EXCLUSIV Victor Ponta își lansează azi candidatul la Primăria Capitalei: Fostul director al Spitalului Militar Central, Ioan Sîrbu, care a candidat în 2016 pe listele PNL la Parlament / Și generalul Sîrbu a fost acuzat de plagiat în urmă cu opt ani
UPDATE 13.16: Victor Ponta a confirmat miercuri într-o declarație de presă că Ioan Sîrbu e candidatul pentru Primăria București. El a anunțat și candidații pentru primăriile de sector: Adina Alberts la Sectorul 1, Florin Manea la Sectorul 2, Robert Negoiță la Sectorul 3, Gabriel Ispas la Sectorul 4, Ștefan Pirpiliu la Sectorul 5 și Anca Bălășoiu la Sectorul 6.
ARTICOL INIȚIAL: Generalul Ioan Sîrbu, fost director al Spitalului Militar Central şi ex-şef al Direcţiei Medicale a Armatei, va fi candidatul Pro România pentru Primăria Capitalei, au confirmat pentru G4Media.ro mai multe surse din partid. Potrivit acestora, Sîrbu ar urma să fie anunțat azi la 13 candidatul oficial al Pro România.
Generalul Ioan Sîrbu (62 de ani) figura în 2016 pe locul doi pe listele pentru Camera Deputaţilor la PNL Argeş. În 2012, pe când era consilier al ministrului educației, a fost acuzat de plagiat.
Cursul său de implantologie, a dezvăluit ziarul Adevărul în urmă cu opt ani, este inspirat din tratatul „Dental Implants: The Art of Science”, al cărui autor este profesorul american Charles Babbush. Potrivit sursei citate, în lucrarea denumită „Curs practic de implantologie orală” a lui Sîrbu se regăsesc capitole întregi din lucrarea implantologului american, pe care o citează doar la Bibliografie.
EVZ nota în 2012 că deși generalul și-a recunoscut inițial fapta, dând vina pe tinereţe şi pe lipsa materialelor de specialitate din 2004, Ioan Sîrbu a susținut ulterior pentru Evenimentul Zilei că nu a plagiat. „Nu este nimic adevărat. Este un atac la adresa mea. Nu am plagiat, deja am dat publicaţia în judecată şi avocaţii vor şti ce trebuie făcut de acum înainte”, declara Sîrbu în octombrie 2012 pentru EVZ.
Tot în 2012, Victor Ponta era acuzat în ediția online a revistei Nature că ar fi copiat secțiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicații anterioare, fără să pună referințe exacte”. În iulie 2020, Înalta Curte a stabilit prin decizie definitivă că fostul premier a plagiat.
Evenimentul Zilei scria, în urmă cu patru ani, citând un fost jurnalist, că Manuela Sîrbu, soţia fostului Director al Spitalului Militar, are relații strânse cu senatorul liberal, Alina Gorghiu. Manuela Sîrbu ar fi fost parteneră şi în cabinetul de avocatură Gorghiu, Pop şi Asociaţii. De asemenea, Manuela Sîrbu deţine şi cabinetul de mediere Manuela Sîrbu.
Manuela Sîrbu și Alina Gorghiu sunt de altfel coautori ai unei publicații de specialitate, Medierea Conflictelor, apărută în 2013 la Universul Juridic.
Evz scria în 2013 că fostul ministru al apărării, Corneliu Dobrițoiu, l-a angajat în 2012 fără concurs pe fiul lui Ioan Sîrbu, la Clinica de Implantologie Orală, unde şef este chiar tatăl său. Valentin Sîrbu a fost făcut medic militar în anul IV de facultate.
Potrivit site-ului știrileprotv.ro, generalul Ioan Sîrbu, a fost suspectat în 2015 de procurorii DNA de ilegalități comise pe cand era și șeful direcției militare din Ministerul Apărării Naționale.
Ar fi achiziționat în mod abuziv un aparat de reconstrucție dentară în valoare de 200.000 de euro, dar care n-a fost utilizat nici macar o dată de medicii militari.
Sîrbu s-a apărat la vremea respectivă, afirmând ca nu din vina lui n-a fost folosit, ci pentru ca asa au decis cei care i-au urmat la conducerea spitalului. Sîrbu l-a atacat pe generalul Gabriel Oprea, pe seama caruia pune aceasta investigație.
“Această hărțuire se datorează faptului că mi-am permis, poate nepermisul curaj din punctul de vedere al lui Gabriel Oprea, să-i fac o sesizare privind plagiatul acestuia. Inițial, a dat de acolo de sus din înaltul scaun al domniei sale un comunicat că Sîrbu este un conflictual și că, uite, m-am sesizat fără că eu să am dreptate. Însă, de data recentă, societatea civilă, după cum ați luat act a venit și l-a dezvăluit pe domnul Gabriel Oprea, precum că a plagiat”, declara generalul Ioan Sîrbu în urmă cu cinci ani.
Nu este clar cum s-a finalizat acest dosar, dacă DNA l-a trimis în judecată sau a clasat acuzațiile.
Omul tuturor regimurilor
Ziarul Adevărul scria în ianuarie 2013 că generalul Ioan Sîrbu a fost promovat în toate regimurile politice.
Numit, în ianuarie 2004, în ministeriatul PSD-istului Ioan Mircea Paşcu, fără concurs, la comanda Spitalului Militar Central, Ioan Sîrbu s-a remarcat prin epurarea unităţii medicale de cei mai valoroşi medici, pe care i-a trecut forţat în rezervă, pe motiv că ar fi atins vârsta pensionării.
Operaţia la tiroidă a preşedintelui Traian Băsescu, din septembrie 2007, de la Spitalul Militar, a fost un prilej pentru Ioan Sîrbu de a-şi atrage sprijin politic. Comandantul spitalului a reuşit să exploateze mediatic în favoarea sa acest eveniment.
Deşi nu a avut niciun merit în operaţia la tiroidă a preşedintelui, stomatologul Ioan Sîrbu nu a ratat nicio poză de grup cu chirurgii care l-au operat pe Traian Băsescu şi pacientul lor.
În 2009 a fost demis de la comanda Spitalului Militar, dar numai pentru a fi avansat şef al Direcţiei Medicale a Armatei, prin ordin al ministrului democrat-liberal, Mihai Stănişoară. Un an mai târziu, noul ministru, Gabriel Oprea, l-a numit consilierul său. În 2011, generalul Sîrbu a ajuns consilier la Ministerul Educaţiei, unde s-a ocupat de învăţământul medico-militar.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii