G4Media.ro

Familia Trump îi mobilizează pe republicani la principalul forum anual al dreptei…

Sursa foto: Brendan Smialowski / AFP

Familia Trump îi mobilizează pe republicani la principalul forum anual al dreptei americane: „Votaţi cu portofelul!”

Principalul forum anual al dreptei americane îl are pe Donald Trump drept protagonist absolut şi, înainte ca însuşi fostul preşedinte republican să închidă lucrările, sâmbătă seara, familia sa a mobilizat bazele republicane cu un mesaj clar în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2024: „Votaţi cu portofelul!”, relatează EFE, citată de Agerpres.

Pe scena Centrului de Convenţii al National Harbor, la periferia Washingtonului, unde între 1-4 martie se desfăşoară Conferinţa de Acţiune Politică Conservatoare (CPAC), s-au perindat fiul fostului preşedinte, Donald Trump Jr., şi iubita juniorului şi fostă consilieră a lui Trump, Kimberly Guilfoyle, precum şi Lara Trump, soţia celuilalt fiu al miliardarului american, Eric, şi fostă consilieră a fostului locatar al Casei Albe.

„Parcă suntem într-o ţară MAGA”, a declarat Donald Trump Jr. în faţa unei mulţimi în extaz, deşi nu prea numeroasă.

Sigla MAGA, Make America Great Again (să redăm măreţia Americii – n.r.), sloganul pe care Trump l-a folosit în prima sa campanie electorală, este afişată cu mândrie la acest forum, este omniprezent pe tricouri, abţibilduri şi şepci, precum şi în discursurile participanţilor.

„Trebuie să începem să votăm cu portofelele noastre, să-i ajutăm pe cei care ne ajută”, a declarat Donald Trump Jr., care este şi vicepreşedinte executiv al Organizaţiei Trump, concernul de afaceri al tatălui său.

În opinia sa, SUA au nevoie de un preşedinte „care să nu fie proprietatea altor oameni”, pentru că administraţia democratului Joe Biden a făcut ca ţara să fie de „nerecunoscut”: „Şi o va ţine tot aşa dacă nu ne apărăm şi nu spunem ‘ajunge!'”.

În opinia partenerei de viaţă a lui Donald Trump Jr., Kimberly Guilfoyle, unicul obiectiv al democraţilor este „să distrugă” viaţa oamenilor.

„Noi vom spune ‘nu’ deschiderii frontierelor, haosului, atacurilor la adresa independenţei energetice a SUA, capitulării în faţa ecologiştilor alarmişti, cheltuielilor imprudente şi transformării şcolilor noastre într-un instrument de îndoctrinare al stângii radicale”, a spus ea.

„Lupta noastră pentru a salva SUA tocmai a început. Suntem oare pregătiţi să-l scoatem pe Joe Biden de la Casa Albă? Nu-mi vine în minte altcineva mai potrivit decât socrul meu pentru a fi cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite”, a declarat şi Lara Trump.

În intervenţia ei, Lara Trump a insistat că are încredere în victoria lui Donald Trump, care a fost preşedinte în perioada 2017-2021: „Nu trebuie să uităm că acum şase ani nimeni nu credea că Donald Trump va deveni preşedinte. Oamenii au crezut că-i o glumă, o lovitură publicitară. Şi, când a reuşit, aceiaşi oameni au făcut toate eforturile pentru a scăpa de el şi pentru a-i sta în cale. Şi, chiar şi aşa, priviţi câte a realizat”.

Strategul Steve Bannon transformă CPAC în forumul lui Donald Trump

Strategul Steve Bannon a pledat vineri la CPAC pentru candidatura fostului preşedinte la nominalizarea Partidului Republican pentru scrutinul prezidenţial din 2024. O CPAC care a ajuns să fie o convenţie aproape exclusiv trumpistă, sub patronajul acestui consilier politic controversat, comentează EFE.

Bannon a luat cuvântul la CPAC pentru a lansa o pledoarie în favoarea lui Trump şi pentru a critica totodată conducerea Partidului Republican. El a apreciat că există „oameni buni şi decenţi” care candidează pentru alegerile primare republicane de anul viitor, între care a menţionat-o pe fosta ambasadoare a SUA la ONU, Nikki Haley, care a anunţat deja că va candida pentru nominalizarea partidului, şi pe posibilii candidaţi prezidenţiali Ron DeSantis, guvernatorul statului Florida, şi Mike Pompeo, fostul secretar de stat.

„Toate bune şi frumoase, dar nu avem timp pentru o perfecţionare la locul de muncă, prin comparaţie cu un om care nu a făcut decât să înveţe timp de patru ani” la Casa Albă, a spus Bannon, referindu-se la Trump, al cărui discurs a fost presărat de aplauzele participanţilor.

Bannon a spus că nu doar că Trump este liderul de facto al Partidului Republican, ci „este liderul celei mai puternice mişcări politice din istoria SUA”, o aluzie la MAGA. Bannon a criticat totodată „oligarhii” conservatori, precum liderul republicanilor din Senat, Mitch Connell, care nu participă la CPAC.

În restul discursului său, Bannon a amestecat teorii ale conspiraţiei cu falsuri, şi a abordat în viteză teme dintre cele mai variate: a vorbit despre „momentul cel mai periculos din istorie” de după cel de-al Doilea Război Mondial, despre disputele dintre democraţi şi republicani privind plafonul datoriei publice a SUA şi despre ameninţarea pe care o reprezintă „ayatollahii din Iran”.

Această conferinţă a CPAC reprezintă întoarcerea lui Bannon pe scena publică după problemele pe care le-a avut cu justiţia. El a fost condamnat în octombrie 2022 la patru luni de închisoare pentru că a refuzat să colaboreze cu comitetul legislativ – între timp dizolvat – care investiga asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021 de către susţinători ai lui Trump.

Printre absenţele notabile de la CPAC din rândul unor „grei” ai Partidului Republican se află liderii conservatori ai Congresului, Kevin McCarthy şi Mitch McConnell, Ron DeSantis şi fostul vicepreşedinte al lui Trump, Mike Pence.

”Cireaşa de pe tortul” CPAC – conferinţă pe care unii au numit-o „Woodstock-ul susţinătorilor lui Trump” – va fi reprezentată, sâmbătă, de discursul susţinut de însuşi Donald Trump. Şi fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, supranumit „Trump de la Tropice”, va susţine un discurs.

CPAC, un ghiveci cu de toate: scandaluri, iubire, mame împotriva „îndoctrinării woke” şi un obscur grup antichinez

Excluderea pentru antisemitism a unui adept al supremaţiei albilor şi acuzaţiile de abuz sexual împotriva unuia dintre organizatori au aruncat o lumină proastă asupra CPAC.

Sesiunile CPAC s-au desfăşurat zilele acestea în prezenţa „elefantului din cameră” despre care nimeni nu îndrăzneşte să vorbească: acuzaţiile la adresa preşedintelui conferinţei, Matt Schlapp, şi a soţiei sale, Mercedes Schlapp. Cu două zile înainte de începerea conferinţei, cuplul a fost dat în judecată de o fostă angajată pentru presupusă agresiune sexuală şi defăimare.

Denunţul are la bază presupuse fapte care datează din octombrie 2022, când Matt Schlapp ar fi atins şi ar fi făcut propuneri indecente unei angajate a fostului candidat republican pentru Senat din partea Georgiei, Herschel Walker. Potrivit cotidianului The Washington Post, Schlapp, liderul grupului American Conservative Union, organizatorul CPAC, este supus unei anchete interne, acuzat că ar fi întreţinut un mediu de lucru „toxic”.

La aceasta se adaugă o altă polemică în care a fost implicat Matt Schlapp, care l-a exclus de la CPAC pe adeptul supremaţiei albilor Nick Fuentes care ar fi făcut comentarii antisemite. Totuşi, Fuentes nu este străin de controverse, el ţinând prima pagină a ziarelor americane, în noiembrie 2022, după ce a luat cina cu Trump şi cu rapperul Kanye West, care a făcut şi el comentarii antisemite, la reşedinţa fostului preşedinte din Mar-a-Lago, întâlnire criticată de unele grupuri ale Partidului Republican.

NFSC: Baloanele zboară deasupra voastră, dar CPAC este printre voi

Un obscur grup de lobby fondat de miliardarul chinez Guo Wengui care se opune Partidului Comunist Chinez, New Federal State of China (NFSC), este omniprezent pe culoarele CPAC. Guo – scrie EFE – a fugit din China în 2014, înainte de a fi acuzat că şi-a înşelat partenerii de afaceri şi că mituia funcţionari chinezi, potrivit presei americane. Odată ajuns în SUA, a devenit promotorul şi finanţatorul teoriilor conspiraţiei de extremă dreapta, până într-acolo încât a alocat fonduri pentru a revoca rezultatul alegerilor din 2020, câştigate de democratul Joe Biden în detrimentul lui Trump.

Voluntari ai NFSC prezenţi la CPAC pot fi văzuţi zâmbind şi înmânând participanţilor fiţuici pe care scrie: „baloanele zboară deasupra voastră, dar CPAC este printre voi”. Pe hârtii, în culorile drapelului SUA, este imprimată o imagine a Capitoliului.

NFSC este grupul cu cea mai semnificativă prezenţă la CPAC, cu trei puncte de lucru de mari dimensiuni şi zeci de voluntari, în marea lor majoritate de origine asiatică.

Cruciada unui grup de mame din SUA împotriva ”îndoctrinării woke”

În SUA, un grup de femei luptă împotriva „îndoctrinării woke” promovată de corectitudinea politică. Sunt „Moms for liberty” (Mame pentru libertate), care reclamă dreptul părinţilor de a decide cu privire la educaţia copiilor lor şi care participă la CPAC pentru a-şi face auzite mai bine glasurile.

Standul pe care îl deţin la CPAC nu lasă loc de îndoială cu privire la obiectivele pentru care luptă: „supravieţuirea SUA” şi dreptul de a exercita rolul de „gardieni” ai districtelor şcolare, pentru că ele consideră că ceea ce se învaţă la şcoală determină viitorul naţiunii.

Pandemia a fost elementul definitoriu care le-a făcut pe Tina Descovich şi Tiffany Justice să înfiinţeze această mişcare în ianuarie 2021. Tina Descovich are cinci copii, cu unul mai mult decât colega ei Tiffany Justice, şi împreună au creat această organizaţie care are în prezent 115.000 de membri şi 275 de sedii în 44 din cele 50 de state din SUA.

Drepturile părinţilor sunt atacate „de ceva vreme”, spune Descovich. Ţinta ei? Politici care permit ca, „fără ca părinţii să fie înştiinţaţi”, în şcoli „să se schimbe numele şi prenumele copiilor”, să se decidă „ce toalete să folosească” sau „în ce camere să doarmă în excursii”.

Copiii au propriul lor cuvânt de spus, consideră Descovich, dar nu şi autoritatea legală pentru a lua acest tip de decizii în ceea ce-i priveşte fără consimţământul părinţilor lor.

„Există un motiv pentru care în SUA trebuie să ai 18 ani ca să-ţi poţi face un tatuaj, să-ţi poţi da găuri în urechi sau să poţi semna un contract, pentru că doar atunci eşti adult din punct de vedere legal pentru a lua decizii”, spune ea.

Din „Moms for Liberty” fac parte şi taţi şi bunici, dar 85% din membrii săi sunt mame, scrie EFE.

În căutarea iubirii

Iubirea şi afacerile convieţuiesc paşnic la CPAC, prin intermediul aplicaţiei de dating „The Right Stuff” (E ce trebuie), care deţine un stand în cadrul conferinţei, alături de altele care se concentrează pe teme mai puţin frivole precum „pericolul comunist al Chinei” sau lupta activiştilor antiavort.

La standul aplicaţiei poate fi găsit unul dintre fondatorii săi, John McEntee, care a lucrat în trecut în administraţia preşedintelui Donald Trump, înainte de a se converti în „peţitor”.

McEntee a mărturisit agenţiei EFE că, în timpul conferinţei CPAC, a fost abordat de mulţi participanţi care l-au recunoscut pentru că – spune el – îi folosesc aplicaţia pe telefoanele mobile. Şi când te gândeşti că se spune că plăcerea şi afacerile nu trebuie amestecate, încheie ironic agenţia de presă spaniolă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Trump ii stoarce de bani pe fraierii care il sustin.