
Expoziţia ”21 de grame de suflet”, la Galeria Căminul Artei
Expoziţia „21 de grame de suflet”, cuprinzând lucrări realizate de 29 de artiste plastice, va fi vernisată marţi, la Galeria Căminul Artei, transmite Agerpres.
„Expoziţia vorbeşte despre viaţă, iubire, regăsire şi mai ales despre rolul uriaş pe care îl joacă hazardul în viaţa oamenilor. O expoziţie introspectivă care chestionează rolul şansei de a te naşte şi obligativitatea de a trăi frumos raportându-te permanent la cei care ‘aşteaptă’ la coadă să se nască”, arată organizatorii, într-un comunicat de presă.
Potrivit Roxanei Dumitrache, manager cultural, cele 29 de artiste cu biografii şi deveniri artistice diferite, cu medii de lucru distincte, reuşesc printr-un aliaj perfect de vulnerabilitate şi curaj, de senzualitate complicată şi brutalitate în unele cazuri, de îndoială perpetuă şi de plasare a sinelui în lume să creeze un teritoriu esenţial feminin fără mize ideologice şi lipsit de tezism.
„În mod paradoxal, contraintuitiv, lucrările par să îşi vorbească una celeilalte, iar liantul, firul invizibil care le leagă, este, cred, un trecut comun: trecuturile, dacă îmi este permis pluralul, celor 29 de artiste comunică între ele. Fie că vorbim de picturi sau gravuri, de imagini concepute sub formă de diptic sau triptic, dincolo de pensulaţii şi cromatici diferite, există şi e cu adevărat remarcabil că există! – zone afective comune ale trecutului, răni similare, aceleaşi acumulări de fragilităţi şi spaime. În această comunicare şi, ab exenso, comuniune, artistele reuşesc să construiască un spaţiu de tip confesional, aproape un gineceu, oferind cele 21 de grame de insuportabilă uşurătate (de suflet), fără prudenţă şi demolări – lumii”, arată Roxana Dumitrache, citată în comunicat.
Vor fi expuse lucrări aparţinând artistelor plastice: Angelica Alexa, Teodora Alexandrescu, Elena Andrei, Dalina Bădescu, Diana Brăescu, Anca Maria Ciofîrlă (Kademian), Dana Ciucă, Mihaela Constantin, Elena Dăscălescu, Cristina Aurelia Ionescu-Berechet, Bianca Ioniţă, Mirela Iordache, Geanina Ivu-Vlad, Lucia Juncu, Elena Lupaşcu, Roxana Niculae, Sofia Ovejan, Dagmar Oprea, Andreea Pîrcălabescu, Carmen Poenaru, Andreea Popescu, Luminiţa Radu, Ana-Maria Rădulescu, Doina Roşu, Bianca Rotaru, Georgiana Stănescu, Iulia Ştefan (Gaga), Alexandra Tătaru, Andreea-Marina Tofoleanu.
Expoziţia, organizată cu sprijinul UAP din România, va putea fi vizitată până pe 9 februarie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank