G4Media.ro

Părinții tânărului mort în urma accidentului în care a fost implicat Mario…

Sursa: captură video

Părinții tânărului mort în urma accidentului în care a fost implicat Mario Iorgulescu: Absolut nimeni nu a luat legătura cu noi/ Familia Iorgulescu: Vom avea grijă de copiii rămași fără tată

Familia tânărului ucis în accidentul provocat de Mario Iorgulescu susține, într-o declarație pentru Antena 3, că nimeni din familia președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal n-a luat legătura cu ei din ziua producerii tragediei. Pe de altă parte, familia Iorgulescu a remis presei un nou comunicat, în care anunţă că va face tot posibilul pentru a-i ajuta pe cei doi copii rămaşi fără tată, transmite Digisport.ro

Mama lui Dany Vicol, victima accidentului de pe șosea Chitilei în care a fost implicat Mario Iorgulescu: „Absolut nimeni nu a luat legătura cu noi. Nici Poliția, nici familia Iorgulescu, absolut nimeni, de când a murit băiatul meu. Nu am fost audiați, nu ne-a întrebat nimeni nimic. Niște prieteni ai băiatului meu au fost cu el și în urma lui veneau și băieții cu alte mașini. Veneau de la o înmormântare. Prietenii lui erau în spate, cu două mașini. Băiatul meu a plecat primul. În timpul acesta, el venind spre casă, la semafor la Chitila, Mario a venit cu viteză și a intrat direct în el. Pe loc l-a omorât. Niște vecini de-ai noștri veneau din oraș și i-au recunoscut mașina și au sunat-o pe sora mea. Le-a fost frică să mă sune pe mine”, a spus mama lui Dany Vicol.

Comunicatul familiei Iorgulescu: „În aceste ore grele pentru noi toți cei atât de afectați de tragedia din noaptea de 8 septembrie, vă putem spune că am luat legătura cu familia tânărului decedat. Durerea noastră este mare, rugămințile noastre către Dumnezeu nu se opresc nicio clipă. Le-am făgăduit rudelor celui care a murit că vom face tot posibilul ca să ajutăm din toate punctele de vedere familia greu încercată, am promis în fața lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămași fără tată.

Știm că părintele este de neînlocuit, dar vom face tot ce e omenește posibil pentru creșterea și educația lor, pentru ca drumul copiilor în viață să fie cât mai bun.

Cu sufletul sfâșiat și credință în Dumnezeu, Gabriela și Gino Iorgulescu”.

Context.

Mario Iorgulescu se află în spital, la terapie intensivă, este conștient, dar nu a depășit încă riscul vital. Acesta se află conectat la aparate.

”Evoluția pacientului , internat în spitalul Elias cu diagnosticul de Politraumatism prin accident rutier, este lent favorabilă. El este conștient, rămânând conectat la aparatele de ventilație mecanică.

Se apreciază că deocamdată nu a depășit zona riscului vital și continuă să necesite îngrijiri de terapie intensivă”, potrivit unui comunicat de presă al managerului Spitalului Elias, Mugur Ardelean.

Accidentul s-a produs sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03:00, pe Șoseaua Chitilei, în sensul dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța. Conform anunțului făcut de Brigada Rutieră, șoferul care circula în acest sens a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un alt bărbat.

Șoferul care a pierdut controlul mașinii este Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu. După impact, ambele mașini au ieșit de pe carosabil, iar prima dintre ele a luat foc la compartimentul motor. În urma impactului, fiul lui Gino Iorgulescu a fost transportat la spital, în timp ce celălalt șofer a decedat.

Poliţia a anunţat că pe numele vinovatului va fi deschis un dosar penal.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Familia Iorgulescu trebuia să aibă grijă de propriul copil, nu de copiii altuia.

    Cum sa&i cumperi Aston Martin copilului tau, știind că are grave probleme psihice – vezi sechestrarea unui tip pe care l-am bătut timp de 2h cu un ciocan de șnițele. Pai numai zdravăn la cap nu era!

    Dumnezeu să-l odihnească pe cel care și-a pierdut viața în accident. Crima este cea mai odioasă fapta și trebuie pedepsită cu închisoare pe viață. Un criminal nu mai are ce căuta printre noi.

    • Daca n-a avut grija de propria progenitura, ma-ndoiesc de faptul ca ar putea avea grija de copiii altora. Trist eveniment, generat de prostia si ignoranta unora cu bani.
      In plus, daca articolul relateaza adevarul*, familia vinovatului minte cu nerusinare, dat fiindca mama victimei a afirmat ca nu a fost contactata de primii.

      *g4m o cam scalda cu relatarea obiectiva a evenimentelor, in ultima vreme

  2. In primul rand, beizadeaua trebuie sa faca un pic de închisoare pentru că a omorât un om, el fiind vinovatul. Din pacate, are 24 de ani, deci muuult ani sa mai producă si alte nenorociri.
    In al doilea rand, ar trebui să existe si daunele morale consistente. Dar, acesti bani nu ar trebui sa o scutească pe panarama de pușcărie.
    In al treilea rand, poate ar trebui investigat si tatal. Sa cheltui atatia bani, 300 000 euro doar taxele de studii plus alte sute de mii de euro masini etc pe curul unui tânăr fara nicio busola in viata, poate doar sa petreacă cu alte panarame, inseamna ca sa ai atat de multi bani, încât să nu îți pese ce face copilu cu aceștia. Sunt toti acesti bani obținuți de tata in mod legal?

  3. Cum o sa aibe grija? O sa le plătească studii în Elveția și apoi o sa le cumpere Aston Martin la fiecare? S-a văzut ce rezultate are acest tip de grija.
    Sau poate o sa le de-a gratuitate la tratoria il calcio pe viata.
    Mai bine tacea

  4. Cand mergi cu 200/ora in bucuresti e aproape sigur ca o sa omori pe cineva.

  5. Ai crescut un derbedeu, e suficient pt noi.
    Ar trebui sa il vezi pd al tau legumă ,asa ai înțelege ca banii nu pot cumpăra orce .
    Sictir!

  6. Am inteles ca lui Iorgulescu jr i s-au luat probe de sange imediat dupa accident. Rezultatele nu au fost insa facute publice. A baut sau n-a baut? S-a drogat sau nu? De ce se taraganeaza rezultatul? M-an saturat de musamalizari, vreau sa traiesc intr-o tara normala. Mai e vreo sansa? Sau sunt eu idealist.

  7. Ba da are legatura cu banii furati de tacu – sau.Toti acesti parveniti de pisa pe reguli si respect fata de alti.Cand boul merge cu 200 la ora prin oras cu in bolid de 300000 si banii nu contests, toate de leg in tara asta nenorocita de mafiotii astia.