Exercițiu NATO de amploare în România : 15.000 de militari vor participa în perioada mai-iunie la ”Dacia 21 Livex”
Aproximativ 15.000 de militari români, aliaţi şi parteneri vor participa, în perioada mai-iunie, la seria de exerciţii „Dacia 21 Livex”, ce se desfăşoară pe teritoriul naţional şi integrează secvenţe de instruire în comun, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale transmis, sâmbătă, Agerpres.
- Însărcinatul cu afaceri al SUA la București, David Muniz, a declarat, pe 26 martie, într-un interviu acordat G4Media.ro, că prezența Statelor Unite în România va fi ”foarte puternică” și că exercițiile militare comune se vor înmulți în următorii ani. Muniz a mai spus că în mai-iunie va fi organizat în România ”cel mai amplu exercițiu NATO din acest an”, adăugând că ”în era COVID-19, acest fapt transmite un mesaj puternic”.
Primele efective şi echipamente militare care au sosit în România, săptămâna aceasta, sunt formate din 120 de militari britanici şi 55 de vehicule din dotarea acestora. Coloanele militare, însoţite de echipaje de poliţie militară, se vor deplasa sâmbătă la sediul Brigăzii 1 Mecanizate din Bucureşti.
Pe 20 aprilie, militarii se vor deplasa la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, unde vor începe procesul de instrucţie, în cooperare cu structuri ale Forţelor Terestre Române.
Exerciţiile „Dacia 21 Livex” sunt precedate de etapa de afluire şi dislocare a forţelor în zonele de antrenament, în lunile aprilie şi mai şi urmate de faza defluirii, din luna iunie.
„Dacia 21 Livex” confirmă capacitatea Armatei României de a-şi angaja capabilităţile în operaţii defensive, precum şi disponibilitatea permanentă a structurilor aliate şi partenere de a disloca rapid în ţara noastră efective credibile pentru realizarea apărării în faţa oricărei potenţiale ameninţări la adresa securităţii naţionale.
De asemenea, conform comunicatului MApN, „Dacia 21 Livex” verifică modul de realizare a sprijinului acordat de ţara noastră pentru forţele şi echipamentele militare care tranzitează teritoriul naţional.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii