G4Media.ro

Expoziţie-eveniment Brâncuşi la Centre Pompidou din Paris/ Aproape 200 de sculpturi, fotografii,…

sursa foto: Captură video

Expoziţie-eveniment Brâncuşi la Centre Pompidou din Paris/ Aproape 200 de sculpturi, fotografii, desene, filme, documente de arhivă, mobilier din atelierul artistului, în retrospectivă

Cea mai importantă retrospectivă dedicată operei lui Constantin Brâncuşi în Franţa, un omagiu adus părintelui sculpturii moderne, este organizată de celebrul muzeu de artă modernă Centre Pompidou din Paris, în parteneriat instituţional cu Institutul Cultural Român şi Ambasada României în Republica Franceză, în perioada 27 martie – 1 iulie, transmite News.ro. Expoziţia-tribut va reuni aproape 200 de sculpturi, fotografii, desene, filme, documente de arhivă, precum şi elemente de mobilier din atelierul parizian al artistului.

Viziunea curatorială îi aparţine Arianei Coulondre, care propune şi o experienţă imersivă în atelierul lui Brâncuşi, realizată cu ajutorul scenografului Pascal Rodriguez, completată de un spaţiu destinat informării.

Proiectul expoziţional amplu este posibil cu sprijinul mai multor muzee internaţionale care deţin lucrări brâncuşiene, precum Tate Modern, MoMA, Guggenheim Museum, Philadelphia Museum of Art, The Art Institute of Chicago, Dallas Museum of Art, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), Muzeul de Artă din Craiova etc.

„Fragmentarea pe care o aduce Brâncuşi în istoria sculpturii este triplă: o revoluţie a gestului, o revoluţie a formei şi o revoluţie a spaţiului“, a declarat curatoarea Ariane Coulondre într-un interviu publicat în revista Centre Pompidou. În opinia ei, Brâncuşi a extins conceptul de artă aducând în discuţie soclul, piedestalul, în mod tradiţional utilizat pentru a demarca opera de mediul înconjurător, artistul român transformând soclurile în lucrări de artă autonome, fără a mai stabili o ierarhie a pieselor. „Coloana Infinitului”, spune curatoarea, a fost creată pornind de la un soclu a cărui formă este repetată pe verticală, acesta putând fi considerat un moment decisiv în istoria sculpturii. Totodată, este amintit celebrul moment din 1926, când lucrarea brâncuşiană din metal „Pasăre în văzduh”, aparţinând fotografului Edward Steichen, a fost subiectul unei dispute la Vama Statelor Unite ale Americii, ceea ce a condus, într-un fel, la redefinirea noţiunii de artă.

Alături de lucrările expuse, curatoarea a ales să dezvăluie şi unele detalii despre afinităţile muzicale ale sculptorului român, dansul şi muzica fiind parte importantă a vieţii sale. Un meloman desăvârşit, Brâncuşi a fost impresionat de muzica unor compozitori precum Erik Satie, Darius Milhaud sau Marcel Mihalovici.

Ca un element inedit al expoziţiei, lucrarea „Leda” va fi prezentată în mişcare, pe un piedestal rotativ, în perpetuă metamorfoză, aşa cum însuşi Brâncuşi o prezenta în atelierul său. „Nu trebuie să îmi respectaţi sculpturile”, spunea artistul – „ci trebuie să le iubiţi şi să vă jucaţi cu ele”.

Ariane Coulondre este specializată în istoria avangardei în Franţa. Printre expoziţiile curatoriate se numără „Fernand Léger, le beau est partout” (Centre Pompidou-Metz, 2017), „Le Cubisme” (Centre Pompidou, 2018), „Germaine Richier” (Centre Pompidou, 2023), în ultimii ani devenind interesată în mod deosebit de sculptură.

Ultima retrospectivă Brâncuşi din Franţa a avut loc la Centre Pompidou în 1995, fiind curatoriată de Margit Rowell.

Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa din judeţul Gorj. După studii de specialitate la Craiova (Şcoala de Arte şi Meserii) şi Bucureşti (Şcoala de Bellearte), ajunge la Paris în 1905, unde interacţionează cu avangarda artistică; activitatea sa creatoare va atinge apogeul între 1914 şi 1940. După ce obţine cetăţenia franceză, în 1952, Constantin Brâncuşi lasă statului francez, în 1956, atelierul şi lucrările sale pariziene. Moare la 16 martie 1957, fiind înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Fancezii stiu sa recunoasca valorile artistice chiar daca nu sunt ale lor, spre deosebire de romani.