Fake news lansat de oficiosul de propagandă al Rusiei despre presupusa retragere a ambasadorului Iordaniei în România
Versiunea în limba engleză a site-ului Sputnik – organul oficial de propagandă al Kremlinului – a publicat miercuri informația că Iordania și-a rechemat ambasadorul din România din cauza deciziei Bucureștiului de a muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Ministerul Afacerilor de Externe de la București dezminte însă informația și arată într-un comunicat că informația e falsă, ambasadorului iordanian terminându-i-se mandatul la termen.
Sputnik cita în articol ”ziarul oficial al guvernului iordanian”, în condițiile în care guvernul de la Amman nu are o publicație oficială. Mai mult, Sputnik prezintă detalii ale presupusei mișcări diplomatice, arătând că decizia de retragere i-a aparținut Regelui Abdullah II, care ar fi aprobat o decizie a Consiliului de miniștri.
Ministerul român de Externe arată într-un punct de vedere remis redacției că ambasadorul Iordaniei a anunțat MAE despre încheierea la termen a mandatului și a solicitat întrevederi de rămas bun cu președintele, premierul și ministrul de Externe.
”Excelența Sa domnul Saker Malkawi, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Regatului Hașemit al Iordaniei în România, și-a prezentat scrisorile de acreditare la data de 21 octombrie 2014 și, recent, conform uzanțelor diplomatice, a anunțat MAE despre încheierea mandatului său în țara noastră. A solicitat, de asemenea, conform cutumelor diplomatice, întrevederi de rămas bun la Președintele României, prim-ministrul României și ministrul afacerilor externe. Precizăm, de asemenea, că elementele vehiculate în spațiul public cu privire la o „retragere” a ambasadorului Regatului Hașemit al Iordaniei la București se bazează pe informații false”, se arată în comunicatul MAE.
Reamintim că Regele Iordaniei, Abdulah II, și-a anulat în 25 martie vizita în România după ce premierul Viorica Dăncilă anunțase în SUA că va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. ”Decizia (de anulare a vizitei – n. red.) a venit în semn de solidaritate cu Ierusalimul, ca urmare a declarațiilor de duminică ale premierului Viorica Dăncilă cu privire la intențiile de a muta ambasada la Ierusalim”, se arată în comunicatul oficial.
Articol publicat în cadrul unui proiect comun G4Media.ro – IPP. #StopDezinformare
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu