Fără media de la Bacalaureat la admiterea la Medicină, în Iași / ”În ultimii ani ponderea era oarecum nesemnificativă, de doar 10%”
Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a decis ca la admiterea din acest an să nu se mai țină cont de media obținută la Bacalaureat, anunță Agenția de presă Rador.
Potrivit purtătorului de cuvânt al universității, Ivona Burduja, candidații vor susține doar un test grilă.
„S-a eliminat această medie de la Bacalaureat din calculul mediei finale la concursul de admitere, pentru că în ultimii ani ponderea era oarecum nesemnificativă, de doar 10 % și s-a considerat astfel că testul grilă rămâne cea mai obiectivă și relevantă cale de verificare a cunoștințelor candidaților. Candidații au la dispoziție platforma universității pentru a-și depune online dosarul de candidatură. Platforma a fost deschisă începând cu 1 iunie vor putea să depună dosarele de candidatură până duminică 17 iulie urmând ca testul grilă să fie pe 24 iulie, o săptămână mai târziu”, susține Ivona Burduja.
În acest an sunt pregătite 820 de locuri cu finanțare de la bugetul de stat și 533 „cu taxă”. Dosarele se depun doar în sistem „online”.
„820 de locuri fără taxă și 533 de locuri cu taxe în lei, la acestea adăugându-se 635 de locuri pe cont propriu valutar, cu taxă în valută, care au un examen de admitere separat pentru mediul internațional. Discutăm acum despre admiterea care va avea loc în data de 24 iulie. Cele mai multe locuri sunt la specializarea medicină, 325 fără taxă și 192 de locuri cu taxă, celelalte urmând gradual un trend descendent ca număr de locuri”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al universității.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii