Fălcoi (USR), membru în Comisia parlamentară pentru controlul SIE: Încă din 2023, din informaţiile pe care le-am primit de la SIE, au părut încercări de influenţare a opiniei publice, prin informaţii false, prin grupuri de influenţă / Informările trimise decidenţilor, de ordinul zecilor
Deputatul USR Nicu Fălcoi a declarat, marţi, după discuţia parlamentarilor din comisia parlamentară de control cu directorul SIE, Gabriel Vlase, că încă din 2023, din informaţiile pe care le-au primit astăzi de la SIE, au părut încercări de influenţare a opiniei publice, nu neapărat a alegerilor, prin informaţii false, prin crearea de tot felul de grupuri de influenţă. El a precizat că SIE nu are atribuţii pe zona internă, iar viitorul Parlament are o misiune importantă să descopere până la urmă, cine nu şi-a făcut această treabă. Fălcoi a mai spus că informările trimise decidenţilor au fost de ordinul zecilor, transmite News.ro.
Deputatul USR a fost întrebat după discuţia comisiei pentru controlul SIE cu directorul instituţiei prin ce fel s-a încercat manipularea alegerilor încă din 2023 şi prin ce metode.
”Încă din 2023, din informaţiile pe care le-am primit astăzi de la Serviciul de Informaţii Externe, au părut încercări de influenţare a opiniei publice, nu neapărat a alegerilor. Prin informaţii false apărute, prin crearea de tot felul de grupuri de influenţă, unele şi pe reţelele sociale, dar nu numai pe reţelele sociale. Sunt grupuri de influenţă create în toată lumea asta, în toată Europa. Rusia, în acest moment, acţionează nu numai în România. România a fost în acest moment în prim planul acţiunilor Rusiei, dar Rusia acţionează în acest moment în toată Europa, în toate ţările din Europa”, a precizat Fălcoi.
”Vedem ce se întâmplă cu alegele vedem cum extremismul. Câştigă tot mai mult teren tocmai din aceste cauze, pentru că se pune foarte mare presiune pe populaţie cu dezinformare foarte multă în primul rând şi cu promisiuni de cele mai multe ori fanteziste, că am asistat şi în această campanie electorală la tot felul de promisiuni fanteziste.
El a mai spus că SIE nu poate să ia alte măsuri în afară de informarea decidenţilor.
”SIE nu are atribuţii pe nimic din ce înseamnă zona internă a ţării. În exterior, acolo unde îşi desfăşoară activitatea, SIE culege informaţii pe care le transmite a decidenţilor. Informaţiile au venit progresiv încă de anul trecut. Unde s-a greşit, sigur este o greşeală undeva, pentru că altfel nu am fi ajuns la anularea unor alegere. Adică e prima oară când se întâmplă aşa ceva. E clar că este o situaţie deosebită. La un moment dat, cineva nu şi-a făcut treaba aşa cum ar trebui”, a subliniat Fălcoi.
Deputatul USR a arătat că viitorul Parlament are o misiune importantă să descopere până la urmă, cine nu şi-a făcut această treabă. Nicu Fălcoi a menţionat că nu poate spune numărul informărilor trimise de SIE autorităţilor, dar au fost de ordinul zecilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii