G4Media.ro

Expert moldovean: Alianța ”Alternativa” din care fac parte Ion Ceban și Alexandr…

Captură video

Expert moldovean: Alianța ”Alternativa” din care fac parte Ion Ceban și Alexandr Stoianoglo reprezintă un ”cal troian”, un instrument prin care Kremlinul vrea să blocheze integrarea europeană

Formarea Blocului „Alternativa” reprezintă o tentativă de preluare a electoratului Partidului Acțiune și Solidaritate (de guvernare) și este menit să atragă segmentul de populație nehotărâtă sau care nu are o opțiune clară de vot, avertizează analiști de la Chișinău. Ei nu exclud că acest bloc ar putea să fi fost creat la Moscova, inclusiv cu sprijinul oligarhilor fugari din Republica Moldova, țintind înlăturarea PAS-ului și a președintei Maiei Sandu de la putere, precum și blocarea cursului de integrare europeană a țării, transmite Radio Chișinău, citat de Rador.

În contextul în care referendumul și alegerile prezidențiale de anul trecut au confirmat că cea mai mare parte a populației își dorește integrarea în Uniunea Europeană, Moscova caută o soluție pentru înlăturarea de la putere a PAS-ului și a Maiei Sandu, precum și pentru a bloca integrarea europeană a Republicii Moldova.

Crearea blocului „Alternativa”, declarat pro-european, nu reprezintă decât un „cal troian” pe scena politică din Republica Moldova și unul din instrumentele prin care Kremlinul vrea să zădărnicească integrarea europeană a țării, consideră analistul Nicolae Negru.

„Noi nu avem toate datele că proiectul Alternativa este unul rusesc, al Moscovei, dar putem presupune; sunt anumite semne care indică acest lucru, după reacția lui Igor Dodon. Mai există câțiva jucători în spatele scenei de la Chișinău și aceștia sunt Plahotniuc și ceilalți oligarhi înlăturați. Așa zisa „Alternativă” încearcă să atragă voturile cetățenilor de orientare pro-europeană care înainte votau pentru Partidul Democrat, de exemplu, voturile celor care stau la mijloc; voturile cetățenilor care pot înclina într-o parte sau alta a spectrului politic”, a spus Nicolae Negru.

Crearea acestei alianțe a spulberat imaginea de posibil proeuropean al actualului primar de Chișinău, Ion Ceban, spune și analistul Ion Tăbârță. Blocul poate fi unul pro-rus camuflat care să ajute la crearea unei posibile alianțe de stânga după alegerile parlamentare din Republica Moldova, mai avertizează expertul la Radio Chișinău.

„Cum a gestionat Ion Ceban și MAN-ul această campania pentru prezidențiale, faptul că nu s-a implicat… S-a creat cumva impresia că între cei de la MAN, condus de Ion Ceban, și PAS s-a tatonat terenul pentru o eventuală coaliție de guvernare în perioada post-electorală. Toți acești lideri (care au format blocul Alternativa n.r.) au un anumit background politic. Proeuropenismul lor ridică semne de întrebare. Ce reprezintă acest bloc? Este cumva un proiect pro-rus camuflat în perspectiva alegerilor parlamentare, ca, după alegeri, invocând anumite motive de ce nu să voteze o coaliție de stânga în care se va vorbi din nou depsre neutralitate, moldovenism. ș.a.m.d. De fapt scopul nu va fi altul decât să stopeze parcursul european al Republicii Moldova”, a atenționat Ion Tăbârță.

Amintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, crearea blocului „Alternativa” a fost anunțată de către patru politicieni: liderul MAN și primarul de Chișinău Ion Ceban, ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo, care a candidat la alegerile prezidențiale din partea socialiștilor, fostul premier Ion Chicu, lider al Partidului Consolidării și Dezvoltării Moldovei, precum și unul dintre liderii Congresului Civic, ex-deputatul comunist Mark Tkaciuk.

Aceștia au declarat că pledează pentru integrarea europeană ca obiectiv major al Republicii Moldova.

Sursa: RADIO CHIŞINĂU / Rador Radio România

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.