G4Media.ro

Experţi ai ONU acuză Israelul de acte de genocid şi violenţe sexuale…

sursa foto: © Rrodrickbeiler | Dreamstime.com

Experţi ai ONU acuză Israelul de acte de genocid şi violenţe sexuale în Gaza

Israelul a desfăşurat „acte de genocid” împotriva palestinienilor prin distrugerea sistematică de facilităţi de îngrijire a sănătăţii pentru femei în timpul conflictului din Gaza şi a folosit violenţa sexuală ca strategie de război, au afirmat experţi ai Naţiunilor Unite, într-un nou raport joi, transmite Reuters.

Misiunea permanentă a Israelului la ONU de la Geneva a descris acuzaţiile din raport ca fiind nefondate, părtinitoare şi lipsite de credibilitate.

„Autorităţile israeliene au distrus parţial capacitatea de reproducere a palestinienilor din Gaza ca grup, inclusiv prin impunerea de măsuri menite să împiedice naşterile, una dintre categoriile de acte de genocid din Statutul de la Roma şi Convenţia cu privire genocid”, a declarat Comisia internaţională independentă de anchetă a ONU cu privire la teritoriul palestinian ocupat, inclusiv Ierusalimul de Est, şi Israel.

Aceste acţiuni, pe lângă creşterea numărului de decese maternale din cauza accesului restricţionat la materiale medicale, constituie crima împotriva umanităţii de exterminare, a notat comisia.

Raportul a acuzat forţele de securitate israeliene că folosesc dezbrăcarea forţată în public şi agresiunea sexuală ca parte a procedurilor operaţionale standard pentru a-i pedepsi pe palestinieni în urma atacurilor lansate de Hamas asupra sudului Israelului în octombrie 2023, transmite Agerpres.

Israelul a respins acuzaţiile.

„IDF (Forţele de apărare israeliene) au directive concrete (…) şi politici care interzic fără echivoc astfel de abateri”, a răspuns misiunea israeliană permanentă la ONU de la Geneva într-un comunicat, adăugând că procedurile sale de evaluare sunt în conformitate cu standardele internaţionale.

Un raport anterior publicat de comisie în iunie 2024 a acuzat Hamas şi alte grupuri armate palestiniene de încălcări grave ale drepturilor în atacul din 7 octombrie 2023, inclusiv tortură şi tratament degradant.

Israelul este parte în Convenţia privind genocidul, iar în ianuarie 2024 Curtea Internaţională de Justiţie i-a cerut să ia măsuri pentru a împiedica acte de genocid în timpul războiului împotriva Hamas.

Statul evreu nu participă în schimb la Statutul de la Roma, care acordă Curţii Penale Internaţionale competenţa de a se pronunţa asupra cazurilor individuale implicând genocid şi crime împotriva umanităţii.

Africa de Sud a intentat o acţiune pentru genocid împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga în legătură cu războiul din Gaza.

Israelul a promis să distrugă Hamas după atacul terorist de o violenţă fără precedent comis în 7 octombrie 2023 de comandouri ale mişcării islamiste palestiniene infiltrate din Fâşia Gaza în sudul teritoriului israelian care a cauzat moartea a 1.218 persoane, în cea mai mare parte civili, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza datelor oficiale. Dintre cele 251 de persoane răpite atunci în Israel şi duse în Fâşia Gaza, 58 se află încă în enclava palestiniană.

Ofensiva israeliană în Fâşia Gaza s-a soldat cu peste 48.000 de morţi, în majoritate civili, conform datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza, şi a provocat un dezastru umanitar în teritoriul palestinian.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.