, oricum. Și dacă omul are drum pe acolo prin natura meseriei iese mai ieftin decât la hotel. Țipați și voi la hectare prin orașele Românie!

    • @ceasca…nu ascund ca inghit in sec(dupa 40 de ani de munca, studii „pe bune” si…”intregi”, pensie „pe puncte” si un venit de pensionar de 2.700 lei, n-am cum decat sa-nghit in sec!), dar eu faceam referire la „competente” (vorba aia, e plina tara de subingineri cu studii sup. veterinare, „samsar” pe resursele energetice ale tarii), faceam referire la venitul lui din bugetul tarii (1,6 mil. in ’22) nu neaparat la 99 m in Dubai, desi si ala….trebuie sa recunosc mai sunt prop. acolo si alti romani, deversi practicanti ai celei mai vechi meserii din lume pe diverse…”specialitati”, ii diferentiaza doar sursa veniturilor, asta, in discutie, are sursa in buzunarul fraierilor fara prop. p’acolo!

  3. Sarakilor care esteți

  4. Uite cine cumpără roabe de șampanie!

  5. Nu stiu cine e tipul dar ideea ca la stat sa se castige mai prost ca in privat e stupidă.

    • Nu, papuse, ideea e ca la stat sunt niste sinecuri fara nicio pregatire profesionala. Vorba aceea, ce te recomanda? Vocea si talentul!

    • Vivian asta era trendul in Romania inainte de 2015…acum ca e invers ti se pare ca o duci mai bine? Voi, auristii, sunteti niste creaturi marsave

  6. Stati voi linistiti ca bugetari ca asta mai sunt zeci, doar ca nu stim noi de ei.

    • Sute… în cel mai bun caz.

  7. omu merita pe deplin. si o pensie speciala ca sa fie totul corect. cite o mai avea prin monaco? canada? florida? stim, e corect; el n-a facut nimic, n-a luat nimic cu mina lui… doar in conturi ii apareau bani… ce sa faca? investeste omu’

  8. Uite unde sunt bani mulți nemunciți. Taxi – Aici sunt banii dumneavoastră. Nu îi ajunge pensia specială. Asta înseamnă PSD PNL UDMR AUR SOS.

  9. Cat anume, dar exact, la virgula, in lei, a produs el pentru Romania?!

  10. Atat a putut si el … saracu…