G4Media.ro

EXCLUSIV VIDEO Dacian Cioloș: Din informațiile pe care le am de la…

Sursa Foto: Parlamentul European/ Credit: Pietro Naj-Oleari

EXCLUSIV VIDEO Dacian Cioloș: Din informațiile pe care le am de la nivel înalt din Guvern, înțeleg că ar exista o susținere la această oră pentru Laura Codruța Kovesi

Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, unul dintre principalii susținători ai Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European, a declarat pentru G4Media.ro că din informațiile pe care le deține ”de la nivel înalt din Guvern”, ar exista o susținere la această oră pentru fosta șefă a DNA din partea Executivului de la București.

”Cum au spus unii, acolo, acuma o putem susține pe doamna Kovesi că nu mai e domnul Dragnea în fruntea PSD. Sper să înțeleagă că e vorba de interesul României de a avea români competenți în cât mai multe poziții”, a declarat Cioloș pentru G4Media.ro.

Consiliul UE, care se va reuni în formatul COREPER (ambasadorii statelor membre), ar urma să decidă joi cine va fi propunerea consiliului pentru poziția de șef al Parchetului European.

Cele mai relevante declarații făcute de Dacian Cioloș:

  • Așa cum știu că stau lucrurile acum, sunt încrezător că se poate constitui de data asta o majoritate pentru a susține această propunere de compromis din partea Consiliului, și anume să susțină propunerea Parlamentului European.
  • Laura Codruța Kovesi a avut deja susținători printre satele membre înainte, și când era pe lista lor pe a doua poziție. Între timp, mai multe state membre importante și-au schimbat poziție și au adus cu ele și alte state membre care sper să facă acum o majoritate.
  • Eu o să fac tot ce ține de mine ca să ajut la construirea acestei majorități, prefer să tragem împreună concluziile după vot.
  • Ce informații aveți despre poziția guvernului României, o susține sau nu pe doamna Kovesi? Din informațiile pe care le am de la nivel înalt din Guvern, înțeleg că ar exista o susținere la această oră pentru Laura Codruța Kovesi sau că nu o să se mai opună Guvernul.
  • Deci o schimbare de atitudine la nivel guvernamental? Da, asta am observat, asta am constatat.
  • Important este să fie susținută și să iasă la vot pentru că, spre deosebire de alte poziții, care oricum sunt alocate României, poziția aceasta de procuror-șef european, dacă o pierde Laura Codruța Kovesi probabilitatea este foarte mare să nu fie alt român, pentru că nu este o poziție acordată României, ci unui candidat independent, pe persoană fizică.
  • Cred că noi ar trebui să avem tot interesul să avem cât mai mulți români în poziții de vârf. Sper ca guvernul să fi înțeles de data asta că nu are nimic de-a face cu jocuri politice. Cum au spus unii, acolo, acuma o putem susține pe doamna Kovesi că nu mai e domnul Dragnea în fruntea PSD. Sper să înțeleagă că e vorba de interesul României de a avea români competenți în cât mai multe poziții.

Context. Și europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, care este și vicepreședintele grupului Partidului Popularilor Europeni, afirmă, într-un interviu pentru G4Media.ro, că șansele Laurei Codruța Kovesi de a fi votată joi șefa Parchetului European ”sunt mai bune decât oricând”.

Mureșan susține că fosta șefă DNA are nevoie în Consiliu de 12 voturi dintre cele 22 de state care au aderat la instituția Parchetului European, precizând că, în opinia sa, ”deja le are”. Dacă Laura Codruța Kovesi va fi votată joi în comisia COREPER (reprezentații statelor membre), practic fosta șefa DNA este viitorul șef al Parchetului European.

”Întotdeauna când există un acord între Parlament și Consiliu pe orice decizie, certificarea finală din Parlament este o simplă formalitate”, a mai explicat Mureșan.

Europarlamentarul PNL a mai declarat pentru G4Media.ro că cere premierului Dăncilă să anunțe poziția cu care reprezentantul României va merge mâine în această ședință și să anunțe susținerea pentru Kovesi, pe care îl consideră candidatul cu cele mai bune șanse.

Sursa Foto: Parlamentul European/ Credit: Pietro Naj-Oleari

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Acuma ca romanii au ajuns la un consens in legatura cu LCK, s-ar putea va UE sa inceapa sa-si puna si ei probleme care nu le-ar fi trecut prin minte, in perioada in care Codruta lupta de una singura impotriva statului corrupt.

    • Care români și care consens, cumetre? Care „se lupta de una singura cu corupțea?” A stârpit vreun clan mafiot din Caracal și nu știm noi? Penibilule care iești tu penibil, good rimming!

    • @Martalog
      Unde-i Dragnea?
      Nu cumva in puscarie?

  2. O susține coana Veorica, gândind că în felul acesta șansele ca Liviu Nicolae să se intoarcă și să-și ia înapoi funcția de Președinte PSD devin nule.
    Ce vreți, chiar a început să-i placă si ei puterea, nu-i normal !?

  3. Iazmuzi bre nea Zero, interesul României… Pai ce crezi ca aia merge la nivel european sa reprezinte interesele cuiva sau e o funcție independenta, crezi tu ca îți va ascunde dosarele în caz de ceva..?!

  4. Si nu ne zice.. Plumb ramane comisar atunci.. ca e la schimb pe schimb. O mizerie politica românească

  5. Birchall o sustine pe Kovesi? Tudorel nu o sustinea.

  6. Cand apar mai multi postaci PSD la un articol cu Ciolos, e clar ca PSD e pe moarte.

  7. Ai inteles gresit. Urechist ca de obicei.

  8. Foarte corect, toată treaba-i din proțap, așa se zicea pe timpuri, in rest pe infractoare n-o susține decât bășinosul de soros și lichelele plătite de neo-marxist!

  9. Zice Viorica că nu votează cu LCK….

  10. S-a dovedit inca o data ca omul e slab ca politician si ca habar nu are pe ce lume e!

  11. Radulescu. Da, sa ne bucuram ca mai avem o Viorica si un Klaus, care ne salveaza.

    • Chiar mai devreme putin am zis ca „sa dea dracii daca nu incepe sa-mi placa de Veo!”

    • Hop si postakul fara creier sl usrplusistilor,sa mai faca genoflexiuni ca uitam de tot de dansul…bine ,dar Ciolos,sluga lui Macron, de unde are informatiile astea ,de la Barna?Aaa,cred ca da,doar a mai fost in vizita la guvern,s-a pozat triumfator acum cateva luni cu dragncila ,a realizat un fasss…ca si atunci,dragncila a zis pas,iar Ciolos a picat de maimutoi…

    • Radulescu. Uite, sa stii ca si eu incep s-o apreciez. Proasta, ipocrita, incompetenta, dar nu se lasa, merge inainte, reuseste, isi duce la indeplinire planurile, pe cand marele Klaus, molangaul, moare cu dreptatea-n mana.

    • In sfarsit,ti-ai dezvaluit identitatea,sinceritatea idiotului,nu?