G4Media.ro

Facultatea de Medicină din Sibiu a decis ca studenții să nu mai…

sursa foto: Pexels.com

Facultatea de Medicină din Sibiu a decis ca studenții să nu mai facă practică în spitale, până pe 31 martie / UMFST Târgu Mureş suspendă stagiile clinice două zile

Studenţii Facultăţii de Medicină din Sibiu nu mai fac practică în spitalele din municipiu, începând de luni, a anunţat Universitatea “Lucian Blaga”, relatează Agerpres. Măsura a fost luată până la finalul lunii martie. Și Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş a suspendat toate stagiilor clinice, dar timp de doar două zile, urmând ca acestea să se desfăşoare apoi în spaţii puse la dispoziţie de universitate, altele decât clinicile universitare.

Și Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, și Universitatea Carol Davila din București, precum și Universitatea Victor Babeș din Timișoara au suspendat anumite cursuri.

Decanul Facultăţii de Medicină din Sibiu, Gabriela Boţa, a declarat că “având în vedere situaţia epidemiologică privind infecţia cu COVID-19 şi Hotărârea nr. 6 din 06.03.2020 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, se suspendă în totalitate activitatea didactică a studenţilor din spitalele în care ne desfăşurăm activitatea, până la data de 31 martie 2020. Activitatea didactică desfăşurată în alte spaţii decât spitalele partenere se va desfăşura conform orarului. Toate informaţiile referitoare la desfăşurarea procesului didactic vor fi transmise studenţilor prin şefii de an”.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. pitci la martisoare joviali.

  2. Viitorii medici, absolventi ai facultatii din Sibiu vor consulta numai oameni sanatosi…
    Daca nici asta nu e un moment in care sa faci scoala de medicina in conditii reale…