Extrema-dreaptă a Europei se poticnește în condiţiile unor lupte instestine și ale forței mașinațiunilor dintre adversari. În Austria, Germania și Italia sprijinul față de populiștii pe vremuri în ascesiune a scăzut în timpul crizei provocate de Covid

A fost un rezultat extrem de dureros, a declarat Herbert Kickl, liderul Partidului Libertății (FPÖ), un partid populist de dreapta din Austria. “Orice încercare de a-l trece cu vederea este sortită eșecului”. Kickl a făcut această declarație în urma alegerilor municipale desfășurate duminică, la Viena, unde voturile în sprijinul FPÖ au scăzut de la 31% la 9%. “De această dată, nu ne-au învins alte partide, ci FPÖ a fost cel care a depus asemenea eforturi în locul lor”, a declarat el în fața susținătorilor.

FPÖ este însă emblematic pe un plan mai larg. În Europa, partidele populiste de extremă-dreaptă, care pe vremuri păreau de neoprit în ascensiunea lor, se poticnesc acum, împiedicate fiind de lupte intestine și contestate de noii adversari apăruți. Ele au privit cu o furie neputincioasă cum pandemia coronavirusului a revigorat partide de guvernământ, precum Uniunea Creștin Democrată (CDU) a Angelei Merkel, sau niște lideri importanți, precum Giuseppe Conte, din Italia, împingându-i în fruntea politicii.

Matteo Salvini, liderul Ligii, un partid anti-imigrație, e un exemplu al dificultăților cu care se confruntă populiștii. El nu a reușit să domine agenda politică internă așa cum reușise înaintea pandemiei, iar sprijinul său de pe vremuri se îndreaptă acum spre un partid de dreapta rival, Frații Italiei, partidul Giorgiei Meloni.

“Oamenii îi votează pe populiști când treburile merg bine… dar, când ele se agravează, ei votează niște partide în care au încredere și care îi vor face să depășească o criză“, declară Armin Laschet, liderul CDU din Renania de Nord-Westfalia, landul german cu cea mai numeroasă populație. “Acesta e unul din motivele care explică de ce CDU deține un procent de 35%”.

Declinul populiștilor nu a fost nicăieri mai izbitor decât în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a intrat într-un adevărat război civil. Luna trecută, germanii au asistat la un spectacol bizar, în care două grupuri parlamentare ale AfD practic s-au desființat în niște împrejurări care au scos în evidență disensiunile de ordin ideologic care macină acest partid.

Filialele regionale ale AfD din landurile Saxonia Inferioară și Schleswig-Holstein erau de mai multă vreme sfâșiate între radicali și moderați, dar tensiunile interne au ajuns la apogeu în septembrie, când moderații au părăsit grupurile parlamentare ale AfD-ului din ambele landuri. Ei au fost ulterior chiar siliți să plece din cauză că nu mai dețineau numărul minim de locuri în parlamentele respective, astfel încât parlamentarii AfD s-au trezit că nu se mai bucură de privilegii.

Dincolo de lupta pentru putere și de scandaluri, un alt factor decisiv în declinul populismului este importanța în scădere pe care alegătorii o acordă imigrației. E un contrast izbitor față de anul 2015, când sute de mii de refugiați din Orientul Mijlociu și din nordul Africii căutau să obțină azil în Europa, provocând riposta localnicilor.

Ultimele alegeri municipale de la Viena, din 2015, au fost “deopotrivă un Crăciun, un Paște și o zi de naștere pentru FPÖ“, după cum remarca Thomas Hofer, un important analist politic austriac. “A fost vorba despre criza migrației care prima, exista nemulțumirea tot mai răspândită față de marea coaliție a partidelor moderate și o manevră politică de succes în plină acțiune“.

Apoi a urmat 2017, anul-miracol al FPÖ, când partidul a intrat în guvernul lui Sebatian Kurz ca partid minoritar de guvernământ și a preluat controlul asupra unor ministere importante.

Dar căderea în dizgrație a partidului a fost precipitată. În luna mai a anului trecut, un videoclip filmat pe ascuns îl arăta pe liderul partidului, Heinz-Christian Strache, cerând finanțe pentru partid în schimbul unor contracte guvernamentale. Kurz și-a scos partidul din coaliție, iar la ultimele alegeri din septembrie, anul acesta, Partidul Libertății a asistat la o scădere a numărului de voturi în favoarea sa.

O situație similară s-a semnalat în Italia, unde Frații Italiei au distrus aura de invincibil a lui Salvini, amenințând monopolul Ligii asupra extremei drepte italiene. Deși partidul său își are rădăcinile în mișcarea neofascistă italiană postbelică, (Giorgia) Meloni a promovat o imagine mai moderată și mai serioasă în timpul crizei coronavirusului în comparație cu discursul bombastic al lui Salvini și a început să se bucure de un sprijin semnificativ în centrul Italiei.

Liga lui Salvini rămâne în continuare cel mai popular partid din Italia, dar ascensiunea sa politică, aparent de neoprit, a dispărut având în vedere că atenția țării s-a îndreptat mai mult spre criza din sistemul de sănătate. Criticile sale la adresa lui Conte, (Giuseppe Conte, premierul Itliei, n. red.) au căzut în gol.

În Spania, partidul Vox, de extremă-dreaptă, rămâne un pion important pe scena politică la mai puțin de un an de la înființare, fiind cea de-a treia forță din parlament după ce și-a adjudecat 15% din voturi.

Ca să fim mai clari, trebuie spus că exită o mulțime de partide europene de extremă dreapta care continuă să o ducă bine în sondaje. Potrivit unui sondaj, Marine Le Pen, lidera Adunării Naționale (partid de extremă-dreaptă din Franța, n. red.) e pe cale să se confrunte cu Emmanuel Macron într-un al doilea tur al alegerilor pentru președinția Franței, din 2022 – ea continuă să profite de pe urma neînțelegerilor dintre Macron şi alți adversari politici, atât de stânga, cât și de dreapta.

Profesorul Kai Arzheimer, de la Universitatea din Mainz, spune că fisurarea taberei populiste din Italia și din Austria dezvăluie un aspect important. El afirmă că “sprijinul general față de dreapta politică nu s-a diminuat, ci doar s-a răspândit în sprijinul unui număr mai mare de protagoniști. De aceea, ar fi prematur să vorbim despre un sfârșit al populismului“.

Sursa: The Financial Times / Articol de Guy Chazan – Berlin, Miles Johnson – Roma și Sam Jones, Viena / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)