Falcă susține că Alianța Vestului, care strânge marii primari din Transilvania, a impus descentralizarea fondurilor europene
Europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului, susține că descentralizarea fondurilor europene destinate regiunilor este opera Alianței Vestului – o structură care reunește Cluj, Timișoara, Arad și Oradea.
„Acum doi ani am pornit în Alianța Vestului încrezători că putem aduce o schimbare în favoarea regiunilor. Încă de la început am purtat discuții atât la nivel regional, cu cei trei colegi ai mei – primarul Timișoarei, Nicolae Robu, primarul Oradiei – Ilie Bolojan și primarul Clujului – Emil Boc, cât și la nivel național și presiunea noastră s-a văzut. Guvernul liberal condus de Ludovic Orban a înțeles să asculte și vocile din teritoriu și să susțină dezvoltarea regională, cu atât mai mult cu cât în viitorul ciclu de finanțare european regiunile vor avea un impact foarte mare.
Astăzi am reușit să schimbăm legislația și să facem un prim pas în procesul descentralizării. Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România a fost publicată în Monitorul Oficial”, a declarat Falcă, potrivit unui comunicat de presă.
El se referă la o ordonanță prin care Agențiile de Dezvoltare Regională (ONG-uri fondate de autoritățile locale) devin autorități de management pentru Programul Operațional Regional, adică vor gestiona direct fondurile europene destinate dezvoltării locale. Ordonanța, contestată chiar în interiorul guvernului, mută aceste competențe de la Ministerul Dezvoltării la cele opt agenții regionale.
„Această Ordonanță de Urgență este o măsură care vine să reformeze profund sistemele de gestionare a fondurilor europene, permițând descentralizarea modului de gestionare a programelor operaționale”, a mai spus Falcă.
Foto: Imagine de la constituirea Alianței Vestului / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii