G4Media.ro

Fanii care nu l-au văzut pe Messi jucând în Hong Kong vor…

Sursa Foto: Facebook / Leo Messi

Fanii care nu l-au văzut pe Messi jucând în Hong Kong vor primi înapoi 50% din preţul biletelor

Fanii lui Lionel Messi care nu au putut să-şi vadă idolul jucând într-un meci demonstrativ la Hong Kong, deoarece acesta s-a accidentat, vor primi înapoi 50% din preţul biletului, cu condiţia să renunţe la orice pretenţii legale, au anunţat luni organizatorii evenimentului, transmite News.ro.

Lionel Messi şi clubul său american Inter Miami au provocat furia spectatorilor atunci când argentinianul a rămas pe bancă, pe 4 februarie, în timpul unui meci împotriva unei echipe locale de jucători din Hong Kong.

Messi, de opt ori câştigător al Balonului de Aur, a invocat ca motiv o accidentare. Spectatorii plătiseră până la 4.800 de dolari din Hong Kong (570 de euro) pentru a asista la meci şi mulţi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de absenţa jucătorului, dar mai ales faţă de atitudinea acestuia, întrucât nu s-a adresat publicului pentru a-şi cere scuze.

Jucătorul a fost nevoit chiar să dea explicaţii după aceea, asigurând lumea că absenţa sa de pe teren nu s-a datorat unor „motive politice” şi reiterând relaţiile sale „foarte bune şi foarte apropiate” cu China. Autorităţile din Hong Kong se află în mod regulat în vizorul Statelor Unite şi al Marii Britanii de la introducerea unei legi privind securitatea naţională în acest teritoriu semi-autonom, care a contribuit la reducerea la tăcere a opoziţiei politice.

Organizatorii evenimentului, Tatler Asia, au anunţat în cele din urmă luni că deţinătorii de bilete „achiziţionate prin canale oficiale” pentru eveniment ar putea primi o rambursare de 50%, cu condiţia, în special, să renunţe la orice acţiune în justiţie „în faţa unei instanţe de judecată, a unui tribunal sau a autorităţilor de reglementare”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...