”Fără penali în posturile de pază”, o campanie a sindicaliștilor din penitenciarul de maximă securitate din Iași, revoltați că paza închisorii este asigurată de… deținuți
Sindicaliştii din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi au anunţat, miercuri, că vor declanşa o campanie care se va numi „fără penali în posturile de pază”, transmite Agerpres.
Dan Şcarlii, lider al sindicatului din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, a declarat pentru agenția de presă că angajaţii instituţiei sunt nemulţumiţi că paza este asigurată şi cu ajutorul deţinuţilor, şi nu doar a personalului specializat.
„Am ajuns în situaţia ca din cauza lipsei de personal să folosim deţinuţi în posturile de pază pentru paza penitenciarului. Un lucru care mie mi se pare inadmisibil, un lucru interzis de lege. Legea spune clar: paza acestei instituţii se asigură cu personalul specializat”, a declarat Dan Şcarlii, liderul sindicatului din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi.
El a spus că angajaţii penitenciarului ieşean îşi doresc ca factorii care au putere de decizie să adopte o măsură „pentru a intra în legalitate”, „pentru a nu mai avea deţinuţi în posturile de pază, pentru a fi asigurată paza penitenciarului cu personal de pază specializat, aşa cum spune legea, cu agenţi”.
„Una din regulile de bază pentru un om care doreşte să se angajeze la un penitenciar, la Iaşi sau în altă parte din ţară, este să aibă dosarul curat. Persoanele care asigură paza penitenciarului Iaşi, deţinuţi fiind, cum au cazierul? Au fost condamnaţi definitiv, nu? Şi atunci ce caută ei în acel foişor, în acel post de pază? (…) Colegii mei se simt oarecum nedreptăţiţi când văd că în postul de pază vine şi îi schimbă un deţinut. Nu este în regulă”, a declarat liderul Sindicatului din Penitenciarul Iaşi.
Conform declaraţiilor sale, această practică se întâlneşte şi în alte penitenciare din ţară.
„Din păcate, nu doar la Iaşi în sistemul penitenciar se practică acest lucru. Având în vedere că suntem un penitenciar cu regim de maximă siguranţă, singurul din zona Moldovei, consider că este inadmisibil ca în postul de pază să fie deţinuţi. (…) Toate aceste lucruri se întâmplă datorită faptului că nu avem personal. (…) Informând conducerea unităţii că nu este în regulă ceea ce se întâmplă, mi s-a răspuns că altfel nu ar putea da concedii. Atunci întreb eu Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi conducerea Penitenciarului Iaşi, de unde au avut personal pentru a fi detaşat la Vaslui dacă noi folosim deţinuţi în posturile de pază? Problema personalului este veche la noi în sistem. E de ani de zile. Nu este o problemă nouă apărută ieri sau de luna trecută”, a mai declarat Dan Şcarlii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.