Explozie în centrul orașului francez Lyon: Cel puțin opt persoane au fost rănite
O explozie s-a produs vineri după-amiază pe o stradă pietonală din centrul orașului francez Lyon, cel puțin opt persoane fiind rănite.
Potrivit AFP, din primele informații oferite de anchetatori, este vorba despre un colet-capcană, care a explodat pe o stradă pietonală din Lyon.
Un prim bilanț oficial anunțat de prefectură vorbește despre „opt răniți ușor”.
Conform unor surse din poliție citate de AFP, dispozitivul conținea „cuie și șuruburi” și a fost plasat în fața unei brutării la intersecția a două străzi din apropiere Pieței Bellecour, din centrul orașului.
Zona a fost evacuată, iar poliția a instituit un perimetru de securitate. Autorităţile locale au recomandat pe Twitter evitarea zonei unde s-a produs deflagraţia.
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care tocmai începea să rostească un discurs în momentul în care s-a anunţat explozia, s-a referit la un „atac”.
„Nu sunt în măsură să fac bilanţul, dar, deocamdată, astăzi nu sunt victime. Există răniţi, deci doresc fireşte să le transmit gândurile mele celor răniţi, familiilor lor”, a spus Macron în debutul unui interviu în direct pe YouTube, transmis şi la televiziune.
Foto: captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii