Facebook a încheiat un acord cu o parte a presei franceze pentru o remunerare în baza „drepturilor conexe”
Compania Facebook a încheiat un acord cu o parte a presei franceze pentru o remunerare a acesteia din urmă în baza „drepturilor conexe”, a anunţat joi reţeaua socială americană, la câteva săptămâni după ce a încheiat acorduri de acest tip cu Le Monde şi Le Figaro, informează AFP, citată de Agerpres.
Acest „acord de licenţă” semnat de Alianţa pentru Presa de Informaţii Generale (APIG), care reprezintă cotidienele naţionale şi regionale, „prevede ca Facebook să obţină şi să remunereze licenţe pentru drepturi conexe”, potrivit comunicatului.
„De asemenea, el le va oferi posibilitatea editorilor Alianţei, celor care vor dori, să participe la Facebook News”, un nou serviciu dedicat informaţiei şi care urmează să fie lansat în Franţa în ianuarie 2022, a precizat reţeaua socială.
„Termenii pe care i-am convenit îi vor permite Facebook să aplice directiva şi legea franceză, generând în acelaşi timp finanţări importante pentru editorii Alianţei, în special pentru cei mai mici dintre ei”, şi-a exprimat mulţumirea Pierre Louette, preşedintele APIG şi directorul general al Grupului Les Echos-Le Parisien, citat în comunicat. Nici suma remunerării, nici metoda de calcul nu au fost divulgate.
Drepturile conexe sunt prevăzute în mod explicit de o nouă legislaţie europeană adoptată în 2019, transpusă imediat în Franţa. Ele deschid calea către o remunerare a autorilor de conţinuturi de presă extrase din articole, fotografii, video, infografice, prezente pe paginile de rezultate ale marilor platforme de internet.
Însă acestea din urmă au contestat multă vreme principiul acestor drepturi, iar negocierile cu presa au fost unele laborioase.
Un acord-cadru privind remunerarea de „drepturi conexe” a fost anunţat în ianuarie între APIG şi Google, însă trebuie să fie revizuit pentru a ţine cont de o condamnare, în iulie, a motorului de căutare de către Autoritatea de Concurenţă şi o amendă în valoare de 500 de milioane de euro, pentru că nu a negociat „cu bună credinţă” cu editorii de presă. Autoritatea a cerut gigantului american să reia negocierile cu editorii, pentru a le propune o nouă ofertă de remunerare.
Grupurile Le Monde şi le Figaro au anunţat ambele în urmă cu o lună acorduri distincte cu Facebook, cum au făcut-o înainte de aceasta cu Google, pentru remunerare şi scoaterea în evidenţă a conţinuturilor lor.
Sursa foto: Pexels/ Luca Sammarco
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank