Extrema dreaptă și Partidul Comunist au scos în stradă mii de cehi la Praga / Manifestanții au cerut demisia guvernului și discuții cu Rusia cu privire la aprovizionarea cu gaze
Mii de cehi au manifestat vineri la Praga, cerând demisia guvernului de centru-dreapta pentru a permite declanşarea de alegeri anticipate şi discuţii cu Rusia cu privire la aprovizionarea cu gaze înainte de venirea iernii, relatează AFP, citată de Agerpres.
Manifestaţia, cu ocazia unei sărbători naţionale în piaţa principală din Praga, a fost a treia organizată de mişcări politice de extrema dreaptă, grupuri marginale şi Partidul Comunist.
Poliţia a estimat că au participat câteva zeci de mii de persoane, mai puţin decât la cele două mitinguri precedente.
Grupul care a organizat manifestaţia, ‘Republica Cehă mai întâi!’ (‘Czech Republic First!’) se opune Uniunii Europene şi alianţei transatlantice NATO şi doreşte ca ţara, cu 10,7 milioane de locuitori, să fie neutră din punct de vedere militar.
Manifestanţii au agitat drapele cehe, scandând „Demisia, demisia!” şi au purtat pancarte cu un conţinut în care se cerea ieşirea ţării din NATO şi UE.
„Aceasta este o nouă renaştere naţională, iar scopul său este ca Republica Cehă să fie independentă”, a declarat unul dintre organizatori, Ladislav Vrabel.
Preţurile ridicate la energie pe fondul războiului din Ucraina au exercitat presiuni asupra guvernelor din întreaga Europă pentru a atenua impactul creşterii costurilor la energie pentru consumatori şi întreprinderi.
Guvernul ceh condus de premierul Petr Fiala a aderat la sancţiunile UE împotriva Rusiei şi a adoptat o poziţie fermă în privinţa invaziei ruse în Ucraina. Executivul de la Praga a luat o serie de măsuri, inclusiv acordarea de ajutoare financiare pentru companii şi plafonarea preţului la curentul electric pentru gospodării.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii