Facebook a permis oligarhului moldovean Ilan Șor să difuzeze reclame care îndeamnă la revolte împotriva guvernului prooccidental din Moldova
Facebook a permis oligarhului moldovean exilat Ilan Șor, care are legături cu Kremlinul, să difuzeze reclame care îndeamnă la proteste și revolte împotriva guvernului prooccidental, chiar dacă el și partidul său politic se aflau pe listele de sancțiuni ale SUA, relatează agenția Associated Press, citată de The Guardian.
Anunțurile în care apărea politicianul de opoziție Ilan Șor au fost în cele din urmă eliminate de Facebook, dar nu înainte de a fi fost văzute de milioane de ori în Moldova.
Căutând să exploateze furia provocată de inflație și de creșterea prețurilor la combustibil, postările plătite ale partidului politic al lui Șor au vizat guvernul președintei pro-occidentale Maia Sandu, care la începutul acestei săptămâni a detaliat ceea ce ea a declarat a fi un complot rusesc pentru a-i răsturna guvernul cu ajutorul unor sabotori externi.
„Încercările de destabilizare sunt o realitate și pentru instituțiile noastre reprezintă o adevărată provocare”, a declarat Maia Sandu joi, în timp ce a depus jurământul un nou guvern condus de premierul prooccidental Dorin Recean, fostul său consilier pe probleme de apărare și securitate.
Anunțurile dezvăluie modul în care Rusia și aliații săi au exploatat lacunele platformelor de socializare – precum Facebook, multe dintre ele operate de companii americane – pentru a răspândi propagandă și dezinformare care utilizează ca armă insecuritatea economică și socială în încercarea de a submina guvernele din Europa de Est.
Republica Moldova se învecinează cu Ucraina, iar regiunea separatistă pro-rusă Transnistria este interpusă între cele două țări.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.