G4Media.ro

Expert Forum: România plăteşte partidelor politice una dintre cele mai mari subvenţii…

Sursa: PSD / Facebook

Expert Forum: România plăteşte partidelor politice una dintre cele mai mari subvenţii din UE / Cea mai mare subvenție o primește PSD, aproape o sută de milioane de lei în 2018, dar trezorierul partidului este urmărit penal pentru deturnarea fondurilor

Expert Forum (EFOR) atrage atenţia că România plăteşte partidelor politice una dintre cele mai mari subvenţii din Uniunea Europeană, aceasta fiind în 2018 de 37 de milioane de euro, şi susţine că este nevoie de reguli mai clare pentru asigurarea transparenţei cheltuirii banilor, transmite Agerpres.

Conform unui comunicat transmis vineri AGERPRES, Expert Forum precizează că legislaţia modificată în 2018 a condus la o creştere de peste 20 de ori faţă de cele din urmă cu 10 ani a sumelor alocate partidelor, mult peste rata inflaţiei sau a creşterii PIB.

EFOR susţine că nivelul maxim ar putea ajunge, teoretic, la 400 milioane lei.

„În Uniunea Europeană, regulile de alocare a subvenţiilor pentru partide şi sumele anuale la care pot ajunge acestea diferă mult de la ţară la ţară. Cert este că în majoritatea cazurilor analizate în raport, totalul e mai mic de 37 de milioane euro pe an, cât a ajuns în România”, menţionează sursa citată.

Conform raportului EFOR, legea nu este clară în privinţa fondurilor rămase necheltuite la finalul anului.

„Nu este clar dacă sumele necheltuite din subvenţie rămân la finalul anului fiscal în conturile partidului sau trebuie restituite la bugetul de stat. În cazul în care banii se păstrează de către partid, nu este clar dacă ei ar trebui sau nu să fie scăzuţi din subvenţia aferentă anului următor. Cu alte cuvinte, partidul poate pune deoparte fonduri în ani neelectorali, când cheltuielile sunt mai mici, urmând a utiliza sumele economisite în anii electorali. Comparativ cu alte entităţi publice, partidele politice sunt avantajate. Acumularea de fonduri în perpetuitate – dacă bugetul nu se închide pe zero măcar la nivelul unui ciclu electoral de patru ani, dacă nu anual – poate deturna sensul subvenţiei pentru activitate politică şi rupe legătura partidului cu publicul, răsturnând astfel logica subvenţiei cu bani publici, care în esenţă este una corectă”, mai susţine EFOR.

Expert Forum precizează că, în contextul în care fondurile alocate au crescut exponenţial, trebuie să se asigure transparenţa maximă în privinţa cheltuirii banului public şi a raportărilor periodice în timp real făcute de partidele politice, dacă se declară şi publică transparent, dacă declaraţiile de cheltuire reflectă realitatea, dacă sunt publicate într-un format deschis.

Conform EFOR, este esenţial modul în care Autoritatea Electorală Permanentă realizează controale pentru fondurile utilizate în şi în afara campaniei electorale, dar este importantă şi activitatea Curţii de Conturi cu privire la verificarea subvenţiilor şi a activităţii de rambursare pentru cheltuielile aferente campaniilor electorale de către AEP.

De asemenea, Expert Forum subliniază necesitatea clarificării situaţiei juridice a fondurilor din subvenţie rămase în conturile partidelor la finalul anului.

Din luna septembrie a anului trecut, finanțarea partidelor politice de la bugetul de stat a crescut exponențial, conform unui document oficial emis de Autoritatea Electorală Permanentă, solicitat de un cititor G4Media.ro. De exemplu, dacă în lunile aprilie, mai și iunie 2018 PSD a primit subvenții însumate care depășesc cu puțin 12 milioane lei, același partid a primit numai în luna septembrie peste 35 milioane lei. În luna septembrie au fost modificate normele metodologice de aplicare a legii, astfel că toate partidele au primit pe lângă subvenția mărită și restanțele pe lunile anterioare aferente anului 2018. 

Pe 2 aprilie, DNA a început urmărirea penală împotriva trezorierului PSD, Mircea Drăghici, pentru două infracțiuni: delapidare și utilizarea subvențiilor primite de la stat în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Foto: Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, urmărit penal de DNA pentru fraudarea subvențiilor primite de partid

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Vorbim de România unde 2,355 de școli au WC-ul în fundul curții. Trecerea din evul mediu în Uniunea Europeană a anului 2020 ar costa aproximativ 200 de milioane de Euro, fonduri structurale ca să nu va mai moară copiii asfixiați de rahat. UE ne-ar da banii urgent pentru un proiect credibil. Dar pentru asta ar trebui ca toți: 1. Să ne mișcăm fundul până la o secție de votare într-o duminică înainte de grătar și bere, și 2. Să nu mai votăm mafioți.

    Simplu.

    AMR 37 de zile până la alegeri. UE pentru România, *ue pentru PSD.

  2. Propun ca valoarea acestor subventii sa fie mereu ZERO !!!

  3. Romanii cei mai saraci dintre europeni platesc nu numai subventii necuvenite, dar si salarii parlamentarilor dintr-un parlament colos, etc

  4. cate de prosti trebuie sa fim ?
    totul pentru infractori. nimic pentru tara. nimic pentru cetatenii „de rand”

  5. Catch me if you kn /can / kna $.@.m.d.

  6. Sint f.multe fonduri din banii publici care nu sint controlate pe ce se cheltuie si nimeni nu are nici o raspundere:
    1-banii pt partide
    2-fondurile PNDL (adica cele de la ministrul dezvoltarii)
    3-acordarea directa de contracte sub 100 000 lei
    4-cele noi de la comisia de prognoza