G4Media.ro

Expert Forum lansează un call center pentru asistență electorală și o platformă…

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Expert Forum lansează un call center pentru asistență electorală și o platformă pentru sesizarea neregulilor în ziua alegerilor

Expert Forum organizează un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024. Prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de ziua votării și vor oferi asistență pentru sesizarea neregulilor. Cei interesați pot suna la numărul de telefon Telverde 0800 460 002 – gratuit în România sau 0318.222.800 – tarif normal pentru străinătate.

Call Center-ul va fi activ pe 8 iunie, în intervalul 10:00 – 18:00 și pe 9 iunie, în intervalul 6:00 – 22:00.

Alegătorii care au nevoie de informații legate de procesul electoral pot accesa platforma www.votcorect.ro. Platforma oferă răspunsuri la întrebările cele mai frecvente legate de votare: proceduri, decizii ale birourilor electorale, regulile de observare sau cele de sesizare a neregulilor. De asemenea, conține un formular prin care orice cetățean poate sesiza nereguli din ziua votului. Alegătorii vor primi asistență pentru a formula plângeri, dacă este cazul sau vor fi îndrumați pentru a-și putea exercita dreptul de vot.

Organizațiile membre ale coaliției VotCorect vor monitoriza ziua votului cu peste 800 observatori independenți, acreditați în țară și străinătate. Observatorii vor fi prezenți în secțiile de votare pe toată durata zilei de duminică pentru a asigura corectitudinea desfășurării alegerilor locale, dar și pentru a colecta date care vor contribui la elaborarea unor recomandări pentru îmbunătățirea procesului electoral. Monitorizarea procesului electoral se va realiza cu ajutorul aplicației pentru smartphone VoteMonitor, dezvoltată de Code for Romania.

Pe 9 iunie vor fi publicate principalele concluzii ale campaniei de observare periodic, iar comunicatele vor fi accesibile pe pagina web www.votcorect.ro/comunicate.

Coaliția VotCorect este formată din Expert Forum, Centrul pentru Resurse Civice, Asociația Civica, Centrul pentru Studiul Democrației, Rădăuțiul Civic și Observatorul Electoral. Asociația Code for Romania asigură dezvoltarea aplicației pentru smartphone. Pentru observarea procesului electoral în Republica Moldova vom colabora cu Asociația Promolex.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...