G4Media.ro

Familie de români a cărei mașină a luat foc pe autostrada M1…

Sursa Foto: G4Media

Familie de români a cărei mașină a luat foc pe autostrada M1 din Ungaria, salvată din autovehicul de către agenți fiscali

O familie de români care se afla pe drum cu destinația Austria a fost salvată teafără dintr-o mașină cuprinsă de flăcări pe autostrada M1 din Ungaria, de către agenți fiscali aflați în apropiere, a transmis Administrația Națională Fiscală și Vamală (NAV), sâmbătă, către Agenția ungară de presă MTI, citată de Rador.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -
00:00/04:55
Truvid

Potrivit comunicatului, părinții și cei doi copii mici călătoreau spre Austria atunci când din mașina lor a început să iasă un fum dens, iar mai apoi aceasta a luat foc. Cei trei agenți fiscali ai NAV au mutat copiii și mama în mașina lor de serviciu, apoi i-au escortat într-un loc sigur și s-au străduit să îl liniștească pe tatăl care a încercat să salveze obiectele de valoare din mașina care ardea. Potrivit informării, în urma incidentului, tronsonul de autostradă afectat a fost închis până la sosirea pompierilor.

În câteva minute au sosit și pompierii militari din orașul Mosonmagyaróvár din apropierea graniței cu Austria și s-au apucat de stingerea incendiului. În comunicat s-a menționat, de asemenea, că mai mulți angajați ai NAV au participat la instruiri specifice polițiștilor și au învățat să acorde și prim-ajutor unor victime.

Agenții fiscali care participă la astfel de formări o fac în mod voluntar, pentru a putea acționa și în situații de urgență, s-a mai precizat în comunicat.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...