G4Media.ro

Extremul Orient şi SUA domină inovarea în sectorul transporturilor secolului XXI, arată…

Sursa foto: European Union – 2023

Extremul Orient şi SUA domină inovarea în sectorul transporturilor secolului XXI, arată un raport ONU

Sectorul transporturilor a fost unul dintre cele care au atras cele mai multe inovaţii din acest secol, cu o creştere de 700% a patentelor, iar China, Japonia, Statele Unite ale Americii şi Coreea de Sud s-au aflat în top în acest sens, conform unui studiu publicat joi de Naţiunile Unite, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.

Studiul privind viitorul transporturilor, publicat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, semnalează că între 2000 şi 2023 s-au înregistrat 1,1 milioane de patente privind transporturile, cu un ritm de creştere de 11% anual.

S-a trecut de la circa 15.000 inovaţii în sector în anul 2003 la de opt ori mai mult, circa 120.000, în 2023, şi acestea reprezintă 40% din total, în condiţiile în care înainte reprezentau doar 16%, subliniază agenţia Naţiunilor Unite.

China şi Japonia ocupă primele locuri

China concentrează 429.727 dintre patentele din perioada 2000 – 2023, urmată de Japonia (240.310), SUA (159.322), Coreea de Sud (130.122) şi Germania (82.429), aceste cinci ţări acoperind 90% din invenţiile din sector, în perioada scursă de la începutul secolului.

Franţa, Marea Britanie, Canada, India şi Rusia completează „top zece” patente înregistrate începând din 2000, conform studiului, care, de asemenea, evidenţiază specializarea altor ţări, precum Israel, în tehnologia spaţială, Norvegia, în inovaţiile din transportul maritim, sau Suedia, în cel terestru.

„Creşterea Chinei este puternică datorită recentei sale dominaţii pe piaţa vehiculelor electrice, dar asta se întâmplă şi în ţări cu cifre absolute mai mici, precum Suedia, Italia, India şi Canada”, precizează OMPI.

Pe companii, se observă o dominaţie a brevetelor japoneze, deoarece primele patru din punct de vedere al inovării în perioada 2000-2023 sunt Toyota (37.602), Denso (15.477), Honda (14.973) şi Panasonic (14.744).

De asemenea, se evidenţiază din acest punct de vedere prezenţa Germaniei, pe locul cinci aflându-se Bosch (13.611 patente), pe locul şapte Volkswagen (11.308) şi pe 14 Mercedes-Benz (6.981).

În universităţi şi centre de cercetare cifrele sunt mai mici şi China are o dominaţie clară, ocupând primele 14 locuri: pe prima poziţie se află Academia Chineză de Ştiinţe (6.810 brevete), urmată de universităţile Beihang (2.654) şi Tsinghua (2.485).

Transportul terestru domină cercetările

Studiul OMPI subliniază că 82% dintre inovaţiile din ultimele două decenii în domeniu au vizat transportul terestru (906.000 patente), 12% transportul aerian (132.000), 7% pe cel spaţial (75.000) şi 4% transportul maritim (47.000).

În contextul „boom-ului” de inovaţii în transporturi, agenţia Naţiunilor Unite semnalează o stagnare a cercetării în produse „tradiţionale” precum motorul cu combustie internă şi alte sisteme bazate pe combustibili fosili, unde creşterea medie a fost de 4% anual şi aproape nu a mai avansat începând din 2028.

OMPI reaminteşte că sectorul transporturilor reprezintă între 6% şi 12% din PIB în multe ţări şi, în acelaşi timp, acumulează 23% din emisiile de gaze cu efect de seră relaţionate cu energia.

Conform organizaţiei, unul dintre subsectoarele cu cea mai mare creştere este cel al „propulsiei durabile”, cu exemple precum bateriile vehiculelor electrice sau pilele de combustie cu hidrogen.

„Naţiunile din toată lumea fac eforturi pentru a ajunge la emisii net zero şi a crea noi forme de conectivitate şi viitorul transportului ne va afecta pe toţi. În această conjunctură sunt cruciale o mentalitate îndrăzneaţă şi o acţiune comună”, a subliniat directorul general al OMPI, Daren Tang.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.