G4Media.ro

EXCLUSIV Venituri fabuloase pentru pensionari speciali din sistemul de Justiție întorși ca…

Sursa Foto: radioinfinit.ro

EXCLUSIV Venituri fabuloase pentru pensionari speciali din sistemul de Justiție întorși ca bugetari în funcții publice. Cazuri de cumul pensie-salariu de zeci de mii de euro lunar

Mai mulți pensionari speciali din Justiție – foști polițiști, judecători și procurori, o parte cu vârste curprinse între 50 și 55 de ani – s-au întors în câmpul muncii pentru a fi numiți sau aleși în funcții de conducere/reprezentare în sistemul public, cumulul pensie-salariu aducându-le, în unele situații, venituri de peste 10.000 de euro lunar. Informațiile provin din declarațiile de avere depuse de aceștia luna trecută, pe site-ul Agenției Naționale de Integritate. De-a lungul timpului, în jurul multora dintre aceștia au circulat controverse legate de parcursul lor profesional.

Silviu Gabriel Barbu (53 de ani) a fost judecător până în anul 2020, după pensionare fiind numit secretar de stat – șef al Corpului de control al prim-ministrului, numit de fostul premier Florin Câțu. Din ianuarie 2024, este președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie. În 2019, în calitate de judecător la Curtea de Apel București, a respins o cerere a Ministerului Apărării Naționale care contestase prelungirea numirii, de către președintele Klaus Iohannis, în funcția de șef de Stat Major al Armatei, a lui Nicolae Ciucă, actualul președinte PNL. Barbu este absolvent al unui curs al Colegiului Național de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații a Serviciului Român de Informații.

Declarația de avere valabilă pe anul trecut arată că, în calitate de șef la Corpul de control, a încasat 116.995 lei (circa 9.800 lei lunar), iar, ca pensionar, 273.318 lei (aproape 23.000 de lei lunar).

Mariana Alexandru, fost procuror DNA cu funcție de conducere, s-a pensionat în 2014, presa scriind că, anterior, infirmase rechizitoriul din Gala Bute în care exista doar o singură persoană trimisă în judecată. După reluarea cercetărilor, în anchetă au fost puse sub acuzare și trimise în judecată mai multe persoane, printre care Elena Udrea. În prezent, Alexandru este șef birou la DIICOT – Structura centrală, calitate în care, anul trecut, a încasat 291.432 lei net (24.300 lei lunar). Ea a menționat pensie de la Casa Națională de Pensii Publice de 338.287 lei (28.200 lei lunar), apoi pensie de serviciu de 269.096 lei (22.400 lei lunar) și diferențe de pensie de 336.474 lei.

Gheorghe Cornescu a fost procuror militar șef adjunct la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a pensionat, dar a revenit în sistem ca procuror la Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor comise de magistrați. Presa a relatat faptul că, în urmă cu câțiva ani, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus, la Curtea de Apel București,  o acțiune în care solicita constatarea calității sale de colaborator al fostei Poliții politice. O decizie a Curții Constituționale referitoare la funcționarea Consiliului a dus la respingerea acțiunii. În luna mai a acestui an, Cornescu a clasat un dosar penal care îi viza pe judecătorul Bogdan Mateescu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, și pe tatăl său, actual primar PNL în Govora.
În calitate de procuror la Secția Specială, dar și din procese intentate ca urmare a unor pretenții salariale din primul mandat de magistrat, el a încasat, în 2023, suma de 310.239 lei, pensia fiind de 424.632 lei (în total, o medie de circa 61.000 lei lunar).

Nelu Ciobanu (57 de ani) și George Cătălin Șerban (52 de ani) sunt secretari de stat în Ministerul Justiției (MJ). Primul a fost procuror, celălalt – judecător. G4Media.ro a dezvăluit https://www.g4media.ro/un-judecator-pensionat-recent-milionar-in-euro-si-cu-6-apartamente-numit-secretar-de-stat-la-ministerul-justitiei-a-fost-presedinte-la-tribunalul-calarasi-fieful-vicepresedintelui-pnl-iulian-dumi.html că Șerban, a cărui avere era evaluată la milioane de euro, a îndeplinit funcția de președinte la Tribunalul Călărași, fieful vicepreședintelui PNL Iulian Dumitrescu, în prezent pus sub acuzare pentru luare de mită.

În 2023, Ciobanu a încasat de la MJ suma de 104.897 ei, iar ca ”Drepturi de pensie, inclusiv drepturi acordate prin hotărâri judecătorești” nici mai mult nici mai puțin decât 1,17 milioane lei. El a mai menționat suma de 75 de lei câștigată la Loz în plic. Șerban a avut un venit de 142.194 lei de la MJ, restanțe salariale din activitatea de judecător de 51.002 lei și 355.259 lei pensie (aproape 30.000 de lei lunar).

Florin Bălăceanu este consilier al Ministrului Justiției, activitate din care a obținut un venit pe anul 2023 de 85.994 lei, iar, ca pensioanr din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a primit 150.000 de lei. Anterior, el cumulase pensia cu venitul de consilier la Consiliul Superior al Magistraturii.

Gheorghe Stanciu a fost procuror-șef al DIICOT Vrancea, apoi procuror militar șef al Serviciului de cooperare judiciară și criminalistică la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a ieșit la pensie în mai 2023. În octombrie același an a solicitat și i s-a aprobat reîncadrarea ca procuror, fiind repartizat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. În 2023, înainte de pensionare, a încasat 217.480 lei ca procuror, iar apoi, ca pensionar, suma de 211.125 lei. În februarie 2024, a fost detașat, pentru trei ani, la Direcția Corp control a Ministrului Justiției.

Foștii judecători constituționali Toni Greblă și Simona Maya Teodoroiu au încasat, în 2023, în calitate de pensionari de la Curtea Constituțională, 320.268 lei, respectiv 383.912 lei. În prezent președinte al Autorității Electorale Permanente (262.260 lei salariu și diurnă anul trecut; mandatul a început în martie), Greblă primește, în fapt, mai multe pensii: și cea de fost senator (49.740 lei), precum și de fost avocat (18.384 lei).
Tedoroiu este deputat (137.256 lei în 2023).

În ciuda mai mult tentative ale partidelor, până în prezent intenția de a interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost declarată drept neconstituțională. Date recente arată că, în aprilie 2024, pensia medie a unui fost magistrat era de 24.000 de lei, cu circa 3.000 de lei mai mult decât aceeași perioadă a anului trecut.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Romania lucrului bine facut. Votati PNL in continuare

    • si PeeSeeDeee

    • Mizerabil, dar legal. Una dintre metodele care cimenteaza clanul care a acaparat Romania si isi bate joc de poporul roman este cointeresarea componentelor esentiale ale clanului prin legi abuzive.
      Justitia din Romania nu respinge avantajele anormale, se complace, a intrat in rolul proiectat.
      Si, in timp ce gasca isi face legi in folosul ei, cei multi trag ponoasele lipsei de bun simt fata de ei.
      Recent, a intrat in vigoare legea prin care se confisca pentru carnetele celor care sunt testati pozitiv, chiar si eronat.
      Ii despagubeste cineva pe cei cu care s-a gresit? Nici macar nu li se aduc carnetele acasa, prin curier. Cei care stau la capatul judetului mai pierd o zi ca sa se deplaseze la politia judeteana ca sa-si recupereze carnetul luat printr-o eroare, pe care ei o suporta integral

    • hai nu mai comentati, la munca. pensiile speciale nu se platesc singure

    • Așa va trebuie dacă nu ați fost în stare să ieșiți la un amărât de protest #bunulsimt a părăsit demult România

  2. Minciuni. Pensiile speciale au fost desfiintate de PNL in exact 30 de zile dupa preluarea guvernarii. La fel si cumulul pensie/salariu. Si bineinteles ca si pensionarea la 45 de ani. Daia boborul a votat peste 50% PNL+PSD la ultimele alegeri.

  3. asta e „respectul” pentru pensionarii voanti PSDNLUDMR, dar pe ei nu-i mai deranjeaza sa fie saraci si sa fie alti pensioari mai SPECIALI decat ei

  4. Toți specialii sunt și cumularzi la stat grație politicii încurajatoare a acelorași autorități de la care prostimea aștepta reformă și dreptate. Votați PSDPNLUDMR, că va fi și mai bine!

  5. Dar oamenilor le e teama de „consultantii” de la USR 😂

  6. Păi dacă „e” speciali- ști și „are” valoare …
    Sunteți invidioși și vă cam ofticați, este ?!!!

  7. Am luat fluturașul pe avans la patron .In mana 1600 lei.

  8. La lichidare voi primii probabil tot atâta .Am primit și bonuri de masa de 500 lei.Sunt fericit că trăiesc în România.Pun deoparte sa îmi iau un tv.Probabil că prin 2028 voi avea unul .

    • Clar trebuie sa-ti mai gasesti un job….poate chiar doua. La 3200 net, nu dai decat 1364 de lei pentru pensii…fa si tu un calcul cate joburi ai nevoie ca sa achiti macar o jumatate din pensia unui special.

  9. This is the Deep State of Romania. Now we need a Romanian Donald Trump to fight it.

  10. Prin Pensii Speciale acesti indivizi vor intra in istorie precum fanariotii…

  11. Dupa toate tradarile pe care le-a facut PNL sub bagheta lui Ioha, toata lumea pe aici comenta ca PNL dispare. Asa ar fi fost normal intr-o tara normala. Romania este de fapt o Rusie mult mai mica, in multe privinte. Romanul a fost manat la vot de aceiasi primari si consilieri corupti sustinuti de mafiile locale pe care, la randul lor, le servesc cu o justitie demna de toata scarba.

  12. Ceea ce insa jurnalistul omite sa mentioneze, din varii motive ce se pot specula, este ca potrivit legii in vigoare magistratii reincadrati in functie primesc o pensie de serviciu diminuata cu 85% …ceea ce ar fi trebuit mentionat din capul locului, insa scopul ori efectul infierarii magistratilor nu ar mai fi fost atins..

    • Ar trebui ca cei reangajati, tot la stat, sa nu mai primeasca pensie. Sa primeasca doar leafa. Aah,daca s-ar fi reangajat la privat, atunci da, sa primeasca si pensie de la stat si leafa de la privat. Dar asa, si leafa de la stat si pensie tot de la stat, suna a inselaciune, sau a furaciune!

  13. Asta e din cauza Parlamentului fărădelegilor. Au creat câteva caste de privilegiați mai ceva ca-n India. Dacă pot munci și după pensionarea la 45-50 de ani înseamnă că trebuie modificată legea pensionării pentru respectivii. Ori ești în pensie ori ești în activitate.

  14. Asta vor romanii, sa existe casta privilegiata a specialilor, altfel de ce ar vota Psd + anexa Pnl, intemeietorii si protectorii specialilor ?
    Cei care vor desfiintarea privilegiiilor, Usr si Reper, au luat 7%, respectiv 3%.

  15. Îmi pare rau, dar exemplele furnizate sunt numai din rândul magistratilor.Eu nu contest ca nu sunt și militari în asemenea funcții, plecând chiar de la Domnul General Ciuca, însă marea majoritate sunt magistrați.In trecutul lor profesional acești indivizi nu puteau fi înregimentați politic „pe fata”.Odată cu pensionarea, înregimentarea lor este fatigabilitate, fără ascunzișuri, iar acest sistem trebuie stopat.Nu poți lua pensie de 20000 lei lunar minim și salar de bugetar.Fie stopezi, prin lege, cumulul pensiei cu salariu, fie consideri pensia echivalența salariului pentru funcția ocupata..Se invoca dreptul la munca, pentru munca depusa, însă nu se poate secătuit bugetul de stat cu astfel de angajări.Oamenii respectivi, dacă sunt dornici de munca, de ce nu prestează activități, în continuare, în mediul privat?Sau de ce s-au pensionat?Acest lucru trebuie stopat pentru binele acestei tari și exista modalități, dar nu se vrea