G4Media.ro

Fără goluri în derby-ul de Manchester: United și City termină la egalitate,…

Sursa foto: X/Premier League

Fără goluri în derby-ul de Manchester: United și City termină la egalitate, scor 0-0

Manchester United și Manchester City au terminat la egalitate, duminică, scor 0-0, pe Old Trafford, în cadrul etapei a 31-a din Premier League, la capătul unui meci atipic pentru numele celor două formații.

Rezultatul nu le permite celor de la United să își îmbunătățească poziția modestă din clasament (locul 13), în timp ce „cetățenii” rămân pe locul 5 – poziție ce pare a fi ultima care asigură calificarea în Liga Campionilor – cu doar un punct avans față de Aston Villa (locul 6), învingătoare sâmbătă cu 2-1 în fața lui Nottingham Forest, potrivit L’Equipe.

Echipa de pe „Teatrul Viselor” a cadrat doar două șuturi, a dus lipsă de agresivitate în pressing și s-a bazat prea mult pe tranziții rapide. Însă acestea, în ciuda paselor precise ale lui Bruno Fernandes, au fost slab finalizate, adesea din cauza lipsei de precizie în ultimul gest a lui Alejandro Garnacho (min. 19), Patrick Dorgu (min. 29) sau Joshua Zirkzee (min. 77).

De cealaltă parte, Manchester City a dominat, ca de obicei, posesia (59%), dar echipa lui Pep Guardiola a suferit, cum s-a mai întâmplat în acest sezon, din cauza unei lipse evidente de inventivitate. Mateo Kovacic a avut dificultăți în a juca în profunzime, în timp ce Phil Foden (schimbat în minutul 57) și Kevin De Bruyne (care a disputat ultimul său derby din Manchester) au făcut prea puține diferențe. Omar Marmoush, care l-a forțat pe André Onana să intervină excelent la o lovitură liberă (min. 64) și la un voleu spectaculos (min. 69), a fost unul dintre puținii jucători de la City care s-au remarcat.

Așadar, derby-ul orașului se încheie la egalitate, iar Ruben Amorim este în continuare neînvins în fața lui Pep Guardiola.

Man City, care este încă în cursă pentru câștigarea Cupei Angliei, va trebui să își ridice nivelul de joc până la finalul sezonului dacă vrea să se califice în Liga Campionilor. Aceeași observație este valabilă și pentru Man United, dacă vrea să pună probleme lui OL joi în sferturile de finală Europa League.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează