G4Media.ro

Fanul care l-a agresat în mod rasist pe Vinicius Jr în Mallorca…

Sursa foto: captură video

Fanul care l-a agresat în mod rasist pe Vinicius Jr în Mallorca a fost condamnat la un an de închisoare

Un tribunal spaniol a acordat o pedeapsă de un an cu suspendare unui fan de fotbal pentru abuzuri rasiale asupra lui Vinícius Júnior și Samuel Chukwueze de la Villarreal, a anunțat joi clubul Real Madrid, citat de AP News.

Incidentele au avut loc pe stadionul echipei Mallorca în două meciuri de la începutul anului 2023, când inculpatul i-a insultat pe jucătorii de culoare din tribune.

Clubul a precizat că tribunalul din Mallorca a decis, de asemenea, că agresorul are interdicție de a participa la orice meci organizat de La Liga sau Federația Spaniolă de Fotbal timp de trei ani.

La pedeapsa cu un an de închisoare s-a ajuns după ce inculpatul și-a exprimat remușcările, i-a cerut scuze lui Vinícius într-o scrisoare și a finalizat un program anti-discriminare, a adăugat clubul.

Biroul de presă al instanțelor din Insulele Baleare nu a putut furniza imediat decizia tribunalului la solicitarea Associated Press.

Vinícius, atacant brazilian, a fost victima mai multor acte de abuz rasial atât pe stadioanele de fotbal din Spania, cât și în afara acestora. El a declarat public că Spania nu ar trebui să găzduiască Cupa Mondială din 2030 dacă situația nu se îmbunătățește.

Această declarație a fost destul de contestată în rândul fanilor și al experților, unele publicații spaniole considerând că astfel de ieșiri publice ar putea să îi dăuneze lui Vinícius Júnior, mai ales în contextul decernării Balonului de Aur, care va avea loc la sfârșitul lunii octombrie a acestui an. În același sens, Carlo Ancelotti, antrenorul celor de la Real Madrid, i-a atras atenția brazilianului cu privire la comportamentul său provocator de pe teren, atât față de adversari, cât și față de spectatori.

În iunie, trei suporteri ai Valenciei au primit pedepse de opt luni de închisoare pentru scandări rasiste împotriva lui Vinícius, marcând prima condamnare în cazuri de rasism în fotbalul profesionist din Spania.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.