Exit Poll ora 18:00 Danemarca: Social democrații câștigă alegerile/ Partidul Liberal se clasează pe locul doi
Partidul Social-Democrat danez a câştigat alegerile europene, cu 23,6% din voturi, conform unui sondaj la ieşirea de la urne difuzat duminică de televiziunea publică DR, informează agenţiile EFE şi dpa.
Partidul Liberal al premierului Lars Lokke Rasmussen vine pe locul doi, cu 20,6%, urmat de Partidul Socialist Popular, cu 13%, transmite Agerpres.
Formaţiunea naţionalistă Partidul Danez al Poporului, care a fost pe locul întâi la alegerile europene din 2014, ar fi obţinut 11,8%, mai puţin de jumătate faţă de scrutinul de acum cinci ani. Un alt sondaj prezintă un procent de 14,5% pentru acest partid.
Social-democraţii ar urma să obţină astfel patru mandate în Parlamentul European, în timp ce liberalii ar obţine trei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank