G4Media.ro

Exit-poll în Croaţia: Preşedintele în exerciţiu Zoran Milanovic a câştigat alegerile din…

Sursa Foto: Facebook / Zoran Milanovic

Exit-poll în Croaţia: Preşedintele în exerciţiu Zoran Milanovic a câştigat alegerile din primul tur (exit poll)

Preşedintele croat în exerciţiu, Zoran Milanovic, susţinut de Partidul Social Democrat (SDP), a câştigat alegerile prezidenţiale din primul tur, potrivit unui exit poll publicat duminică la închiderea secţiilor de votare, transmite Agerpres.

Milanovic se clasează cu mult în frunte în acest prim tur de scrutin cu 51,48% din voturi, înaintea candidatului conservatorilor de la putere (HDZ), Dragan Primorac, votat de 19,29% dintre alegători, potrivit acestui sondaj la ieşirea de la urne realizat de către Institutul Ispos şi difuzat de televiziunea naţională (HRT). Rezultatele oficiale vor fi făcute publice în cursul serii.

Scrutinul se derulează pe fondul unei inflaţii importante, al corupţiei generalizate şi unei penurii de mână de lucru.

După proclamarea independenţei în 1991, Croaţia a fost condusă mai ales de Uniunea Democrată Croată (HDZ).

Preşedintele este condamnatul forţelor armate şi reprezintă pe scena internaţională această ţară cu 3,8 de milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene (UE) şi NATO. Chiar dacă are puţine puteri, preşedintele este văzut de croaţi drept un vector de stabilitate şi garant al echilibrului de puteri.

Milanovic a denunţat agresiunea rusă împotriva Ucrainei, criticând totodată ajutorul militar furnizat de Occident Kievului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Unde sunt suveranistii? Ăștia de ce au o țară normală? Probabil educația.

  2. „Președintele este condamnatul forțelor armate.” :-)))) Săracul…

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.