EXCLUSIV VIDEO INTERVIU Kovesi, despre o eventuală candidatură la prezidențiale în 2024: Nu, nu, nu, nu. Am negat și în alte limbi ale Uniunii Europene. Nu am de gând să fac acest lucru
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a declarat, într-un interviu pentru G4Media.ro, că nu dorește să candideze la alegerile prezidențiale din România în 2024, după ce o parte a presei și unii politicieni au continuat să speculeze pe această temă. Ea susține că dorește să-și termine mandatul de șapte ani în fruntea Parchetului European, început în octombrie 2019, și că dorește să-și continue cariera de procuror. ”Ce gândesc politicienii, ce standarde au ei atunci când dai o declarație și încerci să rămâi consecvent în ceea ce spui și faci? Nu știu. Dar dacă nu pot să doarmă în noaptea din cauza asta e problema lor”, a mai spus Kovesi.
Redăm mai jos un fragment din interviul pentru G4Media.ro
Rep: Aveți un mandat de 7 ani doamnă Kovesi, din care s-au scurs cât, 3 ani, deci sunteți undeva pe la jumătatea mandatului. Intenționați să îl duceți până la capăt?
Laura Codruța Kovesi: Da, sigur că da, este o mare responsabilitate pe care mi-am asumat-o.
Laura Codruța Kovesi: Este important să construim această instituție și să o punem pe un drum care va duce într-un final a avea un Parchet European eficient și independent. Și da, am de gând să-mi termin mandatul și sper să fie unul de succes.
Rep: Vă spun și ce vă întreb, pentru că în România, și știți bine lucrul ăsta, există în continuare politicieni convinși că veți candida la prezidențiale în 2024.
Laura Codruța Kovesi: Bun. În urmă cu câteva luni am negat foarte vehement. Se pare că n-a ajutat. O să neg și astăzi. Nu știu de ce oamenii au impresia că ne putem răzgândi.
Rep: Cum vă explicați că unii politicieni din România vă privesc ca un potențial rival peste doi ani?
Laura Codruța Kovesi: Eu cred că sunt mai eficientă la Parchetul European. Cred că acum este important că am pornit această instituție. Este important că lucrăm împreună cu colegii din DNA și cred că eu sunt mult mai eficientă în ceea ce fac ca procuror. Și aici este locul în care eu vreau să continui. Ce gândesc politicienii, ce standarde au ei atunci când dai o declarație și încerci să rămâi consecvent în ceea ce spui și faci? Nu știu. Dar dacă nu pot să doarmă în noaptea din cauză, asta e problema lor.
Rep: Deci, nu candidatură la prezidențiale în 2024 în România.
Laura Codruța Kovesi: Nu, nu, nu, nu. Am negat și în alte limbi ale Uniunii Europene. Nu am de gând să fac acest lucru.
Citește și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii