Exporturile de animale vii din România văzute prin ochii lui Ghiță Ciobanul, oierul ajuns celebru după apariția într-un spot publicitar: Comerțul cu oi a devenit o bătaie de joc Vindem o oaie cu 100 de lei

Lipsa infrastructurii de procesare din țară impune exportul animalelor vii pe piețele internaționale – cu un cost ridicat atât pentru crescători cât și pentru bunăstarea animalelor.

Gheorghe Dănulețiu, cunoscut și drept Ghiță Ciobanul, are peste 500.000 de admiratori pe Facebook de când a figurat într-o campanie publicitară devenită virală, însă el duce viața modestă a păstorilor tradiționali, scrie The Guardian, preluat de Rador.

Având grijă de 1.500 de oi în vestul României, viața lui Dănulețiu se schimbă odată cu anotimpurile. Primăvara, când se nasc mieii, abia apucă patru ore de somn pe noapte, în timp ce iarna își duce oile într-o călătorie de trei-patru săptămâni de la munte la șes.

Chiar și când temperatura scade sub -30 de grade Celsius, Dănulețiu doarme lângă animalele lui, înfășurat în blana sa de oaie sub cerul înstelat și pregătit să-și apere turma în caz că atacă lupii.

„Am moștenit-o [meseria] de la tatăl meu – care avea câteva sute de oi – dar o și iubesc, iubesc animalele”, spune Dănulețiu.

Însă, ca toți păstorii români cu turme mici și medii, Dănulețiu are de furcă pe o piață dominată de câțiva exportatori de animale în viu, de marii crescători și de hipermarketuri.

„Comerțul cu oi a devenit o bătaie de joc”, spune el. „Vindem o oaie cu 100 de RON (aproximativ 18 lire sterline). Nu-mi permit să plătesc salarii bune și nici nu mai găsesc muncitori – tinerii văd că totul o ia la vale. Am senzația că treaba asta e politică, că încearcă să distrugă sectorul.”

Exportul în viu a devenit o industrie crucială pentru România. În noiembrie planeta a privit cu oroare cum peste 14.000 de oi s-au înecat în Marea Neagră lângă portul Midia, în drum spre Arabia Saudită.

Până atunci puțini oameni – chiar și din România – erau conștienți de amploarea comerțului cu animale vii. De fapt, în 2018, România a exportat animale în valoare de 357 de milioane de euro, ceea ce a făcut-o cel mai mare exportator de animale vii din Europa și al zecelea cel mai mare din lume.

Actualul aranjament datează de pe vremea prăbușirii regimului lui Nicolae Ceaușescu la finalul anilor ’80, când companii din Orientul Mijlociu au început să preia controlul asupra pieței românești a exporturilor în viu. Până în anii 2000 exporturile în viu ajungeau în principal în sudul Europei, în țări precum Grecia și Croația, dar în anii 2010 au devenit piețe valoroase și Iordania, Libia, Liban și Israel.

România nu are abatoarele necesare pentru a procesa carnea. Deși a primit în total subvenții de 26 de miliarde de euro de la aderarea la UE în 2007, ele au fost direcționate spre producție, iar nu spre construcția sistemelor de procesare de care țara are nevoie urgent. Astfel că, în ciuda numărului de animale pe care le exportă, România trebuie să importe carne și alte produse procesate.

Ca mai toți crescătorii de oi și capre din România, Dănulețiu nu are nici o altă opțiune în afară de a-și vinde animalele la centre private de colectare pentru sume atât de mici precum 18 lire per cap.

Firmele de export vând aceleași animale la prețuri de 10 ori mai mari în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, deși „prețurile animalelor fluctuează ca prețurile de la bursă”, conform unui afacerist libanez de la unul dintre cei mai mari exportatori agricoli din România.

Crescătorii sunt prinși în capcană într-o situație imposibilă. În ciuda vechilor tradiții de păstorit din România, miel se mănâncă numai de Paște. Mai mult, vasta majoritate a oilor sunt o rasă corcită – țurcana – crescută deopotrivă pentru lapte și carne, ceea ce le face mai puțin atractive pentru piața europeană.

Realitățile financiare ale creșterii oilor fac să nu iasă prea mult profit de pe urma ei, iar mulți ciobani se lasă de meserie.

Situația e similară la fermele de vite din România. Sebastian Ile, care are o turmă de 28 de vaci Angus, încearcă să-și mărească puterea de negociere cu firmele de export prin crearea unei cooperative împreună cu alți opt fermieri. Ceea ce înseamnă că poate vinde la un preț per kilogram mai mare – 2,5 euro în loc de 1,8 -, pentru că atât primesc micii fermieri. Dar ambițiile lui merg mult mai departe.

„Acum doi ani am început un mare proiect pentru a face întregul lanț – de la creșterea animalelor la procesarea și vânzarea cărnii. Dar va lua mult timp și vom avea nevoie de fonduri UE sau naționale pentru a finaliza proiectul”, a declarat el.

Asigurarea de facilități pentru sacrificarea umană în țara de origine este un aspect critic, afirmă Gabriel Păun de la Animals International. Locuind în România, el investighează sectorul exporturilor în viu de câțiva ani și poate oferi relatări la prima mână despre transportul animalelor într-o căldură toridă, cât și despre sacrificarea lor brutală în Orientul Mijlociu.

„Nu numai că este extrem de crud, dar există și o soluție care ar fi pe placul a 99,99% din oameni, referindu-mă aici la consumatorii și crescătorii din țările importatoare, dar și la fermierii români”, explică Paul. „Singurele care nu beneficiază de pe urma acestei soluții sunt firmele de export.”

Soluția presupune substituirea exporturilor în viu cu exporturi de carne și carcase, ambele fiind în prezent discutate de factorii de decizie români și europeni.

În decembrie UE a cerut o modernizare a actualei legislații a transportului în viu pe distanțe lungi, precum și dezbateri privind sustenabilitatea exporturilor în viu comparativ cu comerțul cu carne. Pe moment, reglementările UE datează din 2005 și fac țările răspunzătoare doar pentru comerțul pe teritoriul UE, iar nu până când ajung la destinație.

Guvernul român a convocat o comisie agricolă pentru a redacta o nouă lege privind exporturile în viu, care ar urma să facă România răspunzătoare pentru starea animalelor nu doar până la punctul de export, ci pe tot traseul, până la destinația animalelor. Dacă va fi adoptată, legea va fi prima de acest fel din UE.

Noua lege ar obliga totodată ca la bordul vapoarelor cu oi să se afle un veterinar. Inspirați de cadrul legal al abatoarelor britanice, unii membri ai comisiei au propus ca animalele să fie monitorizate cu camere până când ajung la destinație.

„E în mod clar un pas pozitiv în direcția corectă”, a declarat Mary Pană, președinta asociației crescătorilor, ACEBOP, care face parte din comisia agricolă. Noua propunere e în conformitate cu actuala prioritate principală a ACEBOP – bunăstarea animalelor.

Pană speră că în decurs de cinci ani România va putea trece de la exportul în viu la cel de carne. „Pentru a putea face acest lucru, vrem ca guvernul să aprobe construcția a două sau trei abatoare de mare capacitate la malul mării, cu depozite frigorifice, și atunci o mare parte a problemei va fi rezolvată”, spune ea.

Ministrul român al agriculturii și dezvoltării rurale, Nechita-Adrian Oros, pare să fie de acord. Comentând pe marginea incidentului Midia, ministrul a declarat că speră ca tragedia să nu se repete, adăugând: „Pentru România, ar fi mai avantajos din punct de vedere economic să nu exporte animale vii, ci să exporte în schimb carne.”

Pentru crescători – care se luptă cu condiții dure, venituri mici, dar și cu corupția în legătură cu subvențiile UE și proprietatea pământurilor – aceste îmbunătățiri pot asigura un stimulent pentru ca ei să nu mai renunțe la ferme.

„Păstoritul este o tradiție pe care o avem în România de sute de ani și [elitele politice și economice care-și urmăresc doar propriile interese egoiste] reușesc să distrugă încetul cu încetul un tezaur național”, spune cu pesimism Dănulețiu. „Sunt un patriot și încerc să sper că ceva se va schimba în bine în țara asta. Dar, dacă nu, venim la Londra – altă opțiune nu avem.”

Articol de Paula Erizanu (scriitoare din Republica Moldova stabilită la Londra)

Sursa: The Guardian/ Rador/ Traducere: Andrei Suba