G4Media.ro

Experții Comisiei Europene se află la București pentru evaluarea în cadrul MCV…

Experții Comisiei Europene se află la București pentru evaluarea în cadrul MCV / Guvernul a publicat Codul de conduită al miniștrilor

Experții Comisiei Europene se află la București, începând de luni, pentru evaluarea în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), anunță Guvernul într-un comunicat. Executivul precizează că a publicat Condul de conduită al miniștrilor, îndeplinind astfel o recomandare din MCV.

„O nouă misiune de evaluare va avea loc în perioada 10-12 februarie 2020, experții Comisiei Europene urmând să aibă întâlniri cu reprezentanții instituțiilor responsabile în ariile vizate de MCV”, se arată în comunicatul Guvernului.

Executivul precizează că a publicat pe site Codul de conduită al membrilor Guvernului României, îndeplinind astfel o recomandare dintre cele incluse în Mecanismul de Cooperare și Verificare. „Aceasta este una dintre cele două recomandări cu relevanță pentru activitatea Guvernului, care ar fi trebuit implementate până în octombrie 2019, respectiv până la precedenta misiune de evaluare”, se mai arată în comunicat.

În raportul privind MCV din octombrie 2019, Comisia Europeană preciza:

În perioada care face obiectul prezentului raport, criticile din presă și din partea reprezentanților guvernului și ai parlamentului la adresa sistemului judiciar și a diferiților magistrați au continuat să fie monedă curentă.

La sfârșitul anului 2017 a intrat în vigoare un Cod de conduită pentru parlamentari. În raportul din noiembrie 2018 se constata că, întrucât nu prevedea dispoziții explicite privind respectarea independenței sistemului judiciar, codul nu îndeplinea deocamdată această funcție. De la raportul din noiembrie 2018, au existat anumite cazuri în care Camera Deputaților a aplicat sancțiuni pentru încălcarea codului, dar acestea nu par să fi fost legate de critici aduse sistemului judiciar care ar fi putut submina independența acestuia. 

Comisia a sugerat, de asemenea, că ar fi benefic să existe un cod pentru miniștri, iar în aprilie 2019, guvernul a modificat Codul de conduită al membrilor Guvernului pentru a include o mențiune explicită a necesității respectării independenței sistemului judiciar. Nu este încă clar dacă acest cod poate servi drept un instrument eficace de responsabilizare.

Codul de conduită al membrilor Guvernului poate fi consultat aici

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează