Expert Forum: Noul program de investiții ”Anghel Saligny” este PNDL 3
O analiză Expert Forum (EFOR) a proiectului de ordonanță de urgență pentru începerea programului de investiții ”Anghel Saligny” arată similarități mari cu vechiul Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL), potrivit unui comunicat al ONG-ului specializat în politici publice.
Programul Anghel Saligny reia multe dintre mecanismele de implementare ale PNDL și prelungește unele dintre problemele identificate în rapoartele Curții de Conturi și cele independente, arată Expert Forum, care se referă atât la modul de elaborare a noului program anunțat de premier, cât și la modul de punere în practică.
”Având în vedere că multe dintre problemele menționate anterior sunt încă prezente la nivel instituțional și legislativ, considerăm că propunerea actuală de program poate continua practicile netransparente și ineficiente din perspectiva finanțelor publice și dezvoltării comunităților în care se investește”, arată Expert Forum.
Analiza EFOR arată că modul de elaborare a programului repetă pașii urmați de guvernele PSD, care au fost criticate pentru implementarea primelor etape ale PNDL.
”Elaborarea unui nou program fără a rezolva probleme instituționale și fără a analiza riscurile apărute în programele trecute este hazardată. Deși implementarea unor programe de dezvoltare locală este esențială, acest fapt nu justifică graba și problemele pe care le aduce propunerea actuală. Solicităm, așadar, oprirea acestui proiect de OUG și dezbaterea la nivel public a aspectelor menționate în acest document”, arată EFOR.
Analiza integrală a OUG și asemănările cu PNDL pot fi citite la https://expertforum.ro/saligny-e-pndl3/
Foto: Lucrări făcute prin vechiul PNDL (Inquam Photos / Justinel Stavaru)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii